Category Archives: Istoria romanilor

Continut istoria romanilor.

Vladimir Ilici Lenin- ”Nu poți face o revoluție cu mănuși albe”

Vladimir_Ilyich_Ulyanov

Vladimir Ilici Ulianov s-a născut pe 22 aprilie 1870 la Simbirsk, oraș pe cursul mijlociu al Volgăi. Era al treilea copil al unei familii cu ascendență variată- germană, suedeză, evreiască și calmucă- tipică pentu mica intelectualitate rusă, cultivată, adeptă a modernității și în plină ascensiune socială, tatăl fiind inspector școlar înnobilat de țar. Continue reading

Calistrat Hogaș- cel mai mare drumeț al literaturii române

Calistrat Hogas

Calistrat Hogaş s-a născut pe 21 aprilie 1847 în Tecuci. Tatăl său, Gheorghe Dimitriu, era protopop de Tecuci, iar mama sa, Mărioara, provenea dintr-o familie boierească. Învăţătorul din sat, Gheorghe Nicolau, a insistat ca numele de familie al copilului să fie schimbat cu cel al bunicului după tată. Cum acesta fusese numit Hogaş (hogaș= adâncitură pe un drum îngust; făgaș), învăţătorul a reuşit să-l convingă pe protopop să-i pună şi fiului său acest nume de familie. Pretextul a fost că, într-o bună zi, va ajunge un om important şi nu trebuie să aibă un nume obişnuit pe care să-l poarte oricine. Părintele Gheorghe şi-a dorit foarte mult ca fiul său să urmeze tot calea preoţiei, dar Calistrat avea alte planuri. Primul învăţător pe care l-a avut, Ioniţă Hrisanti, era totodată şi dascălul bisericii. Calistrat nu a vrut să studieze cu el, spunând că nu vrea să devină preot, ci să înveţe carte. După ce a absolvit în 1859 cu calificativul ”foarte bine” şcoala primară din Tecuci, este înscris la Academia Mihăleană la studii liceale unde la recomandarea primăriei Tecuci primește bursă. Continue reading

Copilăria și tinerețea lui Carol I

carol 1

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut pe 20 aprilie 1839 la Sigmaringen, în Baden-Württemberg, un principat din sud-vestul actualei Germanii. Bunicul său, principele domnitor, l-a botezat cu numele său, pe care-l purtaseră cei mai străluciți reprezentanți ai acestei case. Viitorul domn a crescut alături de o familie care îi oferea cele mai bune exemple. Bunicul era serios, cumpătat, gospodar, ordonat. Tatăl, Karl Anton, avea viziunea scopului și conștiința datoriei, permanent gândind și acționând în perspectivă, animat de un viu interes pentru artă și știință. Mama, Josephine, era grijuluie, veșnic preocupată de ai săi, având o profundă bunătate și sensibilitate. Continue reading

Paștile de altădată

pastele de altadata

Pentru oamenii de altădată, unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate era Învierea, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de sărbătoarea creștină. Se considera că după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului atunci când trupul lui Hristos a fost în mormânt, acum se reinstituie ordinea şi echilibrul în lume. Continue reading

Cele mai interesante obiceiuri de Paști din România și din străinătate

paste 3

În comuna Şuşag, judeţul Alba, există un obicei despre care localnicii spun că este unic în România. Este vorba despre „statul la vase”, tradiţie ce se păstrează încă pe Valea Sebeşului. În cea de-a doua zi de Paşte, tinerii căsătoriţi în ultimul an trebuie să se îmbrace în haine populare de nuntă şi să stea la masă în curtea bisericii din localitate, aşteptând ca rudele şi prietenii să le aducă diverse cadouri utile pentru gospodărie. Continue reading

Barbu Ștefănescu- Delavrancea- ”Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor”

Barbu-Stefanescu-Delavrancea

Barbu Ștefănescu-Delavrancea s-a născut pe 11 aprilie 1858 în mahalaua Delea Nouă din București. Tatăl său se numea Ștefan Tudorică Albu, deși în felurite acte figura cu numele de Gheorghe Ștefan Sohățeanu, Gheorghe Ștefan, Ștefan Plugaru, Ștefan Tudor sau Gheorghe Ștefan. Fiu de cioban vrânceni(de unde și numele Delavrancea), se însurase cu Eana(Ana) dintr-un sat vecin și se mutase la marginea Capitalei unde până la 60 de ani a umblat zi și noapte pe drumuri, ”pe ploi și viscole”, fiind staroste al căruțașilor ce transportau grâu de la schelele Giurgiu și Oltenița. Continue reading

