După năvălirea mongolă din 1241, ținutul dintre Carpați și Nistru a rămas sub ascultarea poporului asiatic. Deseori, mongolii (tătarii) treceau munții în Transilvania și Ungaria făcând mari stricăciuni astfel încât regii maghiari au organizat mai multe campanii de alungare a lor. Una dintre ele, victorioasă în 1343, avea printre conducători pe Dragoș, voievod maramureșean. Pentru a răsplăti serviciile maramureșenilor în respingerea mongolilor peste Nistru, în 1352 maghiarii organizează aici o marcă (provincie de graniță) cu numele de Moldova, avându-l în frunte pe Dragoș și reședința la Baia. Dragoș domnește doar 3 ani, după el venind Sas care stăpânește 4 ani.

În aceeași vreme, Bogdan din Cuhea, voievod tot din Maramureș, se afla în conflict cu coroana ungară. În 1359 nemaiputând sta în Maramureș, trece cu fiii, rudele și toți cei care voiau să-l urmeze Carpații, și îl silește pe Balc, urmașul lui Sas să cedeze prin luptă puterea. O parte din populația locală se aliază cu Bogdan, astfel încât tentativele lui Sas de a se reînscăuna sunt respinse. Pe 4 februarie 1365 regele Ungariei emite o diplomă prin care confiscă proprietățile lui Bogdan și le dă urmașilor lui Sas, în special lui Balc, ca urmare a pierderii Moldovei în dauna fostului voievod, atestând astfel neatârnarea noului stat românesc. Bogdan a închis ochii în 1365, la șase ani de la descălecat.

După Bogdan urmează la tronul Moldovei Lațco(Lațcu). A fost un sprijinitor al catolicismului, înființând un episcopat catolic în orașul Siret (1371) și a trecut însuși la catolicism. Această trecere a fost determinată de un calcul politic, de necesitatea de a face, în această epocă de ofensivă a catolicismului, concesiuni celor două puteri vecine, Ungaria și Polonia, unite sub conducerea unui singur rege, Ludovic, în 1372. Încercarea nu a avut însă urmări de durată, soția rămânând ortodoxă, el însuși fiind îngropat (aporx. 1373) la biserica de rit răsăritean din Rădăuți, lângă tatăl său, iar nu la Siret, în cea catolică.

Evenimentele care au urmat morții lui Lațco sunt printre cel mai obscure din istoria Moldovei. Lațco nu avea vreun fiu așa că s-a stins dinastia lui Bogdan pe linie bărbătească. A continuat însă pe linie feminină prin Margareta sau Mușata care era fiica lui Lațco sau Bogdan. Mușata a fost căsătorită cu un anume Costea. Pomelnicul mănăstirii Bistrița îl așează pe Costea printre ”binecredincioșii domnii țării” Moldovei, adică ar fi condus între 1373-1375. Urmașii Mușatei și ai lui Costea au purtat numele generic de Mușatini, după cum în Valahia urmașii lui Basarab I au purtat numele de Basarabi.

În 1375 ajunge pe tron Petru voievod, fiul Mușatei și al lui Costea. Domnește potrivit cronicilor 16 ani, adică până în 1391. A știut să pună Moldova pe scena internațională, intrând în relații de prietenie cu Vladislav Iagello, regele Poloniei în 1387 printr-un act omagial dat în Lvov (Liov, după cum îi spuneau românii). În 1388 chiar îl împrumută pe rege cu 3000 de ruble de argint. Drept garanție, regele oferă Pocuția, o provincie de aproape 8000 de km. pătrați, situată la hotarul nordic al Moldovei, pe care Petru avea dreptul să o ocupe dacă banii nu erau înapoiați la termen. Datoria nu a fost restituită în întregime. Suma, una considerabilă, provenea din vămi și comerț ceea ce indică o dezvoltare economică bună a tânărului stat. Foarte probabil că Petru al Mușatei ajunge să stăpânească Cetatea Albă, port însemnat la vărsarea Nistrului unde debarcau mulți dintre negustorii răsăriteni. Sub Petru al Mușatei s-au bătut cei dintâi bani moldovenești. Erau din argint la fel ca cei munteni, pe o parte având un scut cu flori de crin și bare transversale, pe cealaltă capul de bour, stema statului. Acestui domn i se atribuie construirea în formă inițială a cetății Sucevei, tot el ar fi zidit și cetatea și mănăstirea Neamțului.

După moartea lui Petru vine la tron fratele său Roman I. Sub el avem prima atestare a întinderii statului: ”Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stăpânitor al Țării Moldovei, de la munte până la mare.” Și el a avut bune relații cu Polonia, reînnoind înțelegerea făcută de frate. În timpul său izbucnește un conflict între biserica moldoveană și Patriarhia de la Constantinopol. Petru ceruse să fie recunoscut mitropolit al țării Iosif, episcopul de la Cetatea Albă și rudă a sa, care fusese sfințit de mitropolitul de Halici, în Polonia. Patriarhul, supărat că se trecuse peste el, nu l-a recunoscut și l-a trimis pe Ieremia să păstorească peste Moldova. Țara și domnul nu l-au primit. Atunci, patriarhul a aruncat anatema asupra episcopilor – Iosif de Cetatea Albă și Meletie de Rădăuți sau Suceava- domnului și locuitorilor. Mai târziu a ridicat-o de deasupra țării, lăsând-o în schimb peste episcopi și domn. Conflictul a ținut până la începutul domniei lui Alexandru cel Bun când Patriarhia l-a recunoscut pe Iosif. Roman I a acordat o atenție sporită orașului care îi poartă numele, construind sau reconstruid cetatea, fortificație care a fost distrusă de-a lungul vremii de viiturile râului Moldova. Sfârșitul domniei e legat de amestecul într-un conflict purtat dincolo de Nistru, în orașul Camenița. Pentru această localitate se certau Vitold ducele Lituaniei și Teodor Koriatovici, un principe lituanian stabilit în nordul Ungariei unde avea mai multe posesiuni. Roman ia partea celui de-al doilea însă armatele lor sunt învise, iar domnitorul e prins și dus în Polonia, unde stă mai mulți închis într-o cetate. Mormântul său e la Rădăuți, lângă Bogdan I și Lațco.

După Roman vine la tron în 1394 Ștefan I, care-i era frate sau nepot de soră. Continuă relația de alianță cu regele Poloniei, fapt care a deranjat pe Sigismund de Luxemburg, regele maghiar care avea pretenții de suzeranitate asupra Moldovei. De aceea trece munții și asediază Cetatea Neamțului care rezistă însă. La întorcere, oastea invadatoare este sfârâmată de Ștefan la Hindău (azi Ghindăoani, Neamț). Sfârșitul domniei lui Ștefan, ca și al lui Roman, e în legătură cu un fapt petrecut peste hotare. Ajutând pe polonezi împotriva tătarilor în bătălia de la Worskla pe 12 august 1399 (probabil) Ștefan și-a pierdut viața.

După Ștefan a urmat la tron Iuga voievod, căruia letopisețul zis de la Putna îi spune Ologul. Nu se știe al cui fiu era. A avut o domnie scurtă, tulburată de pretendenți la torn. Cel mai vrednic dintre aceștia, Alexandru cel Bun, fiul lui Roman, a izbutit cu ajutorul lui Mircea, să-l îndepărteze.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici