Tradiții și obiceiuri de Rusalii

rusaliile

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor este sărbătorită de Biserica Ortodoxă anul acesta pe 19 iunie. Evenimentul marchează momentul coborârii Sfântului Duh peste Apostolii Domnului, sub forma limbilor de foc, şi este sărbătorit întotdeauna la zece zile după Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Sfintele Paşti. În această zi se sărbătoreşte totodată şi întemeierea Bisericii Creştine în forma ei văzută. După pogorârea Duhului Sfânt şi în urma cuvântării rostite cu acest prilej de Sfântul Apostol Petru, s-au convertit la creştinism „ca la trei mii de suflete“, care au alcătuit prima comunitate creştină (Faptele Apostolilor 2, 41). Sărbătoarea Rusaliilor este urmată luni, 20 iunie (numită şi lunea Rusaliilor), de sărbătoarea Sfintei Treimi, când creştinii îl sărbătoresc pe însuşi Dumnezeu în treimea persoanelor Sale: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Continue reading

Scrisoare a lui Titu Maiorescu pentru Mihai Eminescu

Citat Titu Maiorescu

Iubite domnule Eminescu,

Și scrisoarea D-tale cătră mine și scrisoarea de mai nainte cătră Chibici le-am cetit eu cu familia mea și eu toți amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoșire. Nu te mira că-ți vorbesc mai întăi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fe! de „deprimare a moralului“, cum ar zice galomanii noștri. Căci eu cred că tristețea D-tale trecătoare și desigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucurie curată. Continue reading

Povestea poeziei ”Hora Unirii”

theodor aman-hora-unirii-craiova

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii revoluției de la 1848. Mișcarea din Moldova a avut un caracter pașnic, fiind denumită în epocă „revolta poeților”. Spre deosebire de Transilvania și Țara Românească unde revoluția a căpătat aspecte dramatic, în Moldova s-a produs o revoluție a ideilor, a drepturilor în conformitate cu situația din apusul Europei. La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, act redactat de catre Vasile Alecsandri. Continue reading

Mineriada din 13-15 iunie 1990- ”Moarte intelectualilor”

mineriada 1990

În perioada 13-15 Iunie 1990 în Bucureşti, forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. Intervenţia a fost cunoscută ulterior sub numele de mineriada din iunie 1990. Aceasta fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor. Continue reading

Se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Henri Coandă

Citat-Henri-Coanda

Odată cu inventarea aparatului Coandă(1910), tânărul inginer şi fizician român avea să revoluţioneze industria aeronautică şi să atragă atenţia întregii lumi ştiinţifice. Descoperirile acestui geniu al tehnicii s-au concretizat în peste 250 de invenţii brevetate de-a lungul vieţii, care i-au adus numeroase premii internaţionale şi titluri academice. Henri Marie Coandă rămâne un pionier în multe domenii de cercetare, însă istoria ştiinţei şi tehnicii îl consemnează drept inventatorul avionului cu reacţie şi părintele mecanicii fluidelor. “Domeniile ştiinţei sunt aşa de vaste şi atrăgătoare – nota într-o scrisoare savantul Henri Coandă în 1963- că nu m-am putut abţine de a le atinge mai pe toate. Dacă în aerodinamică am un oarecare renume, aceasta nu înseamnă că nu am găsit în alte branşe câteva lucruri interesante, atât în biologie, electronică, cristalografie, studiile spaţiale, hidrodinamică, studiul apei în general, optică, termodinamică, energie nucleară, etc.” Continue reading

Cel mai frumos discurs al lui Lucian Blaga- ”Elogiu satului românesc”

Citat Lucian Blaga

Pe 5 iunie 1937 Lucian Blaga era primit în rândurile Academiei Române, iar ca discurs de recepție a pregătit un elogiu nu vreunei personalități, vreunei instituții sau unor fapte, ci unui personaj aparte. ”Am fost învrednicit de înalta cinste de a fi ales membru al acestei ilustre instituţii într-un moment cînd s-a procedat la o lărgire a cadrelor academice, lărgire cerută, dacă nu mă înşel, de sporul spiritual al ţării…. Vă rog să-mi acordaţi totuşi potrivit obiceiului statornicit, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul unei alte nemuritoare prezenţe care n-a ocupat nici un scaun în această nobila incintă. Prezenţa nemuritoare la care mă refer nu e legată de nici un nume, nu rîvneşte la nici o laudă, şi e răspândită în spaţiul din preajma noastră, cît ţine întinderea împărătească a ţării. Vreau să vorbesc despre singura prezenţă încă vie, deşi nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, despre unanimul nostru înaintaş fără de nume, despre: satul românesc. Continue reading

Franz Kafka- „Menirea cărții este să spargă gheața din sufletul nostru”

Citat Franz Kafka

Franz Kafka este unul dintre scriitorii care în timpul vieții au fost aproape anonimi, dar care apoi au cucerit întreaga lume. Existența sa a fost ștearsă, sub angoasa lumii exterioare, la fel ca personajele sale. S-a născut pe 3 iulie 1883 în Praga. Tatăl era un comerciant evreu destul de înstărit. Bunicul scriitorului fusese înzestrat cu o forță herculeană din moment ce ridica de la pământ cu dinții un sac de făină. Hermann Kafka, tatăl, moștenise aceste calități precum și un deosebit spirit intrepid. În general linia paternă a lui Kafka se caracteriza prin combativitate, simț robust al realității și forță corporală. Continue reading

Cariera mareșalului Ion Antonescu

citat ion antonescu

Pe 2/14 iunie 1882 se năștea Ion Antonescu, fiul Chiriachiţei (născută Dobrian) şi al locotenentului Ion Antonescu, un erou al Războiului de Independenţă din 1877-1878. Anii de formare educațională și profesională au fost: 1890-1894 = clasele primare; 1894-1898 = primele patru clase de liceu; 1898-1902 = Şcoala fiilor de militari din Craiova; 1902-1904 = Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie; 1905-1906 = Şcoala Specială de Cavalerie; 1909-1911 = Şcoala Superioară de Război; 1911-1912 = studii de stat major; 1912-1913 = Şcoala de observatori aerieni. De remarcat predilecţia tânărului Antonescu pentru arma cavaleriei. În privinţa pregătirii trebuie spus că toate şcolile şi cursurile au fost absolvite cu acelaşi calificativ: foarte bine. Antonescu a avansat din grad în grad, de la acela de sublocotenent la mareşal în răstimp de exact 40 de ani. Continue reading

Cum trăiau românii în Evul Mediu

sat romanesc evul mediu

În Evul Mediu, românii au locuit în principal la sate. Lumea rurală a stat la baza economiei medievale, fiind caracterizată prin structuri sociale şi politice specifice epocii. Îndeletnicirile de bază ale populaţiei erau agricultura, creşterea animalelor, albinăritul, pescuitul şi meşteşugurile. Satul a fost, în cea mai mare parte a epocii medievale, principalul furnizor de bunuri materiale, de forţă de muncă şi de soldaţi. Continue reading