Se împlinesc 100 de la cea mai importantă promisiune a regelui Ferdinand

regele ferdinand

Martie 1917 nu găsea România într-o stare fericită. Două treimi din teritoriu fuseseră ocupate de inamic, tifosul făcea ravagii în rândul militarilor și civililor, iar moralul nației era la pământ. În plan extern, în Rusia monarhia fusese răsturnată, iar în cadrul noii republici bolșevicii începeau să fie din ce în ce mai vocali, existând pericolul ca ideologia marxistă să se reverse și în spațiul românesc. În plus, trecuseră 10 ani de la răscoală și situația locuitorilor săteni (majoritatea ostașilor) nu se îmbunătățise. Pentru a schimba starea de fapt și a forța mâna guvernului să reformeze statul,
pe 23 martie 1917, într-o vizită pe front, regele Ferdinand s-a adresat Armatei a II-a, care era cantonată la Răcăciuni:

”Ostaşi, cu inima plină de nădejde vă salut azi pe voi, ostaşi din armata II-a care de mai multe luni aţi opus o rezistenţă nebiruită tuturor încerărilor vrăjmaşilor de a rupe liniile noastre. Voi staţi aici la un post de onoare păzitori neobosiţi ai hotarului Ţării, expuşi la atacurile unui vrăjmaş care în trufia lui crede că toţi trebuie să se închine lui, că toate drumurile, toate uşile sunt deschise lăcomiei sale de stăpânire, prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat să priceapă „pe aci nu se trece”.

Am venit azi între voi să vă aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru modul cum v-aţi luptat până acuma şi să împart acelor care s-au distins îndeosebi, răsplăţile lor, dar mulţumirea mea vă îmbrăţişează pe voi toţi care v-aţi condus ca nişte ostaşi vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă , şi de la care Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice.

Dincolo de ţinuturile bogate dar pustiite acuma stau fraţii noştri şi suferă sub jugul nemilos al unui vrăjmaş care fără cruţare a cotropit o mare parte a iubitei noastre Ţări şi care suge până la cea din urmă picătură de viaţă a unei populaţii chinuite şi batjocorite în cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zic sub ţarinele sfinţite de sângele lor mii de viteji care şi-au dat viaţa pentru mărirea patriei, ei toţi vă cheamă, ei toţi aşteaptă de la voi să goniţi din pământul românesc armatele vrăjmaşe, să înfigeţi drapelele voastre victorioase iarăşi în pământul strămoşesc.

Vă mai aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori.

Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele vostru că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Eu, Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătaţi – scumpii mei ostaşi – demni de încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma datoria voastră cu sfinţenie.

Să trăiască scumpa noastră Ţară şi viteaza ei armată, nădejdea şi fala ei!”

Regele s-a ținut de promisiuni. Pe 19 iunie 1917 se promulgă proiectul de revizuire a Constituţiei, care consacra, printre altele, adoptarea reformei agrare prin exproprierea marii proprietăţi şi introducerea votului universal. Cu moralul ridicat după intervenția monarhului, operaţiuniile militare s-au reluat în iulie 1917, când trupele austro-ungare şi germane vizau atacarea Moldovei de la sud la nord. Luptând cu eroism, ostaşii români au reuşit să respingă în bloc atacurile inamicilor. La Mărăşti (11 – 19 iulie), Mărăşeşti (24 iulie- 6 august) şi Oituz (26 iulie – 9 august), faptele de arme au reliefat spiritul de jertfă al românilor şi speranţa în refacerea unităţii naţionale

Crișan a preferat să își ia viața decât să își trădeze tovarășii

horea-closca-crisan-1784

Crişan, este unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni, intitulată generic “răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”. Crişan era de loc din satul Vaca, din ţinutul Zarandului (azi satul Crişan, judeţul Hunedoara) şi era iobag al statului, având la vremea răscoalei vârsta de 52 ani. Se născuse în 1732 şi era fiul lui Petru Golda şi al fiicei preotului Giurgiu din satul Bulzeşti. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunicul după mamă. Bunicul care dorea ca nepotul să aibă parte de o viață bună, a făcut eforturi și l-a adus să înveţe carte la Şcoala confesională ortodoxă din Abrud, unde a fost înscris cu numele de Gheorghe Giurgiu – pierzându-şi astfel numele de familie dobândit de la tatăl său. Continue reading

Alexandru Ioan Cuza- ultimele clipe ale strălucitei domnii și cel din urmă drum pe pământul patriei

Alexandru Ioan Cuza

La primele ore ale lui 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice de o coaliție formată din liberali și conservatori. A.D Xenopol susține că domnitorul ar fi fost prevenit pe la ora 19 de un băiat de prăvălie că garda palatului e vândută și se pregătiseră trupe pentru realizarea loviturii. Alți istorici vorbesc despre un sibian trimis de Cezar Bolliac să-l avertizeze că va fi detronat. ”Scrisori anonime, avertismente verbale curgeau droaie, atât la Palatul domnesc cât și la prefectura Poliției” își amintește Alexandru Beldiman, șeful poliției Capitalei. Cuza deși nu credea în aceste vești, își convoacă pe 10 februarie oamenii de încredere pentru a-i întreba despre situație. Aceștia îi spun că totul era sub control. Se ia totuși hotărârea tăierii funiilor de la clopote pentru a nu fi folosite la tulburarea liniștii orașului și se dublează garda palatului, măsură nefastă, deoarece aceasta era în slujba conjuraților. Continue reading