Bătălia de la Waterloo a reprezentat acţiunea finală şi decisivă a războiului napoleonian care practic a încheiat dominaţia franceză în Europa şi a adus schimbări drastice in graniţele politice. Bătălia a avut loc la 18 iunie 1815 lângă Waterloo (Belgia) şi ocupă un rol important în istoria modernă.
Prin Congresul de la Viena din 1814, cu delegaţi din majoritatea ţărilor Europei, s-au discutat problemele ridicate în urma înfrângerii Franţei. Totuşi, la 26 februarie 1815, în timpul congresului, Napoleon a scăpat de pe insula Elba şi, cu o armată de 1100 de soldaţi, însoţit de generalii Bertrand, Cambronne şi Drouot, se întoarce în Franţa. Aici, o mulţime de veterani, s-au unit sub conducerea sa şi, pe data de 20 martie 1815 Napoleon a ocupat din nou tronul.
Congresul de la Viena, alarmat de întoarcerea lui Napoleon, a luat măsuri de urgenţă. Pe 17 martie Austria, Anglia, Prusia si Rusia au fost de acord să contribuie fiecare cu câte 150.000 de soldaţi pentru o eventuală invazie, pe care i-au mobilizat în Belgia, lângă graniţa cu Franţa. Alte naţiuni, dintre cele prezente la congres, au trimis şi ele trupe pentru invazia care urma să aibă loc pe 1 iulie 1815.
Din Paris, Napoleon află de planul inamic si se hotărăşte să-i atace pe aliaţi pe teritoriul lor înainte ca ei să-si strângă armata. Astfel, în decursul a două luni, el a strâns o armată de 360.000 de soldaţi bine pregătiţi. A lăsat jumătate din ei în Franţa pentru securitate iar pe ceilalţi i-a grupat în unităţi de atac. Pe data de 14 iunie Napoleon, mişcându-se în secret şi cu o extraordinară viteză, a ajuns la graniţa cu Belgia, însoţit de 124.000 de soldaţi. Alţi 56.000 de oșteni au fost lăsaţi în urmă pentru acoperire. În spatele graniţei îl aşteptau două armate ale aliaţilor. Armata mai mare, formată din 116.000 soldaţi saxoni şi prusaci, aflaţi sub conducerea mareşalului Gebhar, erau plasaţi la Namur. Armata lui Blucher se afla în vestul oraşelor Gilly şi Charleroi. 93.000 de soldaţi britanici, olandezi şi germani erau plasați la Bruxelles, cu un avanpost în satul Quatre-Bras. Conducătorul acestei armate, generalul britanic Arthur Wellesley, primul duce de Wellington, era şi comandantul şef al forţelor aliate. Napoleon urmărea să atace ambele armate, să le dividă şi să le distrugă. În acelaşi timp el dorea să ajungă la o înţelegere cu armatele ruse şi austriece, care veneau din est. Pentru a înfăptui acest lucru, şi-a împărţit armata în două unităţi de atac si una de rezervă, formată din veterani, cunoscută sub numele de Vechea Gardă. La 15 iunie 1815 Napoleon trece graniţa cu Belgia astfel încât, sosirea bruscă îi prinde pe aliaţi nepregătiţi. După ce trece râul Sambre, Napoleon ordonă flancului stâng, aflat sub conducerea mareşalului Michel Ney, să atace cavaleria lui Wellington la Quatre-Bras, la 19 km nord de Charleroi.
Până la lăsarea întunericului, armata lui Napoleon avea avantaj strategic. Împăratul a reuşit sa îşi plaseze trupele între forțele lui Wellington si Blucher, astfel încât corpurile sale principale aveau posibilitatea ori să o ia la stânga, pentru a ataca armata anglo-olandeză, ori să o ia la dreapta, pentru a ataca armata prusacă. Pe 16 iunie Napoleon s-a mutat cu rezerva de la Charleroi la Fleurus. Aici a preluat conducerea armatei lui Grouchy si a învins cu uşurinţă armata aliată. Apoi s-a îndreptat spre nord, spre oraşul Ligny, sperând să-l întâlnească pe Blucher care la rândul lui se îndrepta către vestul oraşului Namur, pentru a-i intercepta pe francezi.
