Începutul bisericii mănăstirii este învăluit în legende. Ion Neculce ne spune: ”Ştefan-vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil, şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până ce şi-a istovit ruga. Şi după ce şi-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dansul. Şi au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va ţară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gehorghe, să fie hramul bisericii”.

La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn. La 1471 se constată un egumen Misail. Pe 26 mai 1488 Ștefan cel Mare pune să fie făcută o biserică de zid. Cu puțin timp înainte de acest eveniment Ștefan a făcut o mică danie vechiului Voroneț. În august 1488, îmbogățirea lăcașului continuă cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Biserica este terminată pe 26 septembrie 1488, adică toată construcția a durat doar 3 luni și 3 săptămâni, un record pentru acea vreme. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi. Biserica mănăstirii Voroneț este socotită “Capela Sixtină a Orientului” pentru marea frescă de pe faţada de vest, numită “Judecată de apoi”. “Albastrul de Voroneţ” este considerat de specialişti unic în lume şi cunoscut ca roşul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Pe fondul albastru este prezentat “Arborele lui Iesei”. Iesei era tatăl lui David, al doilea rege al Israelului și în același timp înaintaș direct al lui Iisus. Genealogia Mântuitorului este o temă comună pentru bisericile catolice și ortodoxe.

Pe coloane sunt pictati filozofii greco-latini precum Aristotel si Platon. În stânga uşii de la intrare este zugrăvit chipul aureolat al lui Daniil Sihastrul. Cine a fost acesta? S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost călugărit cu numele David la Mănăstirea “Sfântul Nicolae” din Rădăuți. După un timp, s-a retras la mănăstirea “Sfântul Laurențiu” de lângă satul Vicovu de Sus. Simțind nevoia de mai multă liniște, a îmbrăcat schima cea mare(haină destinată sihaștrilor), primind numele de schimnic(sihastru) de Daniil și s-a retras într-o zonă împădurită și greu accesibilă de pe valea pârâului Vițău în apropierea actualei localități Putna. Acolo a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis. Se mai văd și azi pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici a venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, pustnicul Daniil proorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457. Daniil Sihastrul a fost la originea unei mișcări monahale deosebite în nordul Moldovei, având mulți ucenici în pădurile din preajma Voronețului, precum și la schiturile și mănăstirile din zonă.

A fost considerat sfânt încă din timpul vieții, vindecând pe cei bolnavi, alungând demonii și alinând suferințele. A trecut la cele veșnice în 1496. Pe piatra de mormânt care s-a făcut la dorința lui Ștefan cel Mare stă scris: “Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în ședința din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de “Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” și zi de prăznuire a fost stabilită la 18 decembrie. Revenind la biserica mănăstirii, deasupra uşii străjuieşte icoana “Deisis”. Acest tip de reprezentare este comună tuturor bisericilor ortodoxe. Iisus este în poziție de judecător, cu Evanghelia lângă El. În stânga se află sfântul Ioan Botezătorul și fecioara Maria care cer milostenie pentru cei judecați de El.

Tabloul votiv al întemeietorului, pictat în 1496, se află în naos. Ştefan cel Mare şi Sfânt este prezentat împreună cu doamna Maria-Voichiţa şi Bogdan moştenitorul. Viața monahală a fost întreruptă în 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic. În pridvor se văd nume și zgârieturi, semne ale celor 206 în care lăcașul nu a fost utilizat ca mănăstire, ci ca biserică prohială. Valoroasă artistic este catapeteasma din lemn de tisă(arbore ce poate ajunge la 1000 de ani), aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură în lemn. De mare preţ este tronul mitropolitului Grigorie Roşca, care este în copie. Din 1991 s-a reluat viața monahală, ca obște de călugărițe.