Pentru oamenii de altădată, unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate era Învierea, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de sărbătoarea creștină. Se considera că după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului atunci când trupul lui Hristos a fost în mormânt, acum se reinstituie ordinea şi echilibrul în lume. Continue reading
All posts by admin
Cele mai interesante obiceiuri de Paști din România și din străinătate
În comuna Şuşag, judeţul Alba, există un obicei despre care localnicii spun că este unic în România. Este vorba despre „statul la vase”, tradiţie ce se păstrează încă pe Valea Sebeşului. În cea de-a doua zi de Paşte, tinerii căsătoriţi în ultimul an trebuie să se îmbrace în haine populare de nuntă şi să stea la masă în curtea bisericii din localitate, aşteptând ca rudele şi prietenii să le aducă diverse cadouri utile pentru gospodărie. Continue reading
Poezia ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” împlinește 150 de ani
Prin 1867, adică la 17 ani, Mihai Eminescu ducea o viață romantică, adică nestatornică. Plecase de acasă și acum hoinărea prin țară. Nu știm cu exactitate cu ce se ocupa în anul menționat. Există mărturii că era hamal în portul Giurgiu sau chiar grăjdar la hotel. Poate era ambele. Continue reading
Se împlinesc 100 de la cea mai importantă promisiune a regelui Ferdinand
Martie 1917 nu găsea România într-o stare fericită. Două treimi din teritoriu fuseseră ocupate de inamic, tifosul făcea ravagii în rândul militarilor și civililor, iar moralul nației era la pământ. În plan extern, în Rusia monarhia fusese răsturnată, iar în cadrul noii republici bolșevicii începeau să fie din ce în ce mai vocali, existând pericolul ca ideologia marxistă să se reverse și în spațiul românesc. În plus, trecuseră 10 ani de la răscoală și situația locuitorilor săteni (majoritatea ostașilor) nu se îmbunătățise. Pentru a schimba starea de fapt și a forța mâna guvernului să reformeze statul,
pe 23 martie 1917, într-o vizită pe front, regele Ferdinand s-a adresat Armatei a II-a, care era cantonată la Răcăciuni:
”Ostaşi, cu inima plină de nădejde vă salut azi pe voi, ostaşi din armata II-a care de mai multe luni aţi opus o rezistenţă nebiruită tuturor încerărilor vrăjmaşilor de a rupe liniile noastre. Voi staţi aici la un post de onoare păzitori neobosiţi ai hotarului Ţării, expuşi la atacurile unui vrăjmaş care în trufia lui crede că toţi trebuie să se închine lui, că toate drumurile, toate uşile sunt deschise lăcomiei sale de stăpânire, prin vitejia voastră bărbătească l-aţi învăţat să priceapă „pe aci nu se trece”.
Am venit azi între voi să vă aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru modul cum v-aţi luptat până acuma şi să împart acelor care s-au distins îndeosebi, răsplăţile lor, dar mulţumirea mea vă îmbrăţişează pe voi toţi care v-aţi condus ca nişte ostaşi vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă , şi de la care Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice.
Dincolo de ţinuturile bogate dar pustiite acuma stau fraţii noştri şi suferă sub jugul nemilos al unui vrăjmaş care fără cruţare a cotropit o mare parte a iubitei noastre Ţări şi care suge până la cea din urmă picătură de viaţă a unei populaţii chinuite şi batjocorite în cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zic sub ţarinele sfinţite de sângele lor mii de viteji care şi-au dat viaţa pentru mărirea patriei, ei toţi vă cheamă, ei toţi aşteaptă de la voi să goniţi din pământul românesc armatele vrăjmaşe, să înfigeţi drapelele voastre victorioase iarăşi în pământul strămoşesc.
Vă mai aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori.
Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele vostru că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Eu, Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătaţi – scumpii mei ostaşi – demni de încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma datoria voastră cu sfinţenie.
Să trăiască scumpa noastră Ţară şi viteaza ei armată, nădejdea şi fala ei!”
