Timp de două decenii Iancu de Hunedoara a purtat războaie contra turcilor. A început prin participarea la lupta de la Semendria (Smederevo, Serbia) în 1437, apoi s-a făcut remarcat în bătăliile de la Dunăre în 1441 cu pașa Isak, în jurul Belgradului. Se ciocnește cu pașa Mezed la Sântimbru pe 18 martie 1442, iar după victoria de lângă Sibiu (22 martie 1442), Iancu de Hunedoara a pătruns cu oastea sa în Ţara Românească, unde a sprijinit urcarea la tron a domnului Basarab al II-lea (1442-l443). Sultanul Murad al II-lea, după unele izvoare, ar fi trimis o solie la Buda, pretinzând plata unui tribut anual sau cedarea Belgradului. Fiind refuzat, sultanul a trimis o armată numeroasă, posibil 80.000 de ostaşi, împotriva lui Iancu, sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Hadâm („Eunucul”) Şehabeddin Paşa. Porunca era ca mai întâi Ţara Românească să fie transformată în paşalâc şi apoi beilerbeiul să prade Transilvania.

Basarab al II-lea s-a retras din faţa oastei beilerbeiului. Otomanii au trecut Dunărea pe la Nicopole şi s-au îndreptat înspre capitala Ţării Româneşti, Târgovişte, pe care au ocupat-o. O parte a ostaşilor otomani s-a răspândit după pradă, iar gruparea principală a înaintat pe Valea lalomiţei, spre trecătoarea Buzăului. Prea încrezător şi sigur de victorie, beilerbeiul o ducea numai în chefuri. La vestea că oastea lui Iancu se apropie, a ripostat cu îngâmfare: „Văzând numai căciula mea, duşmanul acela va fugi cale de câteva zile”.
Iancu şi-a concentrat oastea în zona Sibiului şi apoi a trecut Carpaţii şi i-a întâmpinat pe otomani în fruntea a 25.000 de ostaşi, pe Ialomiţa superioară, într-un loc înalt şi strâmt, la 2 septembrie 1442. Lupta s-a dus cu înverşunare până la căderea nopţii şi s-a încheiat cu o strălucită victorie a voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Au pierit aici un sangeacbei şi patru bei. Şehabeddin a intrat în panică, fiind ironizat de cronicarii otomani, care relatează că şi-ar fi pierdut căciula în fuga sa, întrebând obsesiv, „Unde e Dunărea? Este aproape?”, învingătorii au capturat 200 de steaguri şi corturi, 5.500 de prizonieri, 5.000 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi obiecte de preţ. Padişahul l-a destituit (mazilit) pe nefericitul beilerbei, dar nu a putut stopa marşul victorios al lui Iancu. Detaşamentele otomane risipite după pradă au fost nimicite şi, în noiembrie-decembrie, Iancu a trecut la sud de Dunăre şi a învins orice rezistenţă până în Serbia.
Dacă până atunci Iancu de Hunedoara dusese lupte defensive, răspunzând la atacuri, victoria de la râul Ialomiţa constituie un moment de cotitură, Iancu nu a mai aşteptat ca otomanii să-l atace în voievodatul Transilvaniei, ci a trecut Munţii Carpaţi, l-a învins pe inamic şi l-a urmărit până peste Dunăre. Această victorie a impus pentru prima oară numele lui Iancu de Hunedoara în atenţia Occidentului, care spera că el este cel mai potrivit comandant pentru lupta împotriva expansiunii otomane. Renăşteau planurile unei coaliţii împotriva sultanului. La 4 noiembrie 1442 s-a desfăşurat în piaţa San Marco din Veneţia o procesiune care îl preamărea pe Iancu de Hunedoara, în fruntea veneţienilor fiind însuşi dogele. Tânărul rege al Ungariei, Vladislav I Jagello (1440-1444), care era şi regele Poloniei (1434-1444), îndemna marea nobilime ungară şi polonă să se pregătească pentru un război împotriva Porţii Otomane.
De acum, Iancu a preluat iniţiativa, începând pregătirile pentru o ofensivă care să pătrundă adânc în teritoriul sultanului. Scopul era alungarea otomanilor din Europa, eliberarea popoarelor creştine din Balcani şi înlăturarea primejdiei de care era ameninţat Constantinopolul, vechiul Bizanţ fiind practic încercuit de posesiuni otomane. Astfel, urmarea a fost organizarea expediţiei în Balcani, aşa-numita „campanie cea lungă” (1443-1444), în care oştile regatului Ungariei, ale voievodatului Transilvaniei, la care s-au adăugat corpuri de oaste din Ţara Românească, mercenari cehi şi germani, cavaleri italieni şi francezi, ostaşi sârbi, bosniaci şi bulgari, au purtat o campanie glorioasă, stăvilind pentru o vreme expansiunea otomană.