Crăciunul interbelic. Un interviu din 1929 cu Moș Crăciun.


craciunull

În vederea aglomerației ce, în mod fatal, se producea în trenuri, în Ajunul Sărbătorilor de Crăciun, direcțiunea generală CFR a dispunea ca niciun călător să nu aibă dreptul de a lua cu sine în vagon mai mult de două colete, unul mai mare și unul mai mic, ambele suprapuse în plasa deasupra locului ce ocupă.

Deși suntem cu toții uimiți de aglomerația și îmbulzeala din preajma Sărbătorilor în magazine și mijloace de transport, acest fenomen pare a avea rădăcinile mult mai bine înfipte în istoria românilor decât am crede. Dovadă stă articolul din ziarul „Adeverul” din 22 decembrie 1931. După scurgerea a aproape 80 de ani de atunci, nimic pare a nu se fi schimbat din obiceiurile și metehnele românilor. La fel ca și înainte, oamenii continuă să se îmbulzească după cadouri, purcelușul rămâne vedeta farfuriei, au fost mereu Sărbători diferite în casele bogate și cele sărace, iar copiii vor de la Moșul jucării cât mai sofisticate. Singura diferență: românii de atunci trăiau o iarnă cu nămeți ca în povești, în timp ce noi avem un anotimp sărac în zăpada, dar ne visam în iernile din amintirile bunicilor.

Click pentru marire

Click pentru marire

Povești de Crăciun și Colinde

La o prima vedere, Crăciunul, așa cum se oglindește în presa interbelică, pare a fi încă prilej de bucurie și îmbelșugare pentru mai toți românii. Regele Mihai primea cadouri de la copiii din străinătate, oamenii ieșeau să se bucure de zăpada la derdeluș și în Parcul Cișmigiu, copiii mergeau cu colindul, iar Sinaia și Poiana Brașov erau luate cu asalt de cei cu dâre de bani. De asemenea, pomul de Crăciun era împodobit în fiecare casă. Era „Sarbatoarea sperantei”, după cum spunea Constantin Bacalbașa într-un editorial în „Adeverul” din 25 decembrie 1928. Chiar dacă acum poate părea desuet, în fiecare zi de Crăciun, ziarul „Universul” publica pe prima pagină un colind sau povești de sezon. „Tu vii și n seara asta Moș Crăciune/Așa cum ai venit șirag de ani/Tu vii la noi caa€-n vremuri bune/Să poposesti la vetre de sărmani”, își începea colindul Mircea Dem Rădulescu pe prima pagină a ziarului „Universul” din 25 decembrie 1930.

cra

„Ce jucării vrea Bebe”

Și cadourile erau tratate în multe din articolele ziarelor și revistelor. „Realitatea Ilustrată” din 1929 dezvăluie în câteva pagini secretele fabricilor de jucării și ale metodelor de confecționare a globurilor și ghirlandelor. „Iar el, bunul bătrân cu barba albă, începu să sară peste acoperișuri și să intre prin hornuri, prin casele copiilor cuminti”, se sfârșește unul din articole. Tot în „Realitatea Ilustrată” se discută și despre noile apariții pe piața jucăriilor. În „Ce jucării vrea Bebe”, publicat în 1928, autorul Dan ia în derâdere mofturile copiilor de bani gata. O realitate conservată până în prezent de copii din ce în ce mai pretențioși și, de ce nu, mofturoși. „Bebe e un copil modern, săturat de tot ce este tradiție, cum ar fi cutiile cu mici unelte gospodărești sau cu mobilier de păpuși. (…) Lui i-au rămas ochii la câteva jucării interesante: o pompă cu aburi de pompieri, un avion care face looping-the-loop, un automobil care se sfărâmă și apoi se montează iar, și cu care te poți juca de-a accidentul de automobil”.

O masă îmbelşugată

Şi pentru că românii au fost dintotdeauna un popor gurmand, nu puteau lipsi din paginile ziarelor nici materialele legate de masă de Crăciun. Revista „Realitatea Ilustrată” tratează în câteva articole subiectul: „Masa de Crăciun în România şi în alte ţări”. Nu este uitat nici purceluşul ce urma să fie sacrificat, dar şi metode de a preîntâmpina problemele digestive ale celor care au postit.

