În secolul al VI-lea, în Imperiul Roman de Răsărit se remarcă figura proeminentă a împăratului Iustinian I supranumit „cel Mare”, promotorul unei politici de reformare a statului și de restaurare a Imperiului Roman.

Născut pe 11 mai 483 în Illyricum, cu anii va demonstra o personalitate complexă și o formidabilă capacitate de muncă(de unde supranumele cel Neadormit) ceea ce l-a făcut să ajungă consilier al împăratului Iustin I (517-527), un om lipsit de competențele necesare, în locul căruia a condus de fapt statul. Este încoronat în august 527, împreună cu soția sa Teodora, fiica unui paznic de urși de la Hipodrom. Ea fusese dansatoare, actriță și gurile rele spuneau că era și de moravuri ușoare. Pe plan intern a știut să beneficieze de calitățile unor excepționali colaboratori la vârful administrației centrale, luând măsuri importante în direcția reformării statului sub toate aspectele sale și de impunere a creștinismului ortodox. În primii ani ai domniei va promulga o serie de legi împotriva cultelor păgâne, a căror activitate este interzisă. Mai mult, necreștinii sunt convertiți cu forța(527-529). Procesul nu se încheie aici: în 529 închide și Academia fondată de Platon în Atena, faptul marcând deplasarea centrului cultural și intelectual al Imperiului spre Constantinopol, cât și înlocuirea definitivă a lumii clasice păgâne cu noile valori ale civilizației și culturii creștine. Aceleiași politici i se datorează și ctitorirea unora dintre cele mai frumoase monumente de artă bizantină: bazilica San Vitale din Ravenna (530-548), cu un remarcabil mozaic ce îi reprezintă pe Iustinian și Teodora și catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol(532-537).

O pagină distinctă din istoria Bisericii o constituie conflictul între ortodoxie(natura duală a lui Iisus de Dumnezeu-om) sprijinită de împărat, și monofizitism( doar natura divină) puternic în Orient, susținut de Teodora. Deși a convocat mai multe concilii ecumenice, Iustinian nu a reușit să rezolve problema dogmatică, atrăgându-și ostilitatea creștinilor din provinciile apusene. Tensiunile religioase, dar și necesitatea de reforme au dus în 532 la o răscoală populară numită Nika(Victorie). Răsculații au proclamat un nou împărat după ce au ocupat Hipodromul, iar când Iustinian chiar a dorit să fugă din capitală, Teodora l-a oprit spunându-i: ”Dacă doar în fugă e mântuirea, refuz să fug. Cei care au purtat coroana nu trebuie să supraviețuiască pierderii ei. Îmi place vechea zicală: cel mai frumos giulgiu este purpura”. Purpura era simbolul puterii imperiale, iar zicala invocată de Teodora însemna că împăratul trebuie să moară făcând fapte mărețe. Doar după intervenția energică a generalului Belizarie care i-a izolat pe răsculați în Hipodorm și a ucis cel puțin 30.000 dintre ei, situația s-a calmat. Iustinian învățase însă lecția.

Astfel s-a ajuns la o reformă legislativă. Sub directa sa observație sunt redactate marile creații juridice romane, în așa numitrul Corpus juris civilis, în patru părți: Codex(”Codul lui Iustinian”), cuprinzând constituțiile imperiale din secolele II-V, Digestele sau Pandectele, adică o selecție și o adaptare a legislației romane la realitățile epocii, Institutele, un manual de drept pentru studenți și Novellele, adică legislația curentă(ordonanțele imperiale), majoritatea întocmite în limba greacă, ceea ce spune multe despre cursul pe care îl va urma istoria Răsăritului. Valoarea deosebită a acestei opere legislative va fi remarcabila sa perenitatate, Corpus iuris civilis îl va inspira pe însuși Napoleon și va sta la baza sistemului juridic modern.

În planul politicii externe, se remarcă acțiunea de restaurare a Imperiului în jurul Mării Mediterane. Iustinian s-a autodeclarat ”egalul apostolilor” (isoapostolos), situându-se desupra poporului, statului și chiar a bisericii. Monarhul devenea inaccesibil atât pentru judecata laică cât și pentru cea eclesiastică și astfel acțiunile sale militare erau de necontestat. Primele operațiuni îl au ca protagonist pe Belizarie și se derulează pe Eufrat. Era necesară asigurarea frontierei estice, cea cu perșii, în perspectiva cuceririi Occidentului. Belizarie obține o serie de victorii, dar până la urmă romanii se văd nevoiți să plătească tribut pentru proclamarea Păcii Eterne între cele două state în 532. Este prima dintr-o serie de concesii costisitoare în vederea asigurării condițiilor necesare cuceririi Apusului. Luptele pentru Occident încep în 533 cu strălucita campanie a lui Belizarie împotriva regatului vandal al lui Gelimer. Cartagina e ocupată în septembrie 533 și cea mai mare parte a vechii Africi romane este reîncorporată Imperiului în 534. În 535 sub pretextul răzbunării fiicei lui Theodoric, Amalasunta – protejata lui Iustinian- în fața regelui Theodat, ostil Răsăritului, începe campania în Italia .

În iarna lui 535 Belizarie îi alungă pe ostrogoți din Sicilia, în primăvară ajunge în Italia, ulterior cucerește Neapole, Roma și Ravenna, supunând întreaga peninsulă în 540. Peste câțiva ani, regele Totilla în înțelegere cu perșii dă o replică usturătoare romanilor. Astfel în timp ce Belizarie era ocupat cu respingerea atacurilor persane în Mesopotamia și Armenia, ostrogoții preiau controlul unei mari părți din peninsulă (542-550). Abia intervențiile în forță ale lui Narses și Belizarie vor determina înfrângerea definitivă a ostrogoților și restabilirea autorității imperiale în Italia (552-555). Pretextând intervenția în favoarea ”partidei ortodoxe” revoltate împotriva regelui vizigot Agila, trupele trimise de împăratul Iustinian ocupă colțul sud-estic al peninsulei Iberice și insulele din Mediterana occidentală în 554. Pentru toate aceste realizări politice, Imperiul va plăti un preț mare. Pe lângă plata umilitoare a subsidiilor către perși, campaniile vestice au secătuit finanțele și au lăsat neîntărit limes-ul dunărean. Slavii trec în repetate rânduri Danubiul, ajungând până în Grecia, iar în anii 550-551 iernează pentru prima oară în teritorii romane. Avarii conduși de kaghanul Baian își fac apariția la granițele nordice, revendicând statutul de foederati(558). Un an mai târziu, kutrigurii(neam turcic) în alianță cu slavii și bulgarii pătrund în Dobrogea, Moesia și Grecia.

Iustinian părăsește această lume pe 14 noiembrie 565, iar administrația sa, mereu în căutare de resurse financiare, fusese atât de împovărătoare, lehamitea și mizeria populației atât de mare, încât în ciuda marilor realizări administrative, politice și militare, moartea lui a fost primită cu ușurare de popor. Iustinian a fost cel din urmă conducător care a încercat să refacă Imperiul întemeiat de Augustus, iar o dată cu moartea sa lumea romană clasică începe să se transforme într-una ”bizantină” în care greaca va înlocui latina.