Cine sunt migratorii care au trecut prin Dacia post-romană? (II)


goti

Iordanes despre gepizi şi invazia lor în Dacia

„Când Ardaric, regele gepizilor(a doua jumătate a secolului V), a aflat aceasta, supărat de faptul că atât de multe neamuri sunt tratate ca nişte sclavi fără valoare, s-a răsculat cel dintâi împotriva fiilor lui Attila. Având succes a şters ruşinea şi pata ruşinoasă a sclaviei, care îi fusese impusă, şi a eliberat – prin acţiunea sa de câştigare a independenţei – nu numai neamul său, dar şi pe celelalte, care erau la fel de asuprite: toată lumea se alătură cu dragă inimă unei acţiuni întreprinse în folosul tuturor. Astfel, toţi se înarmează ca să se ucidă unii pe alţii, iar lupta are loc lângă râul Nedao(neidentificat) din Pannonia … După multe şi grele ciocniri în mod cu totul neaşteptat izbânda s-a arătat prielnică gepizilor. Căci aproape 30.000 de ostaşi huni şi de alte neamuri care îi ajutau pe huni au pierit de sabia lui Ardaric şi a celorlalţi conspiratori. În lupta aceasta a fost omorât fiul mai mare al lui Attila, pe nume Ellac …
.. . Iar gepizii, însuşindu-şi cu forţa regiunile hunilor şi punând stăpânire în calitate de învingători pe tot teritoriul Daciei ca nişte oameni destoinici, n-au cerut altceva de la Imperiul roman decât pace şi daruri anuale. Printr-un tratat de prietenie împăratul a consimţit atunci bucuros la aceasta şi până astăzi poporul acesta primeşte darul obişnuit de la împăratul roman. Iar goţii, văzând că gepizii păstrează pentru ei regiunile hunilor şi că poporul hunilor ocupă locurile lor de odinioară, au preferat să ceară pământuri de la Imperiul roman decât să năvălească cu primejdie în altele străine …

avarhorse

Procopius din Caesarea (sec. VI d.Hr.) descrie războaiele bizantinilor cu triburile slave

„… Anţii(triburi slave) se adunară atunci şi-l siliră pe omul acela să spună că e Chilbudios, comandantul armatei romane(bizantine în timpul împăratului Iustinian). Îl ameninţau cu pedeapsa dacă va zice că nu. În timp ce la ei se petreceau acestea, împăratul Iustinian trimise o solie la acei barbari, cerându-le să se aşeze cu toţii într-o cetate veche, cu numele de Turris(Turnu-Măgurele sau Bărboşi.) care se afla dincolo de Istru şi fusese zidită pe vremuri de împăratul roman Traian, dar rămăsese părăsită de mult timp, căci o pustiiseră barbarii localnici. Iustinian făgăduia că le va dărui cetatea, împreună cu teritoriul din jurul ei, deoarece aparţinea romanilor încă de la început; că va face tot ce-i va sta în putinţă ca să-i adune laolaltă şi să le mai dea şi o sumă mare de bani, numai să-i fie de acum înainte aliaţi şi să-i împiedice pentru totdeauna pe huni de a mai cotropi împărăţia romană aşa cum îşi puseseră în gând. Auzind aceasta, barbarii se învoiră şi făgăduiră că vor face totul, numai să-l numească din nou pe Chilbudios comandant al armatei romane şi să-l lase să locuiască în mijlocul lor, zicând că acela era Chilbudios pe care-l voiau ei.”

220px-Meister_von_San_Vitale_in_Ravenna_013
Mauricius (sec. VII d.Hr.) scrie despre slavi şi obiceiurile lor

„. .. Neamurile slavilor şi anţilor au traiul şi obiceiurile la fel şi sunt slobode: ele nu rabdă nicidecum să fie robite sau stăpânite şi mai cu seamă în ţara lor. Au mulţi bărbaţi şi sunt suferitoare, îndurând cu uşurinţă căldura, frigul, ploaia, goliciunea trupului şi lipsa de hrană. Sunt blânzi şi binevoitori cu oaspeţii şi-i duc pe rând din loc în loc unde au nevoie. Dacă întâmplător străinul a fost păgubit din lipsă de grijă a celui care l-a primit, vecinul acestuia porneşte cu război împotriva lui, socotind drept o datorie sfântă să-şi răzbune oaspetele. Pe cei care se află prizonieri la ei nu-i ţin ca sclavi până la nesfârşit, ca celelalte neamuri, ci le hotărăsc un anumit timp şi lasă în seama lor dacă doresc să se întoarcă în ţinuturile de baştină, plătind o răscumpărare oarecare, sau rămân acolo slobozi şi prieteni. Au o mulţime de animale de tot felul şi de roade, care zac în grămezi, mai ales mei şi părâng. Femeile lor sunt de o cuminţenie mai presus de firea omenească, aşa încât multe din ele cred că moartea bărbaţilor e şi moartea lor şi se lasă sugrumate de bunăvoie, deoarece nu mai socotesc viaţă traiul petrecut în văduvie.

slavic_warrior_by_jankolas-d30w4v0

Locuiesc în păduri şi pe lângă râuri, mlaştini şi bălţi greu de pătruns şi îşi fac mai multe ieşiri din locuinţele lor, de bună seamă din pricina împrejurărilor în care se află. Lucrurile de trebuinţă le ţin ascunse în pământ şi nu agonisesc nimic de prisos, să se vadă. Duc o viaţă de jaf şi le place să-şi încerce duşmanii în locuri încurcate, înguste şi întunecoase. Folosesc cu pricepere năvălirile repezi, înfruntările pe neaşteptate şi loviturile pe furiş, ziua şi noaptea, şi născocesc multe căi de înfruntare. Sunt iscusiţi şi în trecerea râurilor, mai mult ca toţi, şi se împotrivesc cu tărie în apă: de pildă, de multe ori unii dintre ei, când se află în locurile lor şi sunt luaţi pe neaşteptate de jur împrejur, se cufundă în apă, apucă în gură trestii mari, crescute în apă şi goale peste tot, care se întind până deasupra apei, şi stând la fund, cu faţa în sus răsuflă prin el şi ajung de le ţin multe ceasuri, încât nici nu-i bănuieşti; cu toate că văd întâmplător trestiile, cei neştiutori le cred crescute în locurile acelea. Cei ce se pricep la asta, cunosc trestiile după tăietură şi aşezare; ei le înţeapă cu ele gurile sau le smulg din gură şi-i scot afară, pentru că nu mai pot sta după aceea în apă.”

legionary178ybmy7

Leave a Reply