Au fost odată ierni adevărate

Uneori tratat foarte sobru, alteori cu iz de melancolie, Crăciunul, spre deosebire de zilele de azi, le aducea românilor nămeţi şi geruri cumplite. Aşa că venirea Sărbătorilor nu era vreme de bucurie pentru toată lumea. Titluri de-o şchioapă ţineau primele pagini. „Viscol şi Trenuri întârziate”, „Gara de Nord blocată”. „În urma gerului cumplit de ieri şi de astă noapte doar două trenuri au sosit în Bucureşti pe ziua de ieri în mod regulat. Celelalte toate au avut întârzieri de până la şapte ore”, publică „Universul” pe 24 decembrie 1927, care mai adaugă că gerul de pe 24 a făcut şi o victimă. „Azi dimineaţă a fost găsit îngheţat în câmp între Letea Veche şi Prunaru, locuitorul Constantin Burgea, din comunq Costin.”

craciu

Crăciunul războiului

Motiv de veselie, sărbătoarea Crăciunului a început să pălească odată cu apropierea războiului. Anii 1942-1944 au fost săraci în cadouri şi bunătăţi, pentru că s-a trecut la raţionalizarea alimentelor. Astfel, dulciurile se comercializau doar la sfârşitul săptămânii, însă printr-un decret s-a permis vânzarea lor şi în perioada Crăciunului, a Anului Nou şi al Bobotezei. Titlurile despre pomul de Crăciun, colindători sau iarna la munte au fost înlocuite în „Adeverul” din 1943 cu cele care anunţau sărăcia: „Distribuţia cărnii de Anul Nou”, „Preschimbarea cartelelor colective de pâine”, „Distribuirea mălaiului şi unturei”. Tot în această perioadă, printr-un ordin al ministrului economiei, se anunţă că pieile porcilor care depăşesc 80 de kilograme trebuie să fie predate de negustori centrelor de colectare pentru a fi tăbăcite şi puse în vânzare. La sfârşitul lui 1943, articolul semnat de Gabriel Ţepelea în „Universul”, „Crăciunul pribegilor”, descrie cel mai bine atmosfera apăsătoare şi aerul pătruns de deznădejde al fiecărui român. „Al patrulea Crăciun răzimat în toiag de pribegie ne aşteaptă. Va fi iarăşi un Crăciun al amintirilor. La prasnicul cu butelii şi bunătăţi noi venim cu nişte cioburi de suflet, cu frânturi din viaţa de altă dată. Moş Crăciun al dreptăţii pe când vei scoate din ruine sufletele pribegilor ce te aşteaptă mereu?”.

Craciunul-si-Revelionul-in-Romania-interbelica
1929

Interviu cu Moş Crăciun

Moş Crăciun a rămas, aşa cum era şi firesc, subiectul tratat cu predilecţie în această perioadă. De remarcat nu este atât predispoziţia publicaţiilor de a-l aduce mereu pe prima pagină în zilele de 24 şi 25 decembrie, în timp ce viața politică uneori suferea de un tumult acut, ci felul în care publiciştii găseau să trateze acest subiect. „Realitatea Ilustrată” din 21 decembrie 1929 publică chiar un interviu cu Moş Crăciun pentru a limpezi câteva din misterele legate de moşul cu barbă albă şi sanie trasă de reni.

(…) „Dar când v-aţi născut?”
„Ei, ţi-am mai spus odată, acum 1930 de ani, când Dumnezeu m’a vârât în creerul oamenilor.”

„Şi ce amintiri aveţi din copilărie?”
„Moş Crăciun se întunecă. Un zâmbet de uşoară melancolie îi străbătu faţa.”
„Eu nu am avut copilărie…”

„Cum, şi când ai fost copil aveai barbă?”
„Dar nu înţelegi domnule că eu nu am fost niciodată mic? Că m’am născut când aveam 100 de ani. Că pe vremea de când nu existăm decât de o luna, eu tot de 100 de ani eram, tot bătrân, tot cu barbă? Că acuma deşi trăiesc de aproape 2000 de ani, eu tot 100 de ani am?”(…)

crra

Leave a Reply