Tag Archives: dimitrie cantemir

Viața aproape secretă a lui Dimitrie Cantemir

dimitire cantemir

Fiu al domnului Constantin Cantemir, Dimitrie s-a născut pe 26 octombrie 1673. A învățat mai întâi în Moldova, cu un călugăr cretan. Viitorul domn e trimis drept chezășie la Constantinopol(1688-1691) astfel încât tatăl său să rămână de partea turcilor și să nu treacă în tabăra adversarilor. În exil ia lecții de la cei mai buni profesori otomani și creștini. Învață turca, persana, araba, italiana, pe lângă greaca și slava veche pe care o știa de acasă. Grație minții agere, talentului muzical și farmecului personal își face numeroase relații la curtea imperială. Cele două frumoase palate cu splendidă priveliște în care locuia devin centrul vieții intelectuale și mondene a orașului. Continue reading

Trei secole de la ”Descrierea Moldovei” primul tratat de georgrafie românesc. Moldova- locul unde roua se preface în unt

Dimitrie Cantemir

Pe 11 iunie 1714, fostul domnitor Dimitrie Cantemir devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică, publicată pe 2 martie 1716, „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“, adică ”Descrierea vechii și actualei situații a Moldovei”. În carte tratează geografia, istoria, religia, obiceiurile şi limba poporului român. Scrisă în latină, cartea a fost tradusă în română si tipărită sub numele de „Scrisoarea Moldovei“ la mănăstirea Neamţ abia în 1825. Continue reading

Cum arătau partidele de vânătoare ale domnitorilor?

265px-MedHartHunt

Apanaj al elitelor sociale din evul mediu european, vânătoarea juca un rol deosebit în spațiul românesc. În lipsa unor conflicte armate, vânătoarea era evenimentul care semăna cel mai mult cu un război. Cu prilejul ei se finalizau diverse tranzactii și se legeau amiciții care ulterior se puteau dovedi extrem de profitabile. În Ţările Române nu par să fi existat tratate de vânătoare, cu descrieri bogat ilustrate ale metodelor sau armelor întrebuinţate, precum acelea din Bizanţ, ca să nu mai vorbim despre Le livre de la chasse a lui Gaston Phoebus, conte de Foix. Cu toate acestea, vânătoarea se practica pe scară largă şi este oarecum surprinzător că izvoarele interne o pomenesc aşa de rar. Continue reading