Căderea Bastiliei- “Vive la Revolution!”


Caderea Bastiliei revolutia franceza

În dimineața zilei de 14 iulie 1789 Parisul era în stare de alertă. Partizanii stării a treia (reprezentanții burgheziei, muncitorilor și țăranilor), acum sub controlul Miliției burgheze a Parisului (în curând devenea Garda Națională a Franței Revoluționare) luaseră de puțin timp cu asalt Hotelul Invalizilor pentru a sustrage 30.000 de muschete fără praf de pușcă. Pentru a face rost de muniție s-au dus către Bastilia, unde se aflau 13,6 tone de praf de pușcă.

Bastilia inainte de Revolutie
Bastilia inainte de Revolutie

Închisoarea Bastilia, simbolul puterii absolute a monarhului, a tiraniei, acolo unde regimul îi închidea pe opozanți avea doar șapte prizonieri la acea dată, nici măcar unul politic: patru falsificatori, doi “lunatici” și un aristrocrat “deviant”, contele de Solages. Marchizul de Sade fusese transferat cu 10 zile mai devreme. Costul întreținerii unei asemenea fortărețe pentru un scop care putea fi îndeplinit și de alte închisori care nu necesitau un buget mare, a dus la decizia, luată cu puțin timp înainte începerea evenimentelor revoluționare, de a închide instituția. Garnizoana regulată a Bastiliei era formată din 82 de invalizi, veterani care nu mai putea face față serviciului militar. Pe 7 mai veniseră încă 32 de grenadieri elvețieni. Pe ziduri erau 18 tunuri de 40 de kilograme și 12 alte piese mai mici. Conducătorul oștenilor era Bernard-René de Launay, fiul precedentului comandant, fiind născut chiar între zidurile Bastiliei.

Bernard-René de Launay
Bernard-René de Launay

Lista “învingătorilor” (vainqueurs) de la Bastilia cuprinde 954 de nume. Aceștia s-au întâlnit dimineața lui 14 iulie în fața clădirii cerând capitularea apărătorilor, relocarea tunurilor și predarea armelor și prafului de pușcă. Doi reprezentanți ai asediatorilor au fost primiți în fortăreață și negocierile au început. La amiază a mai fost primit încă unul, acesta prezentând lista definitivă a cererilor. Negocierile nu avansau și oamenii din fața zidurilor deveneau din ce în ce mai neliniștiți. Pe la 13.30 revoluționarii au pătruns în curtea exterioară, iar lanțurile de la podul mobil au fost tăiate, un vainqueur ghinionist fiind strivit. A început un schimb de focuri, iar unele surse spun că la ordinul comandantului, apărătorii au tras cu tunul în mulțime omorând mai multe femei, câțiva copii și bărbați, armata de ocazie devenind și mai îndârjită. Oamenii se simțeau atrași într-o capcană, iar luptele au devenit mai violente și mai intense în timp ce cererile de a se înceta focul au fost ignorate de vainqueuri. Lupta a continuat și în jurul orei 15, atacatorii au primit ajutorul unor soldați răzvrătiți împotriva regimului, aceștia aducând și 2 tunuri. Deși un important contingent al armatei regale era în apropiere, pe Câmpul lui Marte, apărătorii nu primit vreun sprijin din partea lor. Pentru a evita un masacru, de Launay a ordonat un armistițiu la ora 17. Printr-o gaură din zidul interior s-a înmânat atacatorilor o scrisoare în care li se prezentau termenii încheierii conflictului. Asediatorii au refuzat, dar apărătorii au capitulat oricum deoarece de Launay și-a dat seama că nu mai putea rezista mult. Au fost deschise porțile și vainqueurii au pătruns în fortăreață la ora 17.30.

Arestarea lui de Launay
Arestarea lui de Launay

În cursul luptelor 98 de atacatori și un apărător au murit. De Launay a fost capturat și printr-un abuz evident a fost dus la Hôtel de Ville. Comandantul avea om singură vină: își făcuse datoria. După ce a fost bătut zdravăn, în fața hotelului a început o discuție cu privire la soarta lui. De Launay în fața acestor parlamentări a strigat: “Gata! Lăsați-mă să mor!” și l-a lovit puternic pe bucătarul Dulait. Comandantul a fost imediat înjughiat de câteva ori, decapitat, iar capul său pus într-o suliță și purtat pe străzile Parisului. Cei trei ofițeri permanenți ai garnizoanei au fost și ei omorâți. Doi dintre apărători au fost linșați, dar toți elvețienii au fost cruțați și lăsați să se întoarcă la regimentul lor. Ofițerul lor, locotenentul Louis de Flue a lăsat memorii amănunțite despre asediul Bastiliei. În ele, îl acuză pe de Launay de slăbiciune și indecizie. Adevărul este că apărătorii erau copleșiți de numărul atacatorilor, iar trupele regale de pe Câmpul lui Marte nu au intervenit când Hôtel des Invalides sau Bastilia au fost sub asediu. La întoarcerea la Hôtel de Ville gloata revoluționară l-a acuzat pe primarul Jacques de Flesselles de trădare (neprecinzandu-se ce fel de trădare) și a fost asasinat în drum spre așa-zisul tribunal de la Palatul Regal. Regele a fost informat despre căderea Bastiliei abia a doua zi. Acesta a întrebat: “Este o revoltă?” Ducele de La Rochefoucauld i-a răspuns: “Nu, Majestate, este o revoluție!”

Caderea Bastiliei si capetele infipte in sulite
Caderea Bastiliei si capetele infipte in sulite

Leave a Reply