Continut istoria romanilor.
După ce la Consiliul de Coroană din vara lui 1914 s-a hotărât neutralitatea, regele, conform mărturiei lui I.G. Duca ”stătea închis în cabinetul său de lucru și nu vedea pe nimeni. Pe noi, miniștrii, nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană și până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre care au cerut anume să-i vorbească”. Continue reading
Dintre toţi bărbaţii pe care i-a iubit Maria Tănase, grecul Clery Sachelarie, fost moșier și magistrat, cu 13 ani mai mare, i-a fost singurul soț din decembrie 1950 și până la moartea ei, pe 22 iunie 1963. ”Când a pus ochii pe Maria, grecul scăpătase, era complet lefter… Fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale (tipuri de pariuri) la curse, ospătându-se fără reţinere la Capşa, unde Maria rămânea nu o dată datoare costul prânzului…” și-l amintește Gaby Michailescu, în cartea “Maria cea fara de moarte”. Dar Maria l-a vrut și l-a iubit așa cum era. Lui i-a scris pe patul de moarte, lui i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, lui i-a cerut iertare înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat: ”Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care/ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare.” Continue reading
Prin supunerea completă a Bulgariei în 1393, prin faptul că sârbii erau vasali, prin expediția din Țara Românească din 1394-1395, cu toate consecințele ei, ungurii se vedeau direct amenințați de puterea, în plină ofensivă a turcilor. Regele Sigismund hotărăște că e momentul să se întreprindă o mare expediție creștină împotriva acestora spre a-i goni de la Dunăre și dacă e cu putință, chiar din Europa. Tratative în vederea unei asemenea expediții se duceau de câțiva ani. Trimișii regelui ungar, care era acum și vicar general al Imperiului German, expuseseră tuturor puterilor din apus necesitatea unei lupte comune împotriva turcilor, a unei adevărate cruciade împotriva acestor noi fanatici ai lui Mahamed. Continue reading
Fiică a lui Ion Coandă Tănase şi a Anei Munteanu, Maria Tănase s-a născut pe 25 septembrie 1913. Avea părul bălai şi ochi verzi. Pe atunci, uliţa natală, Livada cu Duzi era nepavată, n-avea lumină electrică, dar grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind spirit întreprinzător, iar fata aceea cu părul bălai îi însenina viaţa. Mai târziu chiar şi sufletul, atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă. Tânăra talentată studiază la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” din Bucureşti, doar cursul inferior, fiind obligată să muncească, alături de fraţii şi părinţii săi, pentru a se putea întreţine. În 1934 este admisă, prin concurs, la Teatrul „Cărăbuş”, condus de Constantin Tănase, şi distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, pe al cărui afiş figura cu pseudonimul Mary Atanasiu. Începând cu 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal.. Continue reading
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân a fost dominată de un fapt capital: primejdia otomană. Toate războaiele se fac cu turcii, nici măcar unul cu maghiarii, modovenii sau polonezii. Rezistența îndelungată- provocând admirația adversarilor înșiși- a avut un rezultat de cea mai mare însemnătate: a păstrat ființa statului muntean. În timp ce Bulgaria cădea sub loviturile lui Baiazid și era prefăcută în pașalâc pentru aproape 500 de ani, în timp ce Serbia avea la scurt timp aceeași soartă, Țara Românească a putut rezista și a asigurat astfel continuitatea vieții politice. Fapt capital, deoarece fără această viață politică, cele mai multe din manifestările ulterioare, până în secolul al XIX-lea ar fi fost altele. Continue reading
Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia. Continue reading
”Era în 1890, literartura noastră poetică se afla în deplină lâncezire. Eminescu murise, d-l Vlahuță nu mai scria, poeții mai bătrâni, luceferii de odinioară ai Convorbirilor își iscăliseră demult cele din urmă versuri serioase”. Atunci apărea- cum scria Iorga în 1894- George Coșbuc. Fără a intra în viața publică a țării, ca odinioară Heliade sau Alecsandri ori Bolintineanu, prin răsunetul larg al operei sale, Coșbuc devine la scurt timp după debut un poet popular. Rural prin obârșii, maniere și stil de viață, chiar atunci când devine de fapt un citadin, trăind ani de-a rândul în Capitală, Coșbuc se prezintă cu naturalețe, degajat și spontan, inspirând un constant respect mai cu seamă prin rectitudinea ținutei sale. De o rară discreție în relațiile cu semenii, el atestă o noblețe interioară ce impune în juru-i o atmosferă de puritate morală care impresionează: ”Nu știa să bârfească sau să calomnieze, disprețuia pe cei care încercau să introducă cancanul și mahalagismul în convorbirile care se încingeau”. Continue reading
În istoria românilor nu mai cunoaștem un alt caz în care prăbușirea să fi urmat atât de repede momentului de apogeu precum la Mihai Viteazul. În istoria universală, păstrând proporțiile, e un singur caz asemănător, acela al lui Napoleon Bonaparte. La amândouă aceste mari figuri găsim o acțiune militară, purtând pecetea măreției, întinse cuceriri teritoriale, o înfrângere hotărâtoare (Mirăslău-Leipzig), apoi o reluare a acțiunii și, în cele din urmă, un sfârșit de legendă. Asemănarea merge și mai departe, în ce privește temperamentul: aceeași voință, aceleași izbucniri de orgoliu, aceeași repeziciune în hotărâri. Continue reading
Avram Iancu este ultimul erou romantic al poporului român. A avut un destin extraordinar, dar asemenea personajelor din marile creații romantice a avut un sfârșit tragic, lipsit de glorie. La fel ca în cazul lui Eminescu, marele tumult intelectual l-a doborât. Continue reading
Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din noul an bisericesc şi marchează hotarul dintre vară şi toamnă, în tradiţia populară fiind cunoscută ca o zi în care sunt ascultate rugăciunile femeilor care vor să aibă copii. Sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă. Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. Continue reading