Acum 100 de ani era asasinat Grigori Rasputin


grigori-rasputin

Legendar, fermecător, porc analfabet, călugăr, vraci, desfrânat, lipsit de scrupule….. acestea sunt doar câteva dintre epitetele care au fost folosite de contemporani la adresa lui Grigori Yefimovich Rasputin.

Viața lui Rasputin este pe alocuri dificil de reconstituit. Povestea lui a fost scrisă și rescrisă de zvonuri, cultura populară, iar documente oficiale referitoare la el au fost distruse de bolșevici. S-a născut pe 21 ianuarie 1869 în vestul Siberiei. Tatăl său era un țăran înstărit, dar Grigori nu a primit niciun fel de educație, deoarece în regiune nu erau școli și în satul natal nu prea erau știutori de carte care să-l învețe pe viitorul sfătuitor al țarinei. În adolescență a avut un fel de revelație religioasă și este posibil să se fi asociat cu secta numită Khlysts care respingea abstinența preoților și cultul sfinților. Ei credeau că stabilirea legăturii cu divinitatea se făcea prin ritualuri pline de extaz precum desfrâul și beția. Fiica lui Rasputin a afirmat mai târziu că tatăl ei doar a investigat cultul, nu a și aderat la el.

La 19 ani Rasputin s-a căsătorit și a avut 7 copii, dintre care doar 3 au ajuns la maturitate. Viața de familie nu i s-a prea potrivit și până la urmă a plecat în pelerinaj la Ierusalim și în Grecia. Nu era nici călugăr, nici preot, dar câștigase reputația de ”hoinar al credinței” care își oferea sfaturile în schimbul unei mese și al unui loc de dormit, întorcându-se acasă doar pentru a ajuta la recoltă. În Kazan a atras atenția clericilor și a aristocraților care erau fascinați de modul în care interpreta Biblia și astfel faima se clădește încetul cu încetul. Începe să devină cunoscut drept tămăduitor și astfel ajunge la Sankt Peterbusrg unde prințesa Muntenegrului îl introduce familiei imperiale. Din 1 noiembrie 1905 avem prima mențiune a lui Rasputin în jurnalul țarului Nicolae al II-lea, sub denumirea de „un om al lui Dumnezeu”. Țarina era profund religioasă și credea în puterea rugăciunilor asupra hemofiliei de care suferea fiul ei, Alexei. Dispusă să încerece orice pentru a salva viața urmașului la tron, i-a permis lui Rasputin să îl vadă.

Rasputin care era advesar al medicinei moderne, i-a cerut doctorului familiei regale să nu-i mai dea bolnavului aspirină. Acest medicament într-adevăr avea efecte negative asupra bolii de care suferea micul suveran. Alexei a început să se simtă mai bine, iar împărăteasa a devenit o admiratoare a puterilor supranaturale pe care Grigori se părea că le are. După acest eveniment omul din Siberia a început să urce în ierarhia socială a capitalei și să fie din ce în ce mai apropriat de reprezentanți ai familiei imperiale. A devenit notoriu pentru scandaluri ce implicau tot felul de comportamente indecente. Scandalurile deveniseră atât de mari încât primul ministru chiar l-a întrebat pe țar de ce se asociază cu un asemnea personaj. Nicolae al II-lea a rămas însă surd la sugestia liderului guvernului.

În 1912 Alexei a suferit un accident de călărie și se părea că nu va scăpa cu viață. Țarina Alexandra i-a telegrafiat lui Rasputin, cerșind ajutorul său. Acesta i-a răspuns că ”Dumnezeu a văzut lacrimile și a auzit rugăciunile, nu plângeți, cel mic nu va muri, nu lăsați doctorii prea mult prin preajma lui”. Ca prin minune, Alexei și-a revenit, iar Rasputin a devenit omul de încredere al țarinei. Pe lângă aparente puteri supranaturale, el avea o personalitate magnetică, era priceput în tehnici de persuasiune și când intra în cameră, mereu toții ochii erau ațintiți spre el. În vremuri de criză, el era cel care îi calma pe țar și țarină. Din cauza originilor sale umile, Romanovii credeau că toți oamenii satelor erau susținători ai monarhiei, fapt ce se va dovedi până la urmă fatal pentru coroană.

