Tag Archives: baba novac

Baba Novac- bravul căpitan sârb al lui Mihai Viteazul

baba

Despre acest erou legendar avem puține însemnări. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (1566-1608), Baba Novac s-a născut în satul Poreci, situat pe o insulă a Dunării, în imediată apropierea a cetății Semedria din Serbia, în jurul anului 1520. Cunoaște de mic umilințele, cruzimea și nedreptatea unor stăpânitori străini. Se pare că a învățat puțină carte în chiliile mănăstirilor din apropiere. Tânărul Novac devine astfel un luptător spiritual în fața turcilor care-i forțau sau mituiau pe locuitorii din Balcani să treacă la Islam. Aceasta rezultă și din faptul că l-a avut alături de-alungul întregii sale vieți, pe preotul Sască, cu care de altfel a împărțit destinul. Continue reading