Marele savant s-a născut pe 14 martie 1879 în orașul Ulm din Germania. Tatăl său, Hermann, era un mic întreprinzător în domeniul echipamentelor electrice, iar mama sa, Paulina, era o iubitoare de muzică. Cu ea Albert a început primele lecții de vioară. De la șase ani nu s-a oprit din cântat- pentru plăcerea sa, când exprimentele nu dădeau rezultatele așteptate sau în scopuri filantropice.

Până la trei ani nu a scos vreun cuvânt. Părinții erau îngrijorați. Spre bucuria și uimirea lor, într-o zi a început să vorbească cu fluența și vocabularul unui adult. A acumulat, a analizat și a comunicat. Asta a făcut toată viațșa. În 1896 s-a înscris la Politehnica din Zurch, una din școlile de elită de la acea vreme pentru a obține diploma de profesor de fizică. Îi plăcea partea experimentală a didacticii și de accea petrecea multe ore în laborator. Dorea să devină asistent universitar, dar din cauza antipatiei unui profesor visul i s-a năruit. S-a angajat profesor la un gimnaziu, preda lecții în particular și publica teorii originale în reviste științifice. Ideile sale inedite au trecut neobservate. Își punea deseori întrebarea: “Cum ar fi dacă am putea controla lumina și să călătorim prin intermediul ei?” La un an după absolvirea facultății și-a prezentat teza de doctorat dar examinatorii nu au fost impresionați de lucrare așa că nu a primit diploma prin intermediul căreia ar fi putut profesa. Printr-o cunoștință obține un post la Oficiul Elvețian pentru Brevete. Se presupune că analiza și clasificarea utilizării pentru diverse dispozitive i-a stimulat preocupările legate de spațiu și timp. A lucrat aici doi ani. Deși se gândea la o mulțime de idei, nu avea un laborator în care să își verifice teoriile. În aceste condiții a dezvoltat o metodă propie pe care a numit-o experiment teoretic. La întrebarea: “Unde se află laboratorul tău?”, deschidea sertarul unde își ținea stiloul și hârtia și spunea: “Pentru experimentul teoretic singurele lucruri de care ai nevoie sunt un stilou și o hârtie.”

Trei articole și un premiu Nobel

În 1905, într-o perioadă de 100 de zile, a publicat trei articole, din domenii diferite, dar de o importanță revoluționară pentru știință. Acest an avea să fie denumit “Anul Miracol”. Cel de-al treilea, “Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, a reprezentat prima formulare a ceea ce s-a dovedit ulterior teoria restrânsă a relativității. Relativitatea explica faptul că masa unui corp este o măsură a conținutului său energetic, dacă este multiplicată cu viteza luminii “c” ridicată la pătrat, E=mc2. Lumea științifică a rămas indiferentă. Doar după ce Max Planck, care eununțase deja teoria cunatelor, l-a invitat pe Einstein la Universitatea din Berlin, comunitatea științifică a reacționat și și-a arătat uimirea. Un examinator de invenții, de doar 26 de ani, necunoscut, fără titluri științifice nu poate formula o teorie revoluționară! A rămas în continuare examinator la Oficiul de Brevete din Zurich. După patru ani, în 1909, a obținjt un post la Universitatea din Zurich. Abia în 1919, în timpul unei eclipse totale de Soare, observațiile astronomului Sir Arthur Eddington au confirmat teoriile lui Einstein privind relativitatea timpului și deformarea spațiului.

Reacția oamenilor obișnuiți și a oamenilor de știință

După acest eveniment Albert Einstein devine din ce în ce mai cunoscut în întreaga lume. A fost invitat să țină conferințe în Europa, SUA și Japonia. În țara Soarelui Răsare a făcut o vizită de 40 de zile, explorând tot de la nord la sud inclusiv Hiroshima. Puțini un înțeles la vremea aceea teoria relativității deși subiectul devenise “monden”. Unele firme, profitând de vâlva stârnită de ideea deformării spațiului, au scos pe piață ciocolate și pișcoturi deformate. La o recepție, o particpantă l-a întrebat: “Domnule Einstein, cum v-a venit ideea asta nemaipomenită a relativității?” Einstein a răspuns: “Unii oameni se gândesc și la lucruri simple”. La o altă recepție explica relativitatea astfel: “Când stai lângă o fată drăguță două ore, ele par două minute. Când stai pe o plită încinsă două minute, ți se par două ore. Aceasta este relativitatea”. În Germania, Hitler devine tot mai prezent în spațiul public după 1921 iar antisemitismul se extinde. În asemenea condiții s-a creat la Berlin o comisie care avea ca scop denigrarea teoriilor lui Eistein și care a publicat cartea “100 de scriitori împotriva lui Einstein”. Savantul răspunde la această provocare printr-o singură frază: “Dacă teoriile mele sunt într-adevăr eronate, atunci este nevoie de un singur om pentru a demonstra acest lucru”. Ostilitatea față de el a continuat și a culminat cu o percheziție efectuată de naziști în ianuarie 1933 la casa sa din suburbia Caputh a Berlinului. După acest eveniment pleacă definitiv în SUA, unde va muri în 1955.

Bomba atomică

Deși Einstein este cunoscut pentru teoria relativității, el a primit premiul Nobel pentru contribuțiile în teoria cuantică, în primul articol scris în 1905 (cel de-al doilea fusese despre mișcarea browniană). Vestea i-a fost adusă în timpul întoarcerii din Japonia în SUA. S-a bucurat reținut. Se aștepta ca premiul să-i fie oferit pentru teoria relativității. Pe 6 august 1945 era în casa sa din Princeton și a ascultat la radio știrea lansării bombei atomice asupra Hiroshimei. Degeaba a strigat: “Ce oroare!” Degeaba și-a amintit că în timpul vizitei în Japonia din 1923 declarase: “Dacă toți oamenii ar fi așa zâmbitori ca japonezii, nu ar mai exista războaie”. S-a stins din viață la 18 aprilie 1955 într-un spital. Insuficiența cardiacă nu l-a mai lăsat omenirii pe cel mai mare om de știință din toate timpurile. A fost incinerat, iar cenușa sa aruncată într-un loc necunoscut. Albert Einstein deschisese omenirii o altă fereastă. A iubit copii, a fost îndrăgostit de vioară și a detestat războiul. “Nu știu cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial, dar în al patrulea se vor bate cu bețe și pietre.”

A rămas Einstein corijent la matematică așa cum spune un mit?

În 1896 – ultimul an în care Einstein a studiat la şcoala din Aargau -sistemul de notare a fost inversat. O notă de „6″, care reprezenta înainte nota cea mai mică, a devenit nota cea mai mare. Einstein a avut o medie de 4,91. O notă de „1″, care înainte era nota cea mai bună, a devenit nota cea mai proastă. Oricine se uită pe foaia matricolă a lui Einstein poate observa că nu a avut note apropiate de „1″ – care, conform noii grile de notare, ar fi însemnat repetenţie. Întrebat pe această temă, savantul răspundea cu zâmbetul pe buze: “Nu am rămas corijent la matematică. Am învățat analiză matematică înainte de 15 ani.” La această vârstă elevii abia începeau să studieze materia.