Alexandru cel Bun- primul mare domnitor al Moldovei


acb

Dintre toți cei care în jurul anului 1400 râvneau la tronul Moldovei, a biruit spre norocul poporului român, cel mai destoinic, Alexandru, fiul lui Roman, fostul domn. Am spus spre norocul nostru deoarece într-adevăr fericită a fost domnia lui. A durat mult, condiție indispensabilă pentru propășirea instituțiilor, a mărit temelia statului, l-a apărat când a trebuit, a organizat temeinic viața economică, a dat atenție celei bisericești, a căutat să păstreze liniște și pace, lucru rar într-o epocă de necontenite războaie și năvăliri. A fost o domnie cum puține au mai fost în zbuciumata istorie a Moldovei. Din aceste motive el a rămas în istorie cu numele “cel Bun”.

acb3

Împrejurările în care a ocupat tronul nu sunt bine știute. După cum ne spune Letopisețul anonim de Bistrița, el a fost ajutat de Mircea cel Bătrân. În felul acesta trebuie înțeleasă știrea conform căreia Mircea “l-a luat” pe Iuga (fostul voievod) “la sine”. Data suirii pe tron a lui Alexandru nu poate fi stabilită cu exactitate. Primul act al său datează din 29 iunie 1400. Sub raport teritorial, Alexandru a stăpânit de la Ceremuș (afluent al Prutului, azi în Ucraina) la limanul Nistrului și de la Milcov la Hotin. Încă de la începutul domniei posedă Cetatea Albă, iar după moartea lui Mircea, și Chilia. Cetatea Crăciuna, de pe râposul mal stâng al Milcovului, deci în Moldova, era totuși a muntenilor. Doar în timpul lui Ștefan, teritoriul a fost mai întis, când Moldova avea și Crăciuna plus posesiunile transilvane Ciceiul și Cetateta de Baltă.

acb1

Relațiile cu vecinii

Ca și înaintașii săi, a păstrat relații bune cu Polonia. În 1402 încheie un tratat cu Vladislav Jagello, recunoscându-i suzeranitatea. Acest tratat a fost reînoit de mai multe ori, ultima dată în 1411. Din vechea datorie de 3000 de ruble de argint, contractată în timpul domniei lui Petru al Mușatei, mai rămăsese o mie. Vladislav recunoaște faptul și îi dă un înscris la mână în 1411. Dacă restul datoriei nu va fi plătită în doi ani, moldovenii puteau ocupa Pocuția, și să o păstreze până la stingerea datoriei, ceea ce s-a și întâmplat în 1413.

Vladislav  Jagello

Vladislav Jagello

Ca urmare a tratatului din 1402, Alexandru își va trimite trupele în ajutorul polonezilor. La 15 iulie 1410 în una din cele mai cunoscute lupte din evul mediu, la Grunwald, un corp de oaste moldovean ajută armata poloneză să îi înfângă pe trufașii cavaleri teutoni. Cea mai frumoasă victorie este însă cea de la Marienberg din 1422, tot împotriva teutonilor. Germanii erau superiori numeric. Moldovenii se retrag în ordine într-o pădure apropiată, descalecă și se dau fiecare după un copac, așteptând cu arcurile pregătite atacul teuton. Când aceștia, siguri de victorie, se năpustesc asupra pădurii, sunt primiți cu o ploaie deasă de săgeți. Mulți teutoni sunt uciși sau răniți, ceilalți se retrag în dezordine, urmăriți de modoveni care iau o bogată pradă. Astfel, povestește cronicarul polon, Dlugosz- “într-un chip minunat, moldovenii cu o ceată de puțini oameni au bătut o oaste mare a dușmanului și s-au întors încărcați cu o pradă uriașă”.

Oșteni moldoveni

Oșteni moldoveni

Nu tot așa leal s-a purat regele Poloniei. Vladislav Jagello încheie la Lublau, pe 15 martie 1422 un tratat cu regele Ungariei. Într-un articol secret se prevedea că dacă Alexandru nu îi ajută pe maghiari împotriva turcilor, urma să fie detronat iar Moldova să fie dezmembrată: estul și nordul cu Iași și Cetatea Albă să intre în componența Poloniei iar vestul și sudul, cu Bârlad și Chilia să fie ale Ungariei. Acest articol secret nu va fi cunoscut de Alexandru decât spre sfârșitul domniei,în 1431, când va rupe relațiile cu polonezii. Se aliază cu lituanienii nemulțumiți și ei de leși (întemeietorul legendar al Poloniei este Lech, de unde și numele de leși). Războiul începe în vară, iar oastea moldoveană avansează vertiginos, prădând Liovul. Până la sfârșitul conflictului, în care Polonia biruie Lituania, Alexandru moare.

acb2

Relațiile cu ungurii au fost mai rezervate, dar nu s-a ajuns la conflict. Spre sfârșitul domniei, când rupe reațiile cu Polonia, chiar se apropie de maghiari. Cu Mircea a avut cele mai bune relații după cum am văzut. Cu fii acestuia, Mihail, Radu Praznaglava (Chelul) și Alexandru-Aldea a fost în raporturi bune. Doar cu Dan al II-lea, adversar al urmașilor lui Mircea, a avut două războaie victorioase în 1429 și 1430. Tot Dan al II-lea provoacă și atacul nereușit al turcilor împotriva Cetății Albe în 1420, aceasta fiind prima luptă dintre moldoveni și turci . Cu tătarii n-a avut conflicte. Chiar a fost ajutat de ei în expediția anti-polonă din 1431. Astfel, politica externă a lui Alexandru cel Bun a fost una defensivă, singura excepție fiind ocuparea Chiliei, port de o importanță strategică deosebită în istoria economică a românilor.

