A doua zi după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, pe 25 ianuarie, președintele Adunării Elective de la București trimitea o adresă lui Vasile Alecsandri, ministrul de externe al Moldovei, anunțându-l că o delegație a Adunării va pleca a doua zi spre Iași pentru a anunța principelui Cuza vestea că va fi domn și în Valahia La rândul ei, Adunarea Electivă a Moldovei trimitea la București o delegație similară în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Delegația de la Iași este întâmpinată de Vasile Boerescu, iar cea din Valahia de însuși Alexandru Ioan Cuza. C.A. Rosetti era atât de entuziasmat încât telegrafiind la București despre ”primirea splendidă” ce i se făcuse, termină prin cuvintele ”Domnul este întru toate sublim”.

După două săptămâni de la îndoita alegere, Alexandru Ioan Cuza se hotărăște să plece spre cea de-a doua capitală a Principatelor Unite. Potrivește lucrurile așa încât să ajungă duminca, moment când steagurile străine fluturau deasupra clădirilor consulatelor respective, pentru a înlătura situația neplăcută ca vreunul dintre consulii potrivnici actului de la 24 ianuarie să-și manifeste deschis atitudinea. Domnul pleacă din Iași pe 4 februarie, mirecurea. În această a sa primă călătorie de la Iași la București proaspătul ales domn este întâmpinat cu mult entuziasm pe tot parcursul satelor cât și în orașele pe care le avea de străbătut. Joi seara doarme la Focșani de unde pleacă dimineața la Râmnicu Sărat. La hotarele județului Buzău e întâmpinat de autorități și o mulțime de săteni. La următoarele stații ale trăsurilor coboară și vorbește mai ales cu cei în vârstă.

Până la Buzău suita domnească e însoțită de o parte și de alta de un număr de 200 de tineri călăreți. La marginea orașului comandantul dorobanților vine să-l întâmpine cu drapelul tricolor, fapt ce-l emoționează pe fostul colonel. Clopotele orașului și locuitorii de pe toate treptele și ferestrele clădirilor anunțau din văzduh vizita. La poarta episcopiei domnitorul primește raportul escadronului de cavalarie. Inițial programul prevedea doar o întrerupere a călătoriei pentru o masă, dar la stăruințele buzioneilor își prelungește șederea până a doua zi. Seara întregul oraș avea un aspect festiv, peste tot fiind iluminate tablouri simbolizând Unirea, iar populația se manifestă până târziu pe străzi. La plecare înaltul oaspete e condus iarăși de numeroși călăreți și orășeni.

Trecuseră doar două săptămâni de când se știa că domnul va călători spre București și totusi spre a nu-i da vreun motiv de nemulțumire, se depusese o activitate intensă pentru a remedia problemele, fapt care în epocă administrația deseori neglija.Nepietruite, desfundate de ploi, cu poduri șubrede, starea drumurilor era dintre cele mai rele. În vederea primirii domnitorului se luaseră drastice măsuri. Deși iarnă, la Ploiești se adunaseră zeci de căruțe cu nisip pentru repararea drumului principal, iar urbea fusese împodobită cu peste 3000 de brazi. O comisie special venită de la București ajută autoritățile locale pentru stabilirea și organizarea unor manifestări, totul culminând cu ospăț domnesc. Pe tot parcursrul Cuza e întâmpinat de săteni, îmbrăcați în ce aveau mai frumos, oferindu-i-se pâine și sare. La fiecare poștă, trăsura era încadrată de 8 dorobanți în uniformă de sărbătoare. Primindu-l pe Cuza la hotarele județului Prahova, prefectul declară că toți locuitorii se socotesc fericiți să-l aibă între dânșii ”cu singura speranță că înălțimea-voastră le veți îndulci soarta prin noile instituții”.

Înconjurat de autorități și plutoanele de dorobanți, Cuza intră sâmbătă după-amiaza în Ploiești unde mulțimea cântă Hora Unirii, cunoscută acum și de copiii care d-abi puteau să vorbească. Steaguri împodobeau ferestrele. Cine nu avea, scotea covoare și alcătuia un astfel un drapel. Până a doua zi a cântat orchestra necontenit, chiar și în toiul nopții.

Condus de alai, la care se adugă și elevii, duminică dimineața domnul pleacă spre București unde ajunge după-amaiza. Încă din ajun, 7 februarie, Kogălniceanu, care rămăsese în ca în așteptarea domnului, îi scrie acestuia: ”Situația este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi orașul e în sărbătoare. Toată lumea a ieșit în stradă. Veți primi o ovație cum n-a mai primit un domn în Principate, ce spun eu, cum n-au mai avut nici suveranii marilor state”. Câteva rânduri mai jos menționează: ”Nu vă puteți închipui ce cheltuieli au făcut simpli particulari spre a vă primi în mod demn”.Din cei 120.000 de locuitori ai Bucureștiului, 100.000 ies să-l întâmpine. Până dincolo de pădurea Băneasa, se înșiraseră, de ambele părți ale drumului, zeci de mii de bărbați, femei și copii. Un grup numeros de călăreți cu lente (panglici late din mătase) tricolore și purtând în frunte un frumos stindard, i-a ieșit în cale cu buchete de flori, ”la trei sferturi de poștă”, adică la 15 kilometri de oraș (poșta= unitate de măsură care avea 20 de km.), tocmai dincolo de Otopeni. Un arc de triumf fusese ridicat la intrarea în oraș iar altele jalonoau parcursul din loc în loc. Toate casele de pe lângă București erau împodobite cu steaguri și multă verdeață pe la ferestre și balcoane. Oamenii stăteau și pe acoperișuri. Presa scria despre eveniment:

