Napoleon Bonaparte (1769-1821), general, împărat la Franței (1804-1814 și 1815), a fost unul dintre cei mai mari comandanți militari ai lumii. Prin politica sa internă a contribut la consolidarea orânduirii burgheze în Franța, de numele lui fiind legate codurile civil (1804), comercial (1808) și penal (1810) care au fost luate drept model pentru tot sistemul juridic mondial. Șirul neîntrerup de războaie pe care le-a declanșat avea ca scop hegemonia europeană a Franței. În realitate, războaiele napoleoniene au zdruncinat sistemul relațiilor feudale europene.

“Napoleon este primit cu un mare entuziasm în orașul Arras. Notabilitățile urbei, în frunte cu primarul, nu se mai opreau din laude. La un moment dat primarul spune:
-Dumnezeu însuși l-a făcut pe Bonaparte, apoi s-a odihnit.
Auzind acest lucru, unul dintre cetățeni îi șoptește unuia dintre prieteni:
-Dumnezeu ar fi făcut mai bine dacă s-ar fi odihnit cu o zi mai devreme.

Napoleon a descoperit într-un raport înaintat de președintele Camerei de Statistică o greșeală elementară de adunare și l-a concediat.
– Excelență, nu merit această lovitura. În definitv, n-am furat.
– Mai bine făceai acest lucru! Furtul are o limita, pe când prostia nu.

Napoleon o întreabă pe un ton destul de grosolan, pe ducesa de Fleury:
-Doamnă, vă mai plac tot așa de mult bărbații?
– Da, sire, când sunt politicoși.

După câștigarea bătăliei de la Eylau(8 februarie 1807) contra Prusiei, Napoleon i-a dat colonelului unui regiment care făcuse minuni de vitejie 12 cruci ale Legiunii de onoare, ca să le dea celor mai bravi soldați. Văzându-i stânjeneala, Napoleon întreabă:
-Ei bine, ce este?
-Sire, Majestatea Voastră mi-a înmânat 12 decorații, dar din întregul regiment nu au rămas decât șase oameni.

În vederea restabilirii religiei catolice în Franța, Napoleon a trimis un legat pe lângă Papa Pius al VII-lea.
– Cum trebuie să mă comport cu el? întreabă acesta.
– Poartă-te cu el ca și cum ai avea 200.000 de oameni cu tine, răspunde Napoleon.

Napoleon avea o formulă preferată pentru a-și exprima disprețul pentru cineva:
– E penultimul dintre oameni !
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:
– Ca să nu deranjez pe nimeni.

În timpul asediului unui oraș, Napoleon cheamă un sergent și îi dictează o scrisoare care trebuia trimisă urgent. Abia terminase sergentul de scris când o ghiulea inamică explodează în imediata apropiere.
– Ce noroc! spune sergentul. Tocmai aveam nevoie să usuc mai repede cerneala…. Cu un calm imperturbabil, ia un pumn de nisip răscolit de giulea și îl presară pe scrisoare. Impresionat de curajul său, Napoleon îl ia în garda sa. Acest sergent a făcut o carieră extraordinară, devenind generalul Junot, guvernator al Iliriei și inspector general al husarilor lui Napoleon.

În timp ce Napoleon se retrăgea din Rusia, fiul său, care avea un an, începea să meargă. Unul dintre curteni face următoarea remarcă:
– Tatăl și fiul învață în același timp să alerge”.

Charles-Maurice de Talleyrand-Perigod (1754-1838) a fost unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii, a slujit Franța napoleoniană. Politician ablil, carierist, avid de câștiguri personale, maestru al intrigilor politice, el și-a trădat pe rând stăpânii, fiind credincios intereselor sale. A fost ministru de externe în timpul Directoratului, Consulatului, Imperiului și Restaurației. Ca reprezentant al Franței la Congresul de la Viena (1814-1815) a izbutit să temepereze tendințele expansioniste ale Rusiei și Prusiei susținând principiul legitimității ceea ce însemna că statele trebuie să revină la suveranii lor legitimi, renegându-l pe Napoleon.

“Într-o zi, administratorul lui Talleyrand i s-a plâns acestuia că de câteva săptămâni nu a mai primit niciun ban pentru cheltuielile curente:
– Și cum ai procedat?
– M-am descurcat și eu cum am putut, a răspuns
– Foarte bine, descurcă-te tot așa și de aici înainte.

Deoarece Talleyrand i-a trădat pe toți stăpânii săi, se spunea despre el că i-a vândut pe toți cei care l-au cumpărat.

Vorbind despre relațiile anglo-franceze, Talleyrand spune:
-Franța și Anglia trebuie să fie strâns unite, cum sunt calul și călărețul. Important e un singur lucru: sa nu fii calul.”

Pierre Augereau (1757-1816), mareșal al Franței, vestit comandant al lui Napoleon.

Acesta i-a cerut unui dintre ofițerii săi care mergea în Egipt să-i aducă o mumie. Dorința i-a fost îndeplinită. Examinând obiectul cu atenție, Augereau a exclamat:
– Bine, domnule, îți mulțumesc, dar nu înțeleg de ce mi-ai adus o mumie moartă.

Jean-Baptiste Bernadotte (1763-1844), mareșal Francez, devenit rege al Suediei și Norvegiei (1818-1844) sub numele de Carol al XIV-lea. Urmașii săi domnesc și azi în Suedia.

Când a decedat s-a constatat că pe trup avea tatuat o sintagmă: “Moarte regilor”

sursa

Relu Stoica, Doina Ciobanu, Să învățăm istoria prin anecdote, editura Fiat Lux, 1996, p.73-76