Category Archives: Istoria romanilor

Continut istoria romanilor.

Aurel Vlaicu- omul care a sfidat gravitația

Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu s-a născut la Binţinţi, lângă Orăștie, (Hunedoara) pe 6 noiembrie 1880. În satul natal face şcoala primară apoi în 1890 trece la şcoala elementară ungurească din Orăştie. Urmează şase clase la Colegiul Reformat Kun din Orăştie. Nu făcea parte din cei mai silitori iar carnetul lui conţinea note variate. Lucrările îi erau mediocre sau submediocre, iar răspunsurile lui erau la cele mai multe materii abia mulţumitoare. Având un temperament coleric se apucă să ia la bataie un evreu, coleg de liceu. După acest eveniment profesorii colegiului Kun recomandă tatălui să-l mute la alt liceu. Continuă clasele a 7-a şi a 8-a la Liceul de Stat din Sibiu (1901) unde îşi ia bacalaureatul (1902). Continue reading

Alegerile în perioada interbelică

Vot interbelic
Marii industriaşi ai perioadei interbelice influenţau mersul politicii după interesele lor în afaceri, iar patronii celor mai citite ziare trăgeau cu vorbe grele în adversarii politici. Actorii văzuţi ai alegerilor, candidaţii, erau sprijiniţi cu vorba de o masă nevăzută de învăţători, preoţi, moaşe şi perceptori, care făceau campanie electorală pentru un partid sau altul. Şi cu fapta de bătăuşii tocmiţi pentru a-i intimida pe susţinătorii contracandidaţilor. Continue reading

Răscoala de la 1784- ultima mare revoltă țărănească din Europa Centrală

horea closca crisan 1784

Răscoala din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi al românilor, ceea ce i-a conferit un caracter naţional. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi. Continue reading

Aderarea României la Tripla Alianță. De ce nu dădea bacșiș Carol I austro-ungarilor.

Harta Romaniei antebelice

Primii cinci ani de independență au constituit pentru România din punctul de vedere al politicii externe o experiență dură. În acest context s-a impus necesitatea unei alianțe suficient de puternice pentru a putea face față presiunilor din exterior. Sud-estul Europei făcuse pași în acest sens. Bulgaria se aliase în condiții dezavantajoase cu Rusia, țarul rezervându-și importante drepturi în organizarea statului slav. Este de menționat că bulgarii nu deveniseră independenți față de Imperiul Otoman, ci abia în 1908 vor face acest pas. Serbia încheiase în 1881 un tratat inegal cu Austro-Ungaria. În aceste condiții, politicienii de la București au căutat și ei un aliat puternic. Continue reading

Şerban Cantacuzino- domnitorul cu ”voce de tigru”, după cum spuneau contemporanii

serban-cantacuzino

Născut în 1634, Șerban Cantacuzino a fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica fostului domn Radu Şerban. Tinereţea i-a fost marcată de lupta dintre partidele boiereşti, a Cantacuzinilor, al cărei conducător era tatăl său, şi a Bălenilor. A primit o educaţie aleasă, studiind iniţial la şcoala pentru fiii de boieri de la Târgovişte, înfiinţată din iniţiativa tatălui său, după care a ajuns la Marea Şcoală grecească de la Constantinopol. Revenit în ţară, îşi începe cariera politică ocupând o serie de dregătorii. O perioadă este nevoie să se refugieze în străinătate datorită faptului că la conducere erau adversari ai familiei sale. Luna octombrie 1678 îl găsește la Constantinopol, unde va acţiona pentru ocuparea tronului. Continue reading

Coloana infinitului- stâlp al cerului. Semnificația monumentului.

coloana infinitului targu jiu

Coloana Infinită este o operă a artistului Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din: ”Coloana Infinită”, ”Poarta Sărutului” și ”Masa Tăcerii”. Comanditara lucrării a fost ”Societatea Liga Națională a Femeilor Gorjene”, iar președinta organizației, Aretia Tătărescu, soția primului ministru Gheorghe Tătărescu, i-a acordat lui Brâncuși deplină libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină sprijinul financiar necesar. Coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, având la extremități câte o jumătate de modul. Cei 15 modului(numiți „mărgele” de către Brâncuși) plus cele două jumătăți dau 16, număr ce face referire la anul în care România a intrat în Primul Război Mondial. Jumătățile reprezintă jumătatea anului, momentul în care România a intrat în conflagrație. Monumentul, un stâlp funerar oltenesc stilizat, este cea mai cunoscută opera a lui Constantin Brâncuși când românii sunt puși să enumere operele lui artistului gorjean. Continue reading

Eliberarea Transilvaniei de sub hortyști. Ziua Armatei Române.

Eliberarea Transilvaniei

Urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia la 23 august 1944, un obiectiv prioritar pentru armata română l-a constituit recuperarea Ardealului de Nord pierdut în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, în favoarea Ungariei. Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944 încheiată între Puterile Aliate şi România proclama nulitatea acestui arbitraj. Continue reading