”Mai este trebuință a vorbi de marele entuziasm ce fu duminică? …Pana nu poate descrie acel entuziasm. Numai aceia ce au văzut acele zecimi (zeci) de mii de oameni ce împlea strada Mogoșoaia de la barieră până la Mitropolie și mai multe poște înainte de București, acele ferestre și acoperișuri de case garnisite de lume, acele stindarde și decorații care împodobeau toate casele, acele strigări nebune de entuziasm și veselie, acele buchete ce curgau pe Prinț, acele arcuri de triumf ce se zăreau din distanță în distanță, în fine acea iluminare splendidă și generală, precum nu a mai văzut Capitala noastră, trebuie, zic, să se fi văzut toate acestea pentru ca să poată cineva simți bine toată mărimea acestei sărbători”. Toate corporațiile de meșteșugari erau de față, iar fiecare staroste (șef de corporație) avea steagul în mână și era încins cu eșarfa tricoloră. Ziarul ”Dâmbovița” arată că ”populația Capitalei eșise mai toată în calea domnului. Din toate părțile ploua cu valuri de flori”. Cu acest prilej ”cu ocazia intrări(i) în București a Mării Sale Prințului Alecsandru Ioan I, Alesul tuturor Românilor”, cum se spune în titlu, s-a alcătuit și tipărit ”Hora lui Cuza Vodă” pentru voce și ”piano”, cu versuri de Dimitrie Bolintineanu și muzică de D.D. Florescu. Tot acum au fost compuse și ”Marșu ceremonialu”, ”Marșul Unirei” și ”Marșul lui Cuza Vodă din 1859”.

Avusese dreptate Kogălniceanu: niciodată nu fusese primit vreun domn român atât de frumos, cu atâta căldură, cum a fost primit Cuza în vechiul oraș al lui Bucur, în acea neuitată după-amiază de 8 februarie 1859. D.A. Sturdza notează referitor la drumul lui Cuza prin Muntenia și București: ”Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decât să revie la vechea stare de lucruri, Cuza este personificarea marei idei(a Unirii) și nu vom da dreptul nimănui să discute numirea sa. La București, de pildă, el este omul cel mai popular. N-am văzut niciodată salutându-se un suveran cu mai multă dragostre și serbări publice ca în această primă capitală a României”.

Nicolae Golescu, pe care la sfatul lui Vasile Alecsandri, Cuza îl numise ministru de interne, iese să-l primească la bariera orașului, cu o splendidă trăsură de paradă. Podul Mogoșoaiei gemea de lume, iar la ferestre nu mai găseai loc liber. Într-un reportaj despre eveniment Nicolae Filimon ne spune că Piața Teatrului Național era ornată cu piramide de brazi verzi, printre care erau așezate lumini colorate, un mare portret al lui Cuza înconjurat de alegoriile Justiției, Abundenței și Gloriei, având în partea inferiorară acvila și zimbrul, era așezat la balconul teatrului. Palatele publice, dar și casele de pe podul Mogoșoaiei (care pe atunci purta numele de Calea Victoriei) fuseseră frumos împodobite, având în ferestre ”șaluri scumpe, ghirlande de flori și desene mitologice aluzive la unirea țărilor și la gloria domnitorului”. La bariera podului Mogoșoaiei fusese ridicat un arc de triumf pe care scriitorul îl asemuia cu unul aflat în apropierea Forului Roman.

La cel dintâi rond al șoselei, Cuza coboară din trăsură însoțit de Nicolae Docan, vărul său, de colonelul Pisoschi, printen intim și șef de cabinet, de căpitanul Costache Silion, aghiotantul său, precum și de Dimitrie A. Sturdza, secretar particular. În afară de tradiționala pâine și sare, autoritățile îl primesc cu discursuri. Cuza însă nu se simțea bine. Avea o durere de măsea și febră, ceea ce îl împiedica să se bucure de călduroasa primire. Răspundea rețitnut, rece chiar la uralele populației, atitudine care a strânit o umbră de nemulțumire

Cele 130 de biserici din București își sunau clopotele în timp ce alaiul lui Vodă trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite ale mulțimii. De la geamuri se aruncau buchete direct în trăsură și se admirau uniformele echipajului de un albastru-deschis cu margini aurite, cu vestă roșie ca focul, deasupra pantalonilor de un alb imaculat, peste care cizmele înalte aveau carâmbul(partea care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă) răsfrânt, după moda timpului. La Mitropolie se oficiază un scurt Te Deum după care se intră în sala Adunării. Vorbind atât de încet că aproape nimeni nu-l auzea, bătrânul mitropolit îl invită pe domn să depună jurământul pe Regulamentul Organic, vechea lege fundamentală a statului. Deși fusese simbolic ars și i se cântase prohodul pe stradă la 1848 de către revoluționari, acesta mai exista. Cu un gest potrivit firii sale, Cuza îl dă la o parte spunând că jurământul îi e scris în inimă și că îl știe pe de rosa. Vorbise puțin și grăbit părăsește Adunarea, îndreptându-se spre trăsură și însoțit de uralele mulțimii pleacă spre palatul domnesc. Pentru români începea o nouă epocă.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici