Ioan Budai-Deleanu – autorul primei epopei din literatura română


Ioan Budai Deleanu

Ion Budai Deleanu este nu numai cel mai important literat al Şcolii Ardelene, ci în acelaşi timp şi unul din reprezentanţii de seamă ai literaturii noastre. Anul naşterii lui nu se știe exact, 1760 sau 1763, însă ziua este 6 ianuarie. Este fiul preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău, sat pe valea Mureşului, din părţile Hunedoarei. După şcoala primară în satul natal, urmează gimnaziul la Blaj în timpul Episcopului Petru Pavel Aron, întemeietorul primei şcoli în limba română, şi Facultatea de Teologie, inclusiv doctoratul, la Viena.

Viena sfarsitului de veac XVIII
Viena sfarsitului de veac XVIII

Aici, în Capitala monarhiei habsburgice, în climatul favorabil al iozefinismului, pe lângă studiile teologice, audiază cursurile de filozofie şi drept, îşi formează o bogată cultură literară şi ajunge să stăpânească mai multe limbi: latina, italiana, franceza şi germana . Îl pasionează mai ales autorii marilor poeme : Homer, Virgiliu, Ariosto, Casti, Klopstock şi Milton, care îl fac să creadă că şi în limba română se pot crea opere asemănătoare. În acest timp,tot la Viena, va cunoaşte pe reprezentanţii „Şcolii Ardelene”, Samuil Micu, Gh. Şincai şi P. Maior, de prietenia cărora s-a bucurat şi le-a împărtăşit ideile. Asemenea lor, se va strădui „să umple diferitele goluri ale culturii române prin opere cu un caracter foarte variat”.

Petru Maior
Petru Maior

După terminarea studiilor este un timp profesor la Blaj. Nu s-a hirotonit, a optat pentru Liov, unde, prin concurs, obţine postul de secretar juridic la Tribunalul provincial, apoi va fi judecător la Curtea de Apel. A rămas până la sfârşitul vieţii la Liov, unde , pe lângă obligaţiile profesionale, a scris lucrări – rămase în manuscris sau publicate – din diferite domenii. Notăm doar câteva titluri din lingvistică, istorie, pedagogie şi drept: „Temeiurile gramaticii româneşti” (manuscris), „Teoria ortografiei româneşti cu litere latineşti” (manuscris), „Lexicon românesco-nemţesc şi nemţesco-românesc” , Liov, 1812, „De originibus populorum Transylvaniae” , „Codul penal”, Liov, 1807, „Codul civil” , Liov, 1812, „Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos” , Viena, 1786, dar s-a remarcat şi ca traducător. Literatura beletristică o începe cu poemul neterminat „Trei viteji”. Moare la Liov în 1820 pe data de 24 august.

Romania de altadata

Țiganiada

Acţiunea operei, cuprinsă în 12 cânturi cu strofe de şase versuri, se petrece în timpul lui Vlad Tepeş care le-ar fi dat libertate ţiganilor, organizându-i, cu intenţia ca să nu-l trădeze faţă de turcii care au cotropit ţara. Le stabileşte tabăra la Spăteni, între Bărbăteşti şi Inimoasă, unde ajung cu multe peripeţii şi păziţi de oştenii Domnitorului. Intervine miraculosul, condiţie a epopeei, Satana care apără pe turci şi sfinţii care ocrotesc pe creştini. Satana, ca să facă rău creştinilor, fură pe Romica, logodnica lui Parpangel. Acesta porneşte în căutarea Romicăi, prilej de alte multe peripeţii pline de haz şi întâmplări miraculoase. Bea dintr-un izvor cu apă ce dă „isteţie” şi dă dovadă de vitejie în favoarea lui Vlad Tepeş, în timp ce curajosul Argineanu , bând din apa care „moleşeşte”, stă un timp departe de luptă. Spre sfârşitul poemului, asistăm la nunta dintre Romica şi Parpangel. În finalul operei, ţiganii, dornici să-şi întemeieze un stat, ţin sfat asupra formei de guvernământ, monarhie sau republică, se ceartă, se iau la bătaie şi totul se termină printr-o încăierare generală. Vlad Tepeş nu-şi atinge nici el scopul, trădat de boieri, pleacă în pribegie, iar conducerea oastei va fi luată de Romândor…

Vlad Tepes

În ansamblul ei, opera este dominată de ideile iluminismului iozefinist, în problemele social-politice este clară opţiunea pentru „monarhia luminată”. Călătoria lui Parpangel prin iad îi oferă prilejul să condamne, în manieră dantescă, moravurile rele din societatea feudală, dar aproape de oricând: pe judecătorii care acceptă mita „pentru ca să facă strâmbătate” , pe bârfitori , pe ucigaşi, pe cei lacomi şi stăpâniţi de puterea banului: „Aurul acum stăpâneşte în lume;/Prin acesta cumpăr eu toate/Inimile;cu mici sau mari sume/ Neguţez tot feliu de păcate…”. Notele care însoţesc textul amplifică satira. Caracterul eroic este dat de faptele de vitejie ale armatei muntene. Compoziţional, cele două laturi ale operei, comică-satirică şi eroică, se echilibrează într-un întreg armonios. Vocaţia autorului nu este în primul rând cea descriptivă, este cea epică, stăpânind desăvârşit comicul şi satira. Individualizează personajele mai rar, dar schiţează caractere şi are geniul verbal. E suficient să amintim numele ţiganilor:Gogul, Dondul, Păpuc, Tandaler, Baroreu, Sperlea etc.

Tiganiada

Împotriva a tot ce este rău în societate, Budai-Deleanu caută soluţii, este înclinat să creadă că binele poate veni de la cei tineri, dar se convinge că nici aceştia nu sunt la înălţimea aşteptărilor. Analizând societatea cu relele ei, vede limpede că „nu sunt vremurile de vină, ci tu însuţi, omule…!!!” Şi face apel la inteligenţa acestuia, încercând să-l convingă de importanţa valorilor morale. Pentru vremea sa, orizonturile culturale şi estetice ale autorului ardelean sunt „uimitoare” . Acestea, vitalitatea elementului autohton şi viziunea universală explică motivul pentru care „Ţiganiada” lui reuşeşte „să reziste unei lecturi peste veacuri”.

Tiganiada Ioan Budai Deleanu

Leave a Reply