În 1852 deși lui Nicolae Bălcescu sfârșitul i se apropia, trupul îi era slăbit de la tuberculoză, acesta nu renunța la realizarea lucrării dedicate lui Mihai Viteazul. Exilat după revoluția din 1848, rătăcea pe diverse tărâmuri străine. Pe 1 octombrie sosea în Malta și de acolo îi cerea lui Ion Ghica cărți care îi erau necesare pentru a-și termina opera. Își înfrângea suferința, adăugând pagină la pagină cu prețul unui efort supraomenesc. Astfel a încheiat redactarea a cinci din cele șase ”cărți” preconizate ale lucrării.

Erudită, întemeiată pe lectura a peste 200 de lucrări – multe izvoare contemporane evenimentelor-, pe minuțioasa analiză critică a datelor documentate, lucrarea reflecta patriotismul fervent al autorului, releva ideile de progres și evidenția luptele eroice de rezistență. Mihai Viteazul apărea într-o lumină deosebită, iar modul în care l-a prezentat Nicolae Bălcescu pe voievod este astfel surprins de Nicolae Iorga: ”În povestirea lui Bălcescu, Mihai nu e adevăratul Mihai așa cum ni-l arată înaintea ochilor descoperirile târzii și cum trebuie să-l vadă un nou istoric al său. În schimb, dacă nu e adevăratul Mihai, e mai frumos ca dânsul, mai viu și, trebuie s-o recunoaștem, mai mare”. Cele cinci ”cărți” ale lucrării purtau titluri sugestive: ”Libertatea națională”, ”Călugăreni”, ”Sevragiu”, ”Unitatea națională”, ”Mirăslău”. Cartea a șasea urma a fi intitulată ”Gorăslău”.

Nicolae Bălcescu, sosit de la Malta la Neapole pe 4 octombrie, a simțit cum starea de sănătate i se agravează și a renunțat să mai meargă la Roma. A stat la Neapole aproape două săptămâni, în mare parte datorită poliției care voise să-l ”pungească”, făcându-i diferite greutăți înainte de a-i îngădui să se îmbarce pentru Palermo, ținta finală a călătoriei sale. Abia pe 17 octombrie, la ora 21 a ajuns la destinație. În cel mai mare oraș al Siciliei, s-a instalat la luxosul hotel ”Alla Trinacria”, în camera 26. Nu departe de hotel, la câteva sute de metri se afla Piazza Marina, cu un mic parc alături, cu o vegetație luxuriantă, ce mai poate fi admirată și astăzi. Cel puțin în primele zile, Bălcescu trebuie să fi pășit pe aici, unde i-a fost de altfel, așezat peste ani un bust.

Chinuit de boală, singur, Bălcescu și-a rugat prietenii ca unul dintre ei să vină în preajma sa. Cu un scris devenit aproape ilizibil el le-a cerut să nu-l părăsească în ultimele momente pe care le simțea apropiindu-se. Nimeni nu putut însă să vină. Scrisorile de răspuns, publicate de Iorga impresionează și azi. Luxița Florescu spune: ”Am aflat că ești în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna și nu știu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranță acest fapt te chinuiește amarnic. Cu câtă mulțumire aș primi suferințele tale, să te văd scăpat din ele. Eu- încheia ea scrisoarea subliniind faptul că el era tatăl fiului ei- Bonifaci(u) și toți ai mei suntem sănătoși, toți îți trimit complimente. Bonifaci(u) îți sărută mâna și eu prietenul meu te sărut de mii de ori și te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”.

Ploaia și vânturile puternice din 24/25 noiembrie au înrăutățit sănătatea revoluționarului. Pe 29 noiembrie a trimis după un preot grec care l-a asistat în ultimele clipe. Deși în jurul hotelului erau vreo 10 biserici catolice, Bălcescu a dorit să fie cât mai aproape de tradițiile țării sale. Preotul era din comunitatea greco-albaneză care deși recunoscuse supremația papei, își păstrase ritul ortodox. În jurul orei 18:30 istoricul a semnat testamentul(redactat de altcineva), act din care aflăm inventarul garderobei și cel mai important, existența notelor și cărților sale. La ora 19:30 Nicolae Bălcescu și-a dat ultima suflare. Următoarea zi, sub supravegherea consului otoman trupul îi este purtat spre mănăstirea capucinilor. Autorizația de înmormântare poartă data de 29 noiembrie, dar evident este antedatată pentru îngădui înhumarea după termenul legal de 24 de ore. Din nefericire, nici azi nu se știe exact locul de veci al lui Nicolae Bălcescu. Peste câteva zile Gheorghe Magheru scria surorii sale:

”Eri aflăm o tristă nuvelă. Nicu Bălcescu a murit. Eram tocmai la masa la doamna Bolliac. Când auzirăm această tristă nuvelă la toți ni se umplură ochii de lacrimi la pierderea acestui bărbat care era speranța țării. Muri sărmanul departe de dulcele sân al patriei și nu numai atât și lipsit de sărutare frățească și de orice sunet al limbii sale, care poate să mai fi înveselit amărăciunea vieții”. Evocându-l, Dumitru Brătianu s-a adresat colegilor săi din Comitetul revoluționar român, și le-a cerut să-și sporească eforturile în cinstea eroului care dispăruse, în vederea ”independenței și libertății României”. ”El ar fi fost- afirma Jules Michelet- marele istoric al țării sale și fără nici o îndoială unul dintre conducătorii ei cei mai înțelepți”. O viață frământată luase sfârșit. Inima celui dăruit către națiune încetase să mai bată, dar Nicolae Bălcescu, exemplu însuflețitor de abnegație și jertfă patriotică va cunoate cel dintâi dintre comtemporanii săi nemurirea.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici