În decembrie 1937 Octavian Goga devine prim-ministru al României. Pe 11 februarie 1938, Carol al II-lea decretează că din necesitatea de a apăra liniștea publică și ordinea în stat, se declară stare de asediu în toată țara. Începea dictatura regală. Goga este demis. Urmează nopți de zbucium, agitație zadarnică, peste care se lasă apăsătoare, o imensă decepție.

O activitate politică intensă și frământată se sfrâșeșete deplorabil. Ștarea de sănătate i se deteriorează. Curând, poetul pleacă la Viena. La începutul lunii mai se întoarce la Cluj. Părea că își revenise. Face vizite prietenilor, se plimbă prin bătrâna cetate a culturii, ia masa la prietenul său, Laurian Gabor, fost primar al orașului și după prânz se întoarce cu automobilul la Ciucea. Aici stă e vorbă cu sătenii, cu oamenii de casă. Era vesel. Nimic din întâmplările imediate nu semnala o congestie cerebrală care se produce în seara zilei de 5 mai 1938. După atac, revenindu-și pentru o clipă, cere o coală de hârtie să-i scrie soției sale, Veturia, aflată la București. Vrea să noteze cuvântul ”Dragă”, dar după primele două litere condeiul îi scapă pentru totdeauna din mâna care l-a ținut cu atâta folos pentru literele românești. Era ultimul manuscris al lui Octavian Goga, care azi se păstrează la Muzeul din Ciucea. Așa cum spunea însuși: ”Suntem tributari morții…Fiecare ceas, fiecare clipă cere o fărămitură de viață. Așa ne topim pe nesimțite… Soarele cu apusul lui de purpură a roșit din sângele nostru”.

Pe 8 mai 1936, redactându-și testamentul, Octavian Goga rememora propia-i activitate, dându-și lucid seama de limitele ei, ca și ale epocii în care a trăit: ”Îmi pare rău că n-am putut sluji Țara cum aș fi vrut și cred că aș fi putut- cu credință și cu hotărâre. Am trăit în vremea proștilor- a stăpânit mediocrația sub un Rege tranzacționist în chestiuni de morală, timid și fără orizont în probleme de Stat. Ce va fi de țară în vâltoarea care vine, nu știu- dar cred în puterile sufletești ale neamului”. În amurgul zilei de vineri, 6 mai, starea lui sănătate se complică din cauza unei bronho-pneumonii. Bolnavul nu mai recunoaște pe nimeni. Temperatura se menține la 40 de grade. Până a închide ochii pentru totdeauna, degetele mânii făceau gestul reflex al răsfoirii unui volum. I s-a pus chiar o carte în mână și marele intelectual, însetatul de cultură Octavian Goga, o mângâia și o răsfoia. Sâmbătă, 7 mai 1938, la ora 14:06, Octavian Goga trecea la cele veșnice după 57 de ani de zbucium. Pentru a i se face funeralii naționale, marele defunct este dus cu un tren special de la Ciucea la București pentru a fi depus la Ateneu. Trenul oprește din gări în gări unde lumea îl plânge nu pe omul politic, destul de slab, ci pe poetul strălucit. Joi după-amiază este dus la Bellu unde dormeau prietenii săi Caragiale, Coșbuc, Delavrancea, Vlahuță, Ilarie Chendi, Ștefan Octavian Iosif și Aurel Vlaicu. Peste 8 luni, pentru odihna de veci, a fost reînhumat în cripta Mausoleului de la Ciucea, în inima țării pentru care s-a jertfit.

sursa

Ion Dodu Bălan, Octavian Goga, editura Minerva, București, 1973