În fiecare an, în luna ianuarie, sărbătorim Unirea. Cu acest prilej ne amintim şi de cei care au pus umărul la realizarea ei. Unul dintre aceştia este şi vrânceanul Moş Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă. A văzut lumina zilei în sătucul Velniţa, din comuna Câmpurile de Sus, astăzi Câmpuri, din fostul judeţ Putna, veche aşezare, nu departe de graniţa “de trei hotare”, unde de veacuri îşi dădeau mâna cele “trei ţări surori”, Moldova, Transilvania şi Ţară Românească. În 1820 era cea mai mare localitate din ţinut. Se trăgea dintr-o familie de ţărani clăcăşi, cu o situaţie materială precară, truditori din tată-n fiu pe moşia boierilor Dăscălescu, din localitate. S-a născut în 1806, ca fiu al lui Constantin şi Măriuţei Roată. Era o familie numeroasă formată din patru copii, doi băieţi şi două fete. Din documentele existente rezultă că nu a avut nici un fel de învăţătură. Nu ştia să scrie şi să citească deoarece, în vremea copilăriei sale, şcolile săteşti erau o raritate. Prima şcoală în Câmpurile apare după Unire, la 1868, când Roată avea deja 62 de ani. Continue reading →

În inima Apusenilor avea să deschidă lumina ochilor în anul 1824, cel pe care poporul la gratulat cu numele de Crăişorul Munţilor. Părinţii i-au pus numele de Avram, celui ce avea furişaţi sub pernă bănuţi de argint, să aibă viaţa curată ca argintul. Se spune că dintre obiectele aşezate după cum era obiceiul la capetele leagănului, Avrămuţ ar pus mai întâi mâna pe coada securii. Copil fiind, pe vremea când tatăl său, “omul stăpânirii”, judeca în ogradă pe cei răzvrătiţi sau încălcători de lege, îi spune cu pumnii strânşi de durere, (pumnii cu care mai târziu va lovi în pieptul furtunii!), cu ochii înlăcrimaţi, ochii aceia albaştri ca Arieşul:“Tată, nu-i bună rânduiala de-acum! Trebuie schimbată! Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi, iar alţii să crape de sătui!” Continue reading →