Între timp Rasputin și-a făcut mulți inamici. Aristocrații îl dușmăneau deoarece avea mai mult acces la familia imperială decât ei, iar clericii îl acuzau de răspândirea unei doctrine false. Unii bănuiau că este amantul țarinei. Stânga politică îl ura, dar și dreapta. Pentru cei dintâi era un țarist și un inamic al democrației, în timp ce pentru ceilalți era un pacifist și trădător de țară. Încă de la începutul Primului Război Mondial susținuse neutralitatea, spunând că dacă Rusia va intra în război, asta va însemna sfârșitul monarhiei, al Romanovilor și al instituțiilor tradiționale. Până în vara lui 1915, ajunsese să fie cunoscut drept păpușarul care manevrează familia imperială. Puterea lui a crescut semnificativ după ce Marele Duce Nikolai a fost demis în septembrie 1915 din fruntea armatei și țarul a preluat conducerea. Părerea grenerală este că Rasptuin a făcut diverse mașinațiuni pentru a-l îndepărta pe Marele Duce care îi era un adversar declarat. Cu plecarea țarului pe front, puterea ”călugărului” a devenit și mai mare.

Țarina s-a văzut curând în fața unei crize politice. În imperiu au izbucnit revolte din cauza proastei guvernări și a restricțiilor impuse de război. Consiliul de Miniștri a cerut coroanei reforme. Alexandra, nemulțumită, i-a sugerat soțului să ia atitudine. Acesta s-a conformat și a dizovat Duma, revenindu-se la guvernarea autocrată. O serie de miniștri au fost demiși și înlocuiți cu favoriții Alexandrei și ai sfătuitorului ei intim. În haosul schimbărlior politice, oponenții lui Rasputin au fost îndepărtați de la putere. Noii miniștri aveau însă doar o calitate- erau loiali lui Rasputin. Corupția și proasta guvernare au început să domine scena capitalei, iar foametea și inflația au făcut ravagii.

În timp ce țara suferea, noul prim ministru Boris Sturmer refuza de multe ori chiar să vorbească în privat despre o temă politică dacă nu discutase în prealabil cu ”patronul” său. Numele german al șefului guvernului, legăturile familiei regale cu Kaiserul și faptul că Alexandra se născuse în Germania au stârnit un val de antipatie față de familia domnitoare. Pentru a ilustra ideile guvernării oamenilor lui Rasputin trebuie doar să menționam că Alexander Protopopov, nepopularul ministru de interne, dorea să transforme toată nemulțumirea publică în revoltă pe care apoi să o reprime astfel încât să scoată Rusia din război. În toamna și iarna lui 1916 au fost deconspirate mai multe planuri de răsturnare a monarhiei. Un plan subversiv însă a reușit, cel al prințului Felix Yusupov, adică asasinarea lui Rasputin. La acest plan au aderat mai mulți loialiști ai casei regale.

Prințul inițial a declarat că-l voia mort deoarece era credincios coroanei pe care ”călugărul” o distrugea. Mai târziu a zis că motivul era caracterul ”hidos” al lui Rasputin. Oricare ar fi fost motivul, Yusupov și-a invitat victima pe 30 decembrie 1916 la o cină în palatul său. Masa era pusă într-o cameră bine antifonată. Prințul i-a oferit lui Rasputin prăjituri cu cianură, dar acesta le-a refuzat, nefiind un consumator avid de dulciuri. Văzând că nu are succes, Yusupov și-a scos pistolul și l-a împușcat în stomac. Trupul aparent neînsuflețit a fost dus într-o altă cameră, iar conspiratorii au început să sărbătorească asasinatul. Victima și-a revenit și a încercat să fugă. Alarmați de zgomot, conspiratorii l-au surpins pe nefericit în curte unde l-au împușcat din nou în coloană. Pentru a fi siguri de deces, l-au împușcat și în cap. Complotiștii au înfășurat trupul în pânză și l-au aruncat în râu. Pentru că nu legaseră greutăți, cadavrul a ieșit la iveală ziua următoare. Decesul lui Rasputin nu a adus liniștea în societatea rusă. Dacă până atunci lucrurile nu mergeau bine din cauza păpușarului casei regale, după aceea vina a început să se ducă din ce în ce mai mult spre însăși monarhie. Peste mai puțin de doi ani, Romanovii piereau sub loviturile secerii și ciocanului bolșevic.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici