Cuvintele dacice din limba română


Roma, arco di Costantino, dettaglio della decorazione

În procesul însușirii latinei de către daci, această limbă a suferit modificări prin care a început să se deosebească de latina din alte provincii ale imperiului. Totalitatea elementelor pătrunse în latină din limba a populațiilor cucerite de romani care au adoptat latina, părăsindu-și limba propie și conservate în limbile romanice reprezintă substratul limbilor romanice. În cazul limbii române, substratul este traco-dac. Acesta nu i-a modificat esența latină, după cum nici substratul celorlate limbi romanice (celtic, iberic, ligur) nu a modificat esența latină a limbilor romanice continuatoare ale latinei în Occident. Ce s-a păstrat din limba traco-dacă? Elementele autohtone din limba română reprezintă domeniul cel mai puțin elucidat al istoriei acestei limbi. După mai bine de un secol de cercetări suntem în continuare în domeniul ipotezelor.

pileati

Nume de locuri. Cele mai puțin nesigure sunt numele proprii de locuri. Există câteva nume de ape importante care sunt foarte vechi. În primul rând este vorba de Dunăre, al cărui fonetism este tipic românesc, în celelate limbi apare sub forme diferite( lat. Danubius, slav. Dunav, Dunaj, germ. Donau, magh. Duna) și despre a cărui temă (rădăcină) s-au emis câteva ipoteze fiind considerată iranică, celtică, traco-dacă sau chiar preindo-europeană. Este sigur un nume foarte vechi, pe care l-au folosit și dacii, la fel cum numele de Carpați dat celui mai important lanț muntos din România. De asemnea, sunt foarte vechi și nume de râuri: Argeș, Cerna, Criș, Motru, Mureș, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș.

oltul

Au mai puțină importanță (de altfel nici nu se poate dovedi) originea primară a acestor nume și transformările
fonetice suferite de-a lungul timpului. În toate cazurile de mai sus se poate presupune că au fost folosite de daci și de la ei au intrat în latina dunăreană, fiindcă apele și munții au rămas aceiași, nu s-au schimbat. Numele de localități care contină nume antice sunt mai puțin numeroase la români decât de exemplu la francezi. Faptul se explică prin aceea că în timpul marilor migrații autohtonii au fost siliți să părăsească viața urbană, locuind aproape exclusiv în așezări rurale, de multe ori retrase în vecinătatea munților. Invaziile migratorilor și în primul rând a hunilor (376) au produs mari distrugeri vechilor așezări urbane din Dacia. Nume ca Abrud, Turda sunt probabil de origine traco-dacă.

Huni in lupta cu romani
Huni in lupta cu romani

Cel mai puțin nesigur procedeu de a stabili care sunt cuvintele ce provin din limba traco-dacă este sudierea concordanțelor dintre aceste cuvinte românești și cuvintele asemănătoare din albaneză. Această din urmă limbă este considerată cea mai apropiată de vechea tracă. Pe baza acestor concordanțe, cei care s-au ocupat de cuvintele din substrat au ajuns la un număr de aproximativ 80-90 de cuvinte ca fiind certe din substrat și alte 40 considerate ca probabile din substrat. De remarcat că cea mai mare parte a cuvintelor certe sunt termeni referitori la natură. Avem astfel reprezentate:

configurația teritoriului – groapă, mal, măgură

ape- baltă, pârâu

vegetație- brad, copac, curpen, mazăre, mărar, brusture, leurdă, spânz, coacăză, ghimpe, mugure, sâmbure, strugure

brazi

faună- măgar, mânz(at), țap, viezure, baligă, călbează, ciut, murg, balaur, năpârcă, șopârlă, căpușă, strepede, rață, barză, cioară, ghionoaie, pupăză, cioc.

La fel s-au petrecut lucrurile și în celelalte limbi romanice, fiindcă vechile populații preromane care și-au părăsit limba în favoarea latinei au păstrat cuvinte pentru unele realități specifice regiunii lor. Constatăm că același fenomen există și în zilele noastre: limbile europene (spaniola, portugheza, franceza, engleza) în contanct cu limbile indigene de pe continetul american au primit de la acestea mai ales termeni referitori la natură ce denumeau realități specifice. Dintre cuvintele autohtone menționate mai devreme, unele dintre cele referitoare la faună (țap, ciut, murg, căpușă) pot fi incluse într-o altă categorie bogată în termeni autohtoni. Este vorba de termenii păstorești. Animalele, plantele, configurația terenului constituiue, în general, mediul înconjurător al gospodăriilor în special din zonele montane și submontane.

zona-de-montana-andina

Mai evidentă este situația unor cuvinte ca: brânză, urdă, zară, termeni ce denumesc produse ale unor păstori. Tot așa brâu, căciulă sunt obiecte de îmbrăcăminte propii, mai cu seamă crescătorilor de oi. Argea, cătun, vatră și gard se referă și la locuințele sezoniere ale unor păstori. Chiar buc, care face aluzie la prelucrarea cânepii, groapă la cultivarea cerealelor, iar gresie la cositul păioaselor pot fi menționate aici, fiindcă se referă la formele unei anumite agriculturi și la păstoritul transhumant. Este foarte probabil că și termenii care denumesc părți ale corpului omenesc păstrați din substrat (buză, ceafă, grumaz, gușă, rânză) ar fi fost termeni referitori la corpul animalelor. Aceasta nu înseamnă că nu există în română și alți termeni considerați a fi moșteniți din substrat. Sugestivi sunt termenii bucurie,bucura, de la rădăcina acestor cuvinte s-a format și numele de persoană Bucur, care stă la baza numelui capitalei, București.

pastori

Ce am mai păstrat de la geto-daci? Mai puțin sigură este influența traco-dacă presupusă în domeniul sunetelor limbii române. Sunete ca ă,h și ș considerate de unii lingviști ca moștenire traco-dacă (prin cuvinte ca năpârcă, hameș), se regăsesc și în alte limbi romanice (ă,ș) sau dacă există numai în română (h) se explică mai convingător ca un împrumut din vechea slavă (de altfel, h apare în foarte puține cuvinte traco-dace și de obicei în cuvinte mai puțin cunoscute). În domeniul morfologiei două fapte au fost explicate ca moșteniri din traco-dacă. Amândouă nu există în alte limbi romanice și sunt caracteristice pentru română: postpunerea articolului definit și formarea numeralelor de la 11 la 19. În română avem forma nearticulată om iar articulată omul. În alte limbi romanice articolul este pus înainte l’homme, il uomo, el hombre. Postpunerea articolului definit din română a fost explicată prin preferința limbii noastre de a așeza adjectivul în urma substantivului determinant (om bun) și pus mai departe în conexiune cu albaneza. Numerele de la 11 la 19 cunosc un model caracteristic de compunere cu ajutorul prepoziției spre: unsprezece, doisprezece, în care elementele componente sunt latinești (numerale simple de la 1 la 10 și spre).

numerale-romane

Nu există însă în latină sau alte limbi romanice o construcție de tipul unus super decem, adică unul spre zece. Din cauza faptului că o construcție similară există și în albaneză, apariția a fost pusă în legătură cu influența substratului, deși unii cercetători au conectat-o cu vechea slavă. În ultimul timp se presupune însă că aceste construcții au putut să apară fie independent de situația din alte limbi, fie ca rezultat al unei transpuneri în latină a unei construcții similare din substrat. O ipoteză pleacă de la sistemul crestării pe răboj specific populațiilor de păstori: 11 se notează făcând o crestătură deasupra primelor zece.

limba_romana_devine_limba_regionala_intrun_nou_sat_ucrainean_din_regiunea_cernauti

Ca și în cazul celorlalte limbi romanice se poate afirma că româna a apărut în cursul secolelor V-VIII. După transformarea latinei în română, elementul limbă a fost predominant în stabilirea trăsăturilor caracteristice prin care noul popor se delimita de vecini.

2 thoughts on “Cuvintele dacice din limba română”

  1. Voi acestia care repetati ca niste papagali ce auziti de la altii, dusmanii acestei tari, mai faceti un “update”. Nu de alta, dar va faceti de ras.
    Dupa multi cercetatori (vezi lista de mai jos), care nu sunt platiti sa falsifice istoria, limba romana este cea mai veche din Europa, mai veche chiar decat sanscrita. Asadar, spre dezamagirea unora, limba romana veche este precursoarea limbii latine, iar cuvintele “slave” sunt de fapt cuvinte romanesti.
    Iar faptul ca se “cunosc” atat de putine cuvinte dacice este explicabil: majoritatea cuvintelor sunt de origine dacica…

    Jean Carpantier, Guido Manselli, Marco Merlini, Gordon Childe, Marija Gimbutas, Yannick Rialland, M. Riehmschneider, Louis de la Valle Poussin, Olaf Hoekman, John Mandis, William Schiller, Raymond Dart, Lucian Cuesdean, Sbierea, A. Deac, George Denis, Mattie M.E., N. Densuseanu, B.P. Hajdeu, P Bosch, W. Kocka, Vladimir Gheorghiev, H. Henchen, B.V. Gornung, V Melinger, E. Michelet, A. Mozinski, W. Porzig, A. Sahmanov, Hugo Schmidt, W. Tomaschek, F.N. Tretiacov

Leave a Reply