Reforma agrara a lui Cuza- cea mai importantă lege din secolul XIX


alexandru-ioan-cuza

Cuza, animat de ideile revoluției de 1848 care susțineau împroprietărirea țăranilor a urmărit încă de la începutul domniei acest deziderat. Camera Deputaților era însă dominată de boieri care erau reticenți măsurii. Primul domnitor al Principatelor Unite trebuia să găsească o soluție.

Barbu Catargiu

Barbu Catargiu

În mai 1862 atunci când prim-ministru era Barbu Catargiu(conservator), este depus un proiect de lege rurală care nu prevedea împroprietărirea pe loturile pe care țăranii le lucrau ci constiutia așa-zisul pământ comunal cuprinzând câte 3 pogoane de fiecare familie. Proiectul menționa apoi ”învoieli libere”, plecând de la ideea că moșierul e stăpân pe terenul său, iar țăranul pe munca lui. În realitate aceste învoieli nu erau libere deoarece țăranul trebuia să ia pământ de la boier pentru a putea subzista, fiind obligat să accepte condițiile acestuia. Proiectul este votat la trei zile după misterioasa ucidere (8 iunie 1862) a lui Barbu Catargiu. Cuza nu sancționează legea iar în primăvara lui 1864 primul ministru Kogălniceanu depune un nou priect, mai favorabil țărănimii. Șeful guvernului fusese acuzat de Cameră că îi instigă pe țărani prin niște circulare trimise în toată țara. El le răspunde:

mihail kogalniceanu

”Declar cu franchețe că sunt pentru îmbunătățirea soartei țăranilor, că în această îmbunătățire văd fundarea naționalității române. Până când țăranii nu vor fi cetățeni, noi nu vom avea o nație. Da, domnilor! Am voit ca să se creeze o așa stare de lucruri încât cel din urmă țăran să aibă conștiița datoriilor și drepturilor lui. Cât timp îl vom lăsa în poziția în care se găsește, asuprit, bătut, tratat ca un dobitoc, nelegat către țară prin nimic, ce sprijin vom avea de la dânsul în ora pericolului? Este timpul ca înaintea interesului privat, să gândim la cel obștesc, ca înainte de a ne ocupa de moșiile cele mici, să ne ocupăm de moșia cea mare, România, cum făceau părinții noștri.

Alexandru Ioan Cuza

Chestia Orientului este plină de nouri și de fulgere, trebuie să ne ferim de trăznetul ce ne amenință. Însă cu ce să ne ferim? Socotim poate că și în viitor trebuie să ne mărginim a primi pe cuceritorii noștri cu capetele la tipsie și la ducerea lor să îi întovărășim cu buchete de lăcrămioare? Socot că nu mai voim! Ei bine, aceasta va fi în câtă vreme țăranii, greul poporului, nu vor avea interesele vitale, matreriale, pentru a-și apăra moșia în contra năvălitorilor străini. Două mii de boieri nu fac o nație, acesta este un adevăr ce nu se poate contesta. Am avut îndrăznala, în circularele mele, de a vorbi țăranilor de drepturile lor, de demnitatea lor de români, le-am vorbit de gloria strămoșilor lor, de timpurile lui Ștefan cel Mare și ale lui Mihai Viteazul când țăranul simțea că are și el o patrie și alăturea cu boierul se bătea pentru apărarea ei!”

Semantura Kogalniceanu

Semantura Kogalniceanu

Se prevedea prin noul proiect să se dea țăranilor pălmași (care n-aveau boi) loturi de câte două fălci și jumătate (o falcă = 14.322 de metri pătrați), celor mijlocași (cu 2 boi) câte patru fălci, iar celor funtași (4 boi) cinci și jumătate iar suma ce trebuiau să o plătească pentru loturi era eșalonată pe 20 de ani cu o dobândă de 5% pe an. Camera dominată de boieri a reacționat chiar și în afara ei, Constantin Stuzu a cerut ajutorul turcesc pentru a împiedica adoptarea legii ”nebune”. Majoritatea Camerei propune o moțiune de neîncredere, dar în momentul în care se vota, pe 2 mai 1864, Kogălniceanu se suie la tribună și citește decretul de dizolvare. Se înfăptuise lovitura de stat a lui Cuza. Pe baza noului act fundamental al Principatelor, ”Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”, se înfăptuiește reforma agrară din 1864.

unire 1859

Pe temeiul noii ”Constituții”, la data de 14/26 august 1864 este adoptată legea rurală. Se desființează claca (boierescul) iar țăranii sunt împroprietăriți. Articolul I al legii prevedea ”Sătenii clăcași (pontași) sunt și rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii (stăpânirii) lor, în întinderea ce se hotărăște prin legile în ființă”. Această întindere- ”peste locul ce au sătenii în vatra satului, pentru casă și grădină”- este în funcție de numărul vitelor, deci de posibilitatea de lucru a țăranilor. În Moldova erau mai mari loturile față de Muntenia, cei mai fericiți fiind țăranii din cele trei județe din sudul Moldovei, Cahul, Bolgrad și Ismail. Loturile nu puteau fi înstrăinate, nici ipotecate timp de 30 de ani. Articolul X al legii prevedea: ”Se desfiinţează odată pentru totdeauna şi în toată întinderea României, claca (boerescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne şi alte asemenea sarcini, datorite stăpânilor de moşii sau în natură sau în bani”.

Semnătura lui Alexandru  Ioan Cuza

Semnătura lui Alexandru Ioan Cuza

Pentru răscumpărarea acestor îndatoriri, sătenii vor plăti o sumă care se repartizează pe 15 ani, și reprezintă anual – ”dobânzi și amortisment”- de la 133 de lei până la 71 de lei în funcție de suprafața primită. În satele de munte din Moldova aceste sume erau mai mici, de la 94 la 51 de lei. Deși legea prevedea că aceste sume erau pentru răscumpărarea serviciilor prestate boierilor, în realitate ele reprezentau aproape valoarea pământului cu care erau împroprietăriți. Spre exemplu țăranul cu patru boi și o vacă trebuia să dea pentru despăgubirea privării boierului de servicii 1995 de lei, în condițiile în care terenul pe care îl primea valora 2035 de lei. Foștii propietari erau astfel despăgubți conform prețului pieșei. Ca urmare a împroprietăririi țăranilor pe temeiul legii rurale din 1864, 511.896 de familii au primit 2.035.640,2697 de hectare revenind în medie 3,9825 hectare de familie. Ecoul stârnit de legea rurală se poate constata în nenumăratele adrese, scrisori și telegrame trimise lui Cuza. Iată o telegramă a celor din județul Fălciu: ”Fapta pe care Măria Voastă ați isprăvit slobozind neamul românesc din boeresc, munca silită, ce era mai rea și decât robia, este atât de mare cât nu o poate scrie nimenea. Dumnezeul părinților noștri să păstreze zilele Măriei tale ferice, nebântuite. Îl rugăm să ia din zilele noastre și a copiilor noștri și să adaoge pe ale Măriei Voastre, să ne pui la cale până la sfârșit. Rogu-te… dă-ne voe ca de acum înainte să te numim Părintele cel binevoitor și slobozitorul neamului țărănesc”.

Alexandru Ioan Cuza

Leave a Reply