Puține personalități ale istoriei au fost atât de controversate precum Napoleon Bonaparte. Activitatea sa a fost diferit judecată de istorici, potrivit simpatiilor și intereselor acestora. Ceea ce au recunoscut cu toții, indiferent de poziția lor sunt calitățile excepționale: inteligența, puterea de muncă extraordinară, carisma, toate fiind indispensabile unui conducător de stat. Continue reading
Category Archives: Istorie universala
Continut istorie universala.
Bătălia de la Maraton și originea cursei care poartă acest nume
Povestea ne poartă la începutul veacului V î.Hr., pe tărâmurile Greciei Antice, pe vremea când perșii ocupaseră Asia Mică și cele 12 colonii grecești din Ionia. Constrângerile economice i-au determinat pe ionieni să se răscoale împotriva perșilor și au cerut sprijinul grecilor din Europa de astăzi. Cu ajutoul Atenei și Eretriei, coloniile grecești au atacat forțele persane, însă au fost înfrânte decisiv în bătălia de la Lade. Dorind să se răzbune pe atenieni pentru spijinirea revoltei antipersane, dar și să își consolideze stăpânirea sa în Tracia, în 490 î.Hr., regele Darius I și-a pus în mișcare întreaga flotă și armată și a traversat Marea Egee conform lui Herodot cu 200.000 de soldați și 10.000 de călăreți în 600 de corăbii. Continue reading
Bombardamentul Hiroshimei- Infernul la 300.000 de grade Celsius
Pe 30 decembrie 1944 șeful programului nuclear Manhattan anunța că cele două bombe atomice vor fi gata de lansare pe 1 august 1945. În sfârșit se contura pentru americani o posibilitate de încheiere a războiului, una care nu presupunea nevoia de a cuceri insulele japoeze cu arma în mână. Continue reading
Bătălia de la Cannae- momentul de apogeu al lui Hannibal
În anul 216 î.Hr romanii erau determinați să-l înfrângă pe Hannibal. Au reușit să strângă 87.000 de soldați față de cei 50.000 ai punilor. Forța acestei armate uriașe a fost însă subminată de alegerea în fruntea Romei a doi consului care nu au adus unitatea de care cetatea avea atâta nevoie. Continue reading
Nero și incendierea Romei
La aflarea veștii morții lui Nero, veselia publică a fost de nedescris. Stăzile Romei s-au umplut de oameni purtând boneta frigiană pe cap, simbol al ieșirii din sclavie.Care a fost motivul unei asemnea bucurii? Un răspuns ar putea fi: Marele incendiu din 64 d.Hr. Continue reading
Căderea Bastiliei- “Vive la Revolution!”
În dimineața zilei de 14 iulie 1789 Parisul era în stare de alertă. Partizanii stării a treia (reprezentanții burgheziei, muncitorilor și țăranilor), acum sub controlul Miliției burgheze a Parisului (în curând devenea Garda Națională a Franței Revoluționare) luaseră de puțin timp cu asalt Hotelul Invalizilor pentru a sustrage 30.000 de muschete fără praf de pușcă. Pentru a face rost de muniție s-au dus către Bastilia, unde se aflau 13,6 tone de praf de pușcă. Continue reading
Iulius Cezar- părintele imperiului roman
Gaius Julius Caesar s-a născut la Roma pe 13 iulie 100 î.Hr, într-o bine-cunoscută familie de patricieni (ginta Iulia), care se presupunea că descinde din Iulus, fiul prinţului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul zeiţei Venus. Mitul spune că naşterea lui Cezar a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte puţin probabil, deoarece în acele vremuri o astfel de incizie se executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-un modest apartament al unei construcţii în Suburba, un cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui Cezar, deşi provenind din descendenţi patricieni aristocratici, nu era avută, după standardele nobilimii romane. Astfel, niciunul dintre membrii familiei sale nu a obţinut câștiguri remarcabile în vremurile copilăriei sale, deşi, în generaţia tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei. Totuși mătuşa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general talentat şi totodată reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Roma la vremea respectivă, influenţa sa politică aducând averi considerabile şi familiei lui Cezar. Continue reading
Cum a murit Ștefan cel Mare
Vara lui 1504. Ștefan domnea de peste 47 de ani și de 42 tot șchiopăta. În 1462, la primul asediu al Chiliei, era rănit de un glonte genovez. În 1475 cere un medic de la Veneția, dar nu știm dacă l-a primit. Constatăm că nici la 1502 rana nu se închisese cum trebuie. În ciuda faptului că din 1502 venise Matei Mauriano, un priceput medic venețian, situația nu se îmbunătățește. Pe 9 decembrie 1502 pleacă o scrisoare către dogele Leonardo prin care acesta este rugat să permită venețianului Dimitrie Purcivi a se întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru domn. Mauriano moare însă în 1503, înainte de 24 iulie, când Ștefan trimite o nouă scrisoare dogelui Leonardo, prin postelnicul Teodor, solicitând alt medic. Aflăm cu acest prilej că din cauza podagrei domnul nu își mai putea mișca mâinile și picioarele. În urma acestei scrisori e trimis medicul Ieronim da Cesena. Plecarea lui are loc pe 2 ianuarie 1504. Continue reading
Atentatul de la Sarajevo- calea spre “Războiul care să pună capăt tuturor războaielor”
Ceea ce s-a întâmplat în ziua de 28 iunie 1914 a fost nu numai piatra de hotar a primei mari conflagraţii mondiale a secolului XX, ci şi punctul de pornire al unor schimbări politico-geografice esenţiale pentru acel timp. Complotul împotriva arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar a avut o desfăşurare uluitoare, în prima etapă fiind un eşec lamentabil, iar partea a doua, în care s-au produs asasinatele, fiind pur şi simplu rodul unei întâmplări nefericite. Parcă destinul a vrut cu orice preţ să bulverseze stabilitatea Europei. Continue reading
Bătălia de la Câmpiile Catalaunice. Flavius Aetius- ultimul roman
Nimic din ceea ce Imperiul Roman reprezentase odinioară nu părea să mai reziste în fața implacabilelor schimbări ale istoriei. Incapabil să prevadă şi să facă faţă primejdiilor ce îl ameninţau, fostul colos se scinda în anul 395, plecându-şi capul în faţa naţiilor migratoare ce îi rupeau, bucată cu bucată, provinciile care, până nu demult, i se supuneau temătoare. Pe fondul agoniei Romei, un ultim mare general avea să se ridice dintre ruinele imperiului pentru a reînvia gloria pierdută a împăraţilor care, demult, remodelau harta lumii. Continue reading