Regele s-a ținut de promisiuni. Pe 19 iunie 1917 se promulgă proiectul de revizuire a Constituţiei, care consacra, printre altele, adoptarea reformei agrare prin exproprierea marii proprietăţi şi introducerea votului universal. Cu moralul ridicat după intervenția monarhului, operaţiuniile militare s-au reluat în iulie 1917, când trupele austro-ungare şi germane vizau atacarea Moldovei de la sud la nord. Luptând cu eroism, ostaşii români au reuşit să respingă în bloc atacurile inamicilor. La Mărăşti (11 – 19 iulie), Mărăşeşti (24 iulie- 6 august) şi Oituz (26 iulie – 9 august), faptele de arme au reliefat spiritul de jertfă al românilor şi speranţa în refacerea unităţii naţionale
Alexandru Macedonski- nemuritorul poet al „Rozelor ce mor”
Alexandru Macedosnki s-a născut la București, în mahalaua “Precupeţii-Noi” pe 14 martie 1854. Familia era una pestriță. Mama se lega de vechi familii boierești din Oltenia, iar înaintașii tatălui său, generalul Alexandru D. Macedonski, veneau din lumea slavă, probabil, din sudul Dunării. În 1902, poetul va lăsa să se tipărească sub semnătura unui ”discipol”, o informație cu desăvârșire nesigură, cum că spița poetului coboară dintr-o familie regală care ar fi venit din Polonia pe Rin și ar fi domnit în Lituania. Visul nobiliar vine de la tatăl său care în timpul studiilor liceale fusese în mijlocul multor colegi cu sânge nobil. Continue reading
Crișan a preferat să își ia viața decât să își trădeze tovarășii
Crişan, este unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni, intitulată generic “răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”. Crişan era de loc din satul Vaca, din ţinutul Zarandului (azi satul Crişan, judeţul Hunedoara) şi era iobag al statului, având la vremea răscoalei vârsta de 52 ani. Se născuse în 1732 şi era fiul lui Petru Golda şi al fiicei preotului Giurgiu din satul Bulzeşti. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunicul după mamă. Bunicul care dorea ca nepotul să aibă parte de o viață bună, a făcut eforturi și l-a adus să înveţe carte la Şcoala confesională ortodoxă din Abrud, unde a fost înscris cu numele de Gheorghe Giurgiu – pierzându-şi astfel numele de familie dobândit de la tatăl său. Continue reading
Alexandru Ioan Cuza- ultimele clipe ale strălucitei domnii și cel din urmă drum pe pământul patriei
La primele ore ale lui 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice de o coaliție formată din liberali și conservatori. A.D Xenopol susține că domnitorul ar fi fost prevenit pe la ora 19 de un băiat de prăvălie că garda palatului e vândută și se pregătiseră trupe pentru realizarea loviturii. Alți istorici vorbesc despre un sibian trimis de Cezar Bolliac să-l avertizeze că va fi detronat. ”Scrisori anonime, avertismente verbale curgeau droaie, atât la Palatul domnesc cât și la prefectura Poliției” își amintește Alexandru Beldiman, șeful poliției Capitalei. Cuza deși nu credea în aceste vești, își convoacă pe 10 februarie oamenii de încredere pentru a-i întreba despre situație. Aceștia îi spun că totul era sub control. Se ia totuși hotărârea tăierii funiilor de la clopote pentru a nu fi folosite la tulburarea liniștii orașului și se dublează garda palatului, măsură nefastă, deoarece aceasta era în slujba conjuraților. Continue reading
Alexandru Ioan Cuza- finalul unei domnii strălucite. Ultimul drum pe pământul patriei.
La primele ore ale lui 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice de o coaliție formată din liberali și conservatori. A.D Xenopol susține că domnitorul ar fi fost prevenit pe la ora 19 de un băiat de prăvălie că garda palatului e vândută și se pregătiseră trupe pentru realizarea loviturii. Alți istorici vorbesc despre un sibian trimis de Cezar Bolliac să-l avertizeze că va fi detronat. ”Scrisori anonime, avertismente verbale curgeau droaie, atât la Palatul domnesc cât și la prefectura Poliției” își amintește Alexandru Beldiman, șeful poliției Capitalei. Cuza deși nu credea în aceste vești, își convoacă pe 10 februarie oamenii de încredere pentru a-i întreba despre situație. Aceștia îi spun că totul era sub control. Se ia totuși hotărârea tăierii funiilor de la clopote pentru a nu fi folosite la tulburarea liniștii orașului și se dublează garda palatului, măsură nefastă, deoarece aceasta era în slujba conjuraților. Continue reading
Ultimele clipe ale lui Iuliu Maniu. ”Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”
La 5 februarie se comemorează moartea, în închisoarea de la Sighet, a marelui patriot român, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri, Iuliu Maniu. Marele lider țărănist e unul dintre singurii conducători ai României care și-a respectat principiile până la capăt: „Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”. Continue reading
Povestea primului tratat de pace din istorie
După 15 ani de războaie, s-a încheiat un tratat de alianţa între egipteni şi hitiţi, întărit şi printr-o căsătorie dinastica între Ramses al II-lea şi o principesa hitită. Este cel mai vechi tratat internaţional (1.259 î.Hr.). I se spune Tratatul de la Kadesh, deoarece urmează bătăliei din acea localitate (1274 î. Hr.). Această luptă este cea mai mare confruntare de care de luptă, 5-6000, și în același timp este prima confruntare din istorie despre ale cărei tactici utilizate avem informații exacte. Continue reading









