Primul război dintre Decebal și Traian adusese o pace grea pentru daci. Regele se supusese doar de nevoie; Cassius Dio, izvorul principal pentru aceste împrejurări ne spune precis: ”nu doar că el ar fi avut de gând să e țină de cele încheiate, ci numai pentru a scăpa din pierzania în care se afla”. Nu trece multă vreme de când se întoarce Traian la Roma că la ureche îi ajung vești: ”Decebal face multe contra păcii: primește iarăși dezertorii(romani), reîntărește cetățile, cercetează prin soli popoarele vecine, pedepsind pe acela care nu primește să fie alături de el, luând bunăoară iazigilor o parte din pământ”.

Decebal n-ar fi putut face altfel. Cu o bună parte din regat anexat de romani, interzicerea unei politici externe independente, obligația de dărâmare a cetăților și legiuni romane în centrele mai importante, astfel încât statul dac era condamnat pierzaniei. De aceea, face tot posibilul ca acest fapt să nu se petreacă. La rândul său Traian, spirit realist, ia măsuri de contracarare atât administrative cât și militare. Întărește linia Dunării prin întemeieri de castre și lagăre militare, de exemplu la Carsium, inaugurat în 103 sau cel de la Bărboși, unde se afla și o parte a flotei romane de pe Dunăre. Garnizoane puternice primesc orașele Durostorum și Troemsis. În același timp se fondează centre noi urbane precum Nicopolis ad Istrum, în fața Zimnicei, Macrianopolis și Abrittus, în sudul Dobrogei.

Traian pleacă din Roma pe 4 iunie 105. În cursul lui iulie, după ce toate preparativele fuseseră făcute și podul de la Drubetis isprăvit, începe campania propiu-zisă. O parte din armată ocupase dinainte malul stâng și ridicase aici fortificații pentru a apăra podul. După ce se fac sacrificiile necesare zeilor, restul armatei, în frunte cu împăratul, trece Danubiul. O altă armată a trecut fluviul pe la Oescus, în fața vărsării Oltului. Ea se întâlnește, urcând pe râu, cu cea dintâi care străbătuse Oltenia de la vest la est. Având acum forțe reunite, Traian înaintează spre nord și trece în Transilvania pe la Turnu Roșu.

O dovadă că acesta a fost drumul urmat de împărat în cel de-al doilea război daco-roman este denumirea Castra Traiani pe care o are o localitate de pe valea Oltului, în hărțile vechi. Ea ne arată că acolo a fost una din taberele principale instituite de-a lungul drumului. Încă de la începutul expediției, unele triburi dacice, precum iazigii, se supun. Celelalte luptă însă cu înverșunare -o scrisoare contemporană pomenește ”rănile uriașe provocate de coasele dacilor”. Decebal știa că de data asta, nu mai încape cruțare și în consecință recurge la mijloace extreme, nedând îndărăt nici la cele pe care, în altfel de împrejurări, nu le-ar fi întrebuințat. Astfel, la începutul campaniei, trimite câțiva dezertori pentru a-l ucide pe Traian. O întâmplare face să se descopere planul și crima este împiedicată. După aceea, atrage într-o cursă pe unul din comandanții armatei romane, Longinus, bunul prieten al lui Traian sub pretextul că vrea să trateze pacea și apoi trimite vorbă împăratului că va ucide pe Longinus în cele mai cumplite chinuri dacă legiunile nu se retrag din Dacia și dacă nu i se înapoiază țara până la Dunăre. Traian era pus într-o dureroasă situație: să piardă un bun prieten și priceput general sau să renunțe la continuarea războiului și stăpânirea Daciei.

Răspunsul e dat chiar de Longinus care trimite vorbă lui Traian să continue campania cu toată hotărârea deoarece el nu va pieri de mâna dacilor, ci va lua otravă. După lupte dure pentru cucerirea cetăților din munți care apărau drumul spre capitală, armatele romane ajung în fața Sarmisegetuzei, venind dinspre răsărit. Decebal, văzând slăbiciunea tot mai mare a neamurilor dacice, dispune la o înțelegere cu Roma și în iminența primejdiei, solicită pacea. Traian îi cere predarea lui și a întregii armate dacice fără condiții. Regele care după tentativa la viața împăratului și moartea lui Longinus, știa ce înseamnă aceasta, refuză și se pregătește de confruntarea supremă. Romanii dau un prim atac asupra zidurilor Sarmisegetuzei, dar sunt respinși de apărătorii de sus care aruncau bolovani spre ei. Legionarii atunci taie o pădure și construiesc un ”agger”, adică o fortificație paralelă cu cea a dacilor și la mică distanță de aceasta. Are loc un al doilea asalt în cursul căruia romanii izbutesc să pătrundă în oraș. Dacii dau foc cetății.

O parte din căpetenii pentru a nu împodobi triumful învingătorului, după care urma cu siguranță executarea lor în temnița Tullianum din Roma, se sinucid bând otravă. Ceilalți împreună cu regele și restul armatei se retrag în munții din răsăritul Daciei, pentru a face o ultimă rezistență. Romanii îi urmăresc îndeaproape și îi înconjoară. Decebal văzând că totul este pierdut și știind ce-l așteaptă, se sinucide folosindu-și sabia, așa cum făcuse cu un secol și jumătate în urmă regele dobrogean Dapyx. Capul lui este dus, pentru confirmare, în fața lui Traian. Împăratul la rândul său îl timite la Roma ca să vadă senatul și tot poporul roman pieirea celui mai mare dușman pe care-l avusese imperiul în ultimii 100 de ani..

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici