„Principalele Puteri Aliate s-au văzut până acuma în imposibilitate de a lua o hotărâre definitivă în chestiunea basarabeană, pentru că au considerat-o ca o parte din problema generală română, a cărei aranjări a fost împiedecată de dificultăţile avute cu anteriorul Guvern Român, şi pentru că au sperat, că se va putea găsi un aranjament prietenesc între România şi Rusia. Principalelor Puteri Aliate li se pare, că nul mai este nici un motiv pentru a întârzia şi pe mai departe hotărârea definitivă. Guvernul român a dat dovezi despre dorinţa sa de a aranja în interesul României şi al Europei în general chestiunile nerezolvate încă, şi a supus hotărârii Consiliului Suprem chestiunea retragerii trupelor sale din Ungaria, bazându-se pe asigurarea dată de Principalele Puteri Aliate. Guvernele aliate îşi dau seama că interesul cel mai mare al României, precum şi al Statelor învecinate cere ca chestiunea Basarabiei să nu rămână şi pe mai departe nedecisă. După ce s-au luat pe deplin în considerare aspiraţiunile generale ale populaţiei basarabene, şi caracterul moldovenesc, din punct de vedere geografic şi etnografic al acestei regiuni, precum şi argumentele istorice şi economice, Principalele Puteri Aliate se pronunţă în favorul reunirei Basarabiei cu România, reunire proclamată în mod formal de reprezentanţii basarabeni, dorind totodată a încheia un contract cu privire la această recunoaştere, îndată ce condiţiunile amintite vor fi fost îndeplinite. Ele cred, că prin această reunire interesele generale şi particulare ale Basarabiei vor fi salvgardate şi în special relaţiunile ei cu Statele învecinate şi drepturile minorităţilor sale, vor fi garantate în aceleaşi condiţiuni ca drepturile acelora, cari trăiesc în celelalte părţi ale Regatului Român. Principalele Puteri Aliate îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Ligei Naţiunilor orice dificultate viitoare, provenită din menţionatele două chestiuni”.

Consiliul Suprem al Congresului de pace de la Paris