Bătăliile de la Ligny si Quatre-Bras
Pentru a învinge la Ligny, Napoleon urmărea să atace armata lui Blucher prin ofensiva lui Ney la Quatre-Bras. Rezerva trebuia să se îndrepte ori spre est, ori spre vest, ca să ajute flancurile, după cum dictau circumstanţele; dacă totul decurgea conform planului, urma apoi să se ducă către nord-vest, pentru a se alătura lui Ney la Quatre-Bras, si apoi să ajungă la Bruxelles, ca sa dividă armata aliaţilor. În după-amiaza zilei de 16 iunie, Napoleon a auzit zgomotul artileriei lui Ney la Quatre-Bras. Și-a condus armata de 71.000 de soldaţi împotriva celor 83.000 de soldaţi a lui Blucher. După o oră de lupte, Napoleon a primit un mesaj urgent de la mareşalul Ney care îi cerea să trimită primul corp, o armata de 30.000 de oameni, pe câmpul de lupta de la Ligny. În loc să transmită ordinul prin intermediul cartierului mareşalului Ney, curierul lui Napoleon l-a dus direct generalului Jean-Baptiste Drouet, comandantul primului corp de armată. Acesta s-a îndreptat direct spre Ligny. Când Ney a aflat de acţiunea lui Drouet, el a trimis un ordin prin care cerea soldaţilor sa se întoarcă la Quatre-Bras. Drouet a primit mesajul în timp ce ajungea pe câmpul de lupta de la Ligny. Iarăşi Drouet se supune instrucţiunilor, astfel încât nu reuşeşte sa participe la nici una din bătălii. Oricum, Napoleon l-a înfrânt pe Blucher după o luptă de 3 ore. La asfinţit, armata prusacă s-a retras, lăsând în urmă 12.000 de soldaţi morţi sau răniţi. Datorita nereuşitei lui Drouet, 70.000 de soldaţi din armata lui Blucher au scăpat nevătămaţi.
Între timp, la Quatre-Bras, Ney a aşteptat, fără sa fie nevoie, câteva ore sosirea primului corp, această întârziere permiţând lui Wellington sa aducă câteva unităţi de cavalerie si de pedestrime. La ora 2 după-amiază, Ney s-a hotărât să atace, dar a fost respins imediat. Atacurile succesive asupra anglo-olandezilor s-au soldat cu eşec. Până după-amiaza, armata lui Ney a suferit datorita lipsei corpului de armata al lui Drouet. Pe la 7 seara Wellington a contraatacat victorios si l-a forţat pe Ney sa se retragă în oraşul Frasnes, la câteva mile de Quatre-Bras. Ney a pierdut 4.300 de soldaţi, iar Wellington 4.700 în timpul luptei. Până la urmă, nefericitul comandant francez a reuşit să se alăture armatei lui Ney pe la ora 9 seara.
Mont-Saint-Jean
În dimineaţa zilei de 17 iunie, un curier trimis de Blucher a ajuns la Wellington, la Quatre-Bras si l-a informat că armata germană a fost înfrântă la Ligny. Wellington, înţelegând că Napoleon l-a încercuit, a trimis imediat un mesaj lui Blucher, sugerându-i să se îndrepte spre nord-vest si să se grupeze cu anglo-olandezii, pentru ca, împreună, să-i poată face față lui Napoleon în bătălia de lângă satul Mont-Saint-Jean, la sud de oraşul Waterloo. Câteva ore mai târziu, Wellington s-a retras discret de la Quatre-Bras, lăsând în urmă o brigadă de cavaleri ca momeală pentru mareşalul Ney. La Ligny, în aceeaşi dimineaţă, Napoleon a ordonat lui Grouchy să ia 36.000 de soldaţi si să urmărească armata în retragere a lui Blucher. Apoi a trimis un mesaj lui Ney la Frasnes să-l atace pe Wellington. Ney, care nu aflase de retragerea lui Wellington, a eşuat în respectarea ordinului. Napoleon a ajuns în după-amiaza aceea la Frasnes, a preluat comanda armatei lui Ney si a plecat în urmărirea lui Wellington. Pe înserat, Napoleon a zărit armata anglo-olandeză, pe o câmpie înaltă din sudul satului Mont-Saint-Jean. Ambele tabere au început imediat sa se pregătească de bătălie. În acelaşi timp, Grouchy nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit ordinul lui Napoleon. În jur de ora 10 seara, pe data de 17 iunie, cercetaşii lui Grouchy l-au informat pe acesta că prusacii, în loc să se retragă pe la est de Namur, au luat-o spre nord-vest, căutând să se uni cu armata lui Wellington.
Mesajul lui Grouchy de avertisment către Napoleon a primit răspunsul, la 10 dimineaţa, pe data de 18 iunie, ca acesta să încerce să intercepteze armata prusacă. Urmărirea lui Grouchy a fost lentă si a eşuat. În dimineaţa zilei de 18 iunie, armatele franceze si anglo-olandeze erau în poziţie de luptă. Armata anglo-olandeză, îndreptată spre sud, era formata din 67.000 de soldaţi si 156 de tunuri. Wellington a fost asigurat de Blucher că o armată de întăriri formată din 70.000 de soldaţi, va ajunge în timpul zilei. Strategia lui Wellington era să reziste lui Napoleon până când armata lui Blucher va sosi, să-l surprindă pe împărat pe flancul drept si sa străpungă întreaga linie de apărare a francezilor. Armata lui Napoleon, îndreptată spre nord, era formata din 74000 de soldaţi si 246 de tunuri. Planul de luptă al împăratului era sa captureze satul Mont-Saint-Jean si astfel să blocheze retragerea anglo-olandezilor spre Bruxelles. Astfel, armata lui Wellington putea fi înfrânta fără greutăţi.
Bătălia finală
Bătălia de la Waterloo a început la 11:30 dimineaţa, cu un atac al lui Napoleon în flancul drept. Această manevră care s-a dovedit a fi fără succes, a fost urmată de un bombardament de 80 de tunuri al francezilor, menit să distrugă centrul armatei aliaţilor. Pe la ora 1 după-amiaza, Napoleon a văzut armata lui Blucher venind dinspre est. Încă o dată Napoleon a trimis un mesaj lui Grouchy punându-l la curent cu situaţia existentă si ordonând să îi atace pe germani. Încercările de atac ale francezilor au eşuat. La ora 4 , armata lui Blucher, care aştepta momentul oportun, a intrat în luptă și i-a obligat pe francezi să se retragă cam o jumătate de milă. Francezii au contraatacat si i-au împins pe prusaci o mila spre nord-est. Puţin după ora 6, Ney a intrat adânc în centrul armatei anglo-olandeze si a făcut ravagii în întreaga linie a armatei lui Wellington. Până la urmă, Wellington reușește să respingă atacul lui Ney. Napoleon și-a angajat toate cele 5 batalioane ale Vechii Gărzi într-un atac menit sa distrugă centrul armatei aliate. Infanteria aliaţilor a produs pierderi majore armatei franceze, distrugând ofensiva. Napoleon si-a regrupat soldaţii rămaşi si a atacat din nou, cu toate că situaţia francezilor devenea fără sorți de izbândă. În jurul orei 8, germanii, care se aflau în stânga liniei lui Wellington, au străpuns flancul drept al francezilor, producând panică în rândurile soldaţilor lui Napoleon. Numai câteva batalioane de soldaţi curajoşi au permis împăratului să se retragă. În timp ce armata înfrântă a lui Napoleon încerca să scape pe drumul de la Charle-Roy, Wellington si Blucher au hotărât ca brigazile prusace să-i urmărească pe francezi. În timpul nopţii de 18 iunie, prusacii i-au forţat pe francezi să se retragă dincolo de râul Sambre.
Consecinţe
Napoleon a semnat a doua abdicare pe data de 22 iunie; pe 28 iunie regele Loudovic al XVIII-lea a preluat din nou tronul Franţei încheind aşa-numitele 100 de zile. Autoritățile britanice au acceptat predarea lui Napoleon pe data de 15 iulie, care a fost apoi exilat pe insula Sfânta Elena. Aşa de mare a fost decăderea lui Napoleon astfel încât Waterloo, numele ultimei sale bătălii, a devenit un sinonim pentru o înfrângere zdrobitoare. În amintirile sale despre bătălie, Napoleon l-a criticat aspru pe generalul Grouchy pentru că nu a reuşit să-i intercepteze şi să-i înfrângă pe germani. O altă greşeală a fost nereuşita generalului Ney în bătălia de la Quatrea-Bras de pe data de 17 iunie. Ney a mai greşit când a ordonat trupelor franceze să se întoarcă de la Ligny pe data de 16 iunie, astfel micşorând şansele lui Napoleon de a înfrânge armata lui Blucher. În cele din urmă Napoleon a greşit când a angajat în bătălia de la Charleroi numai 124.000, când putea să ia şi trupele de rezervă, care rămăseseră pe poziţia secundară. Bătălia de la Waterloo este cunoscută ca una dintre cele mai sângeroase din istoria modernă. În timpul luptei de pe 18 iunie, francezii au pierdut 40.000 de soldaţi, englezii şi olandezii, 15.000 şi prusacii, 7.000. în total, cam 45.000 de oameni zăceau morţi sau răniţi pe o rază de 3 mile pătrate. Calculul final din timpul celor trei zile de lupte dinaintea bătăliei finale, arată că sute de mii de soldaţi din ambele părţi au murit.
