Regina Maria de mai multă vreme trăia retrasă la Balcic pe malul Mării Negre. Rar mai apărea la diferite ceremonii. Relaţiile dintre mamă şi fiu nu erau dintre cele mai cordiale. Cu greu Carol o mai chema la evenimente deoarece cu șarmul ei capta toată atenția. Atitudinea regelui a afectat-o mult, mai ales că el dăduse dispoziție ca nimeni să nu i se adreseze direct, ci prin Casa Regală, adică Urdăreanu, care avea plăcerea de a refuza vizitele pe care ea le anunța, umilind-o. În 1938 Maria s-a îmbolnăvit.
De un an și jumătate suferea de anemie, avea amețeli, vărsa sânge, era deseori imobilizată la pat din cauza stării generale proaste. Culoarea feței se schimbase și părul albise complet. Trebuia să țină o dietă severă, dar hemoragia gastrică se repeta foarte des. La sfatul medicilor a plecat la 17 februarie 1938 în Italia, la Merano. Crăciunul lui 1937 îl petrecuse într-un scaun cu rotile. După repetate analize, medicii i-au recomandat să se interneze la o clinică din Germania. Regele nu a aprobat deplasarea cu avionul, socotindu-l prea costisitor, astfel că a trebuit să ia trenul, asta în timp ce Elenei Lupescu nu i se refuza vreun capriciu. Din aprilie 1938 s-a aflat la sanatoriul doctorului Lachmann de lângă Dresda. Tratamentul s-a dovedit inutil deoarece regina suferea de cancer la ficat, varice esofagiene, toate în stadiu final.
La 27 iunie, deşi medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi şi obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în ţară spre a-şi găsi liniştea la reşedinţa sa din Sinaia. I-a scris regelui, spunând că nu vrea să moară printre străini, chit că aceștia îi puteau prelungi prin tratament puțin viața. În filele unuia din ultimele caiete-jurnal, Maria scria: “Puterea este un tovarăş de care nu te desparţi uşor. Când te părăseşte se duce cu ea şi interesul vieţii. Cu ochii uscaţi, cu pumnul încleştat, te uiţi după ea cu privirea fixă, gelos pe următorul pe care îl va alege”. Înainte de a părăsi Dresda i-a scris pentru ullima dată lui Barbu Știrbey, bărbatul de care a fost legată mai mult de două decenii evocând “amintirile dragi care îmi inundă din nou inima” și încheia cu: “Să te binecuvânteze Dumnezeu și să te aibă în pauză”. S-a întors tot cu trenul, iar zdruncinăturile i-au provocat din nou crize cu pierderi masive de sânge. A ajuns la Sinaia pe 17 iulie
În gara Sinaia, o asteaptau regele Carol, însoţit de fiul lui, nepotul Mariei, Mihai. A fost dusă la Pelişor, unde îi plăcea să stea şi unde îşi trăise viaţa alături de Ferdinand. Chiar în noaptea de după sosire, a avut o nouă hemoragie. A doua zi, 18 iulie, regina Maria a apucat să o mai vadă pe Elisabeta. A fost împărtăşită de patriarh. Au mai fost de faţă ministrul de interne şi cel de justiţie, chemaţi de la Bucureşti. La 17:38 regina se stinge. Trăise 62 de ani intenși, plini de realizări în slujba României Mari. Și-a iubit fanatic țara unde nu se născuse, dar pe care a binecuvântat-o prin toată puterea ei. Își îndeplinise cu prisosință rolul de primă doamnă. Cu ea s-a terminat cea mai frumoasă epocă din istoria României.
si eu o iubesc pe ac mare regina.
Recunostinta