După eliberarea Basarabiei și Bucovinei de nord, problema principală care se punea în fața întregii națiuni române era aceea dacă războiul trebuia continuat în adâncimea teritoriului sovietic. Invocând buna defășurare a operațiunilor militare la flancul sudic al forntului, Hitler a solicitat la 27 iulie 1941 continuarea înaintării la est de Nistru. Cu toate că era conștient de șantajul practicat de Fuhrer – dat fiind diferendul cu Ungaria în ceea ce privea Transilvania și faptul că maghiarii continuaseră războiul dincolo de Nistru- Ion Antonescu nu l-a refuzat, declarând la 31 iulie că „va merge până la capăt”, că „nu pune niciun fel de condiții și nu discută cu nimic această cooperare militară pe un nou teritoriu”, că are ”deplină încrede în justiția pe care Fuhrer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”.
Acceptând această cerere într-un moment în care Armata 3 română forțase deja Nistrul și se afla în ofensivă spre Bug, în care armatele sovietice nu erau nici pe departe înfrânte și în care armata ungară continua alături de Wermacht, Ion Antonescu a declarat că va face acest lucru pentru a obține sprijinul Germaniei în vederea reîntregirii graniței de vest a țării rășluită de Ungaria în 1940. În afara argumentelor strategice, determinate de prezența în zona Odessa a unei baze sovietice importante de operațiuni navale, terestre și aeriene, situată la doar 150 de km. de Delta Dunării, la 300 de km. de podul de la Cernavodă și la 400 de km. de București și de zona petroliferă, Ion Antonescu a invocat și motive de loialitate față de aliatul german care contribuise la eliberarea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei.
Trecerea Nistrului a fost criticată la vremea respectivă de Iuliu Maniu. Celor care îi contestau deja decizia, Ion Antonescu le-a răspuns pe 5 septembrie 1951, în ședința Consiliului de Miniștri, când întreba și răspundea în același timp: “În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne putem sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi ? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi.
Şi, după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi, după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: „La revedere”. Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi întors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut”
Politica- națională- dramatică- costisitoare- inevitabilă- de a continua participarea la război dincolo de Nistru a fost aprobată și contestată în epocă de diferite personalități politice și militare, rămânând o polemică și în zilele noastre.