Alexandru cel Bun şi soţia sa, doamna Ana, frescă la mănăstirea Suceviţa

Alexandru cel Bun şi soţia sa, doamna Ana, frescă la mănăstirea Suceviţa

Politica economică

Și în domeniul acesta Alexandru a fost un conducător priceput. Dă negustorilor din Liov și ținuturile învecinate un privilegiu în 1408, stabilindu-le tarife vamale preferențiale. Taxele se luau și la hotar, dar și în unele târguri din interior. Postavul care se aducea din Polonia și era destinat Transilvaniei plătea cea mai mare vamă la Suceava, la Baia o a doua iar la Moldovița ultima. Deși erau multe, totalul nu era prea mare. Cuantumul vămii varia, pentru mărfurile de export, în raport cu țara de destinație. La Suceava, pentru o vită, dacă se ducea la tătari, se plăteau patru groși (moneda curentă din Moldova), dacă la Liov, doar unul. Pentru o sută de oi, șaizeci dacă se duceau la tătari, doar zece pentru Liov. Mai dă privilegii brașovenilor și bistrițenilor. Prin aceste acte se impulsionează viața economică. Șiruri lungi de mărfuri de export sau import străbăteau drumurile: turme de oi, cirezi de vite, tamazlâcuri de cai. Veniturile vistieriei erau mari, circulația monetară- adică bani de argint bătuți de Alexandru, bani străini din aur, argint și aramă- intensă.

medievalmerchants

Politica internă

În domeniul bisericesc domnitorul pune capăt conflictului cu patriarhia din Constantinopol, început pe vremea lui Roman I. La 1401 Iosif este recunoscut mitropolit al Moldovei. De acum datează mitropolia Moldovei. Organizarea se desăvârșește prin înființarea episcopiilor de la Rădăuți, pentru partea de miazănoapte a Moldovei, și la Roman pentru miazăzi. Alexandru este ctitorul a două vechi și frumoase mănăstiri, Bistrița și Moldovița. Ele primesc numeroase odoare cu sate, venituri și robi. La Bistrița este și înmormântat, dar lespedea nu ni s-a păstrat. Face danii și altor lăcașe de cult: Neamț, Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, numită mai târziu Pobrata (azi Probota), biserica sfânta Vineri din Roman- unde azi se înalță clădirea episcopală, mănăstirile de la Vâșnevăț, acea “a lui Vărzar”, Humor, întemeiată de un dregător al lui Alexandru, și Horodnic. La 1429, mănăstirea Zografos de la Muntele Athos, a primit și ea importante venituri.

Statuie a lui Alexandru cel Bun

Statuie a lui Alexandru cel Bun

Viața culturală se dezvoltă. Activitatea și scrierile călugărului Grigore Țamblac sunt marcante. Acesta era un bulgar din Târnovo. În 1401 este trimis de Patriarhia din Constantinopol pentru a pune capăt conflictului bisericesc și după ce își termină misiunea rămâne în Moldova. Domnul îl face stareț al Neamțului și “prezviter al marii biserici al Moldovlahiei”. La Suceava, Țamblac ține în slavonă- limba oficială a țării- 21 de predici, copii fiind în Rusia și în sudul Dunării. Este autorul hagiografiei (biografiei) “Viața Sfântului Ioan cel Nou” (negustor martirizat de tătari pe la 1300, fiindcă nu dorea trecerea la Islam). După ceva vreme, Țamblac se duce în Lituania și este ales chiar mitropolit la Kievului. Pentru episcopul catolicilor, s-a zidit o frumoasă biserică la Baia, iar armenilor le-a dat în 1401 un hrisov prin care le recunoștea episcopatul de la Suceava.

Grigorie Țamblac (stânga)

Grigorie Țamblac (stânga)

Alexandru cel Bun și-a sfârșit domnia la 1 ianuarie 1432. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de-a rândul pentru tron. Nu s-au dat îndărăt nici la cele mai grozave crime. Țara, care înflorise sub lunga domnie a lui Alexandru, va decădea în timpul nevrednicilor săi fii. Doar peste un sfert de veac va fi restabilită ordinea, prin Ștefan cel Mare.

Locul de veci al lui Alexandru cel Bun

Locul de veci al lui Alexandru cel Bun

sursa

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971

Leave a Reply