Alături de castelul Bran -și poate mai mult decât el-, castelul din Balcic a fost reședința cea mai dragă a reginei Maria. Balcicul era într-un fel complementar Branului, fiind tot o reședință de vară, dar situată la mai mică altitudine, pe malul Mării Negre. Poziția lor geografică, dintr-un castel putându-se admira panorama Bucegilor și a Pietrei Craiului, iar din celălalt întinsul mării, explică de ce regina le-a preferat tuturor celorlalte palate și castele regale.

Spre deosebire de Bran, Balcicul era în întregime creația reginei Maria, toate clădirile complexului fiind construite după planurile și gusturile ei. Castelul din Balcic a fost ridicat pe un teren oferit reginei de către bancherul Jean Crissoveloni și mărit prin achiziționare de către statul roman a altor terenuri de la localnici. ”Văi și coaste aride, albicioase, printre care șerpuiesc cărări prăfuite, pământ ars, calcinat (argintat) de soare. Un bizar colț de pământ, dar foarte frumos, sălbatec, părăsit, pleșuvit, însă jos, lângă mare, e vegetație extrem de bogată, de verde veșnic asemenea lunii mai”.

Clădirea principală a domeniului –așa-numitul palat din Balcic- era de fapt o vilă, numită ”Tehna Juvah” (Cuibul solitar). Compusă din parter și 2 etaje, ea are 14 camere, două terase și un balcon. Fantezia reginei a făcut ca lângă vilă să se construiască un minaret turcesc, ce se integrează de minune ansamblului arhitectonic, dându-i un aer oriental. Constuirea a durat din 1925 până în 1929. A doua clădire era vila ”Mavi Dalga”, avea 16 camere, acolo găsindu-se apartamentele principelui Nicolae și al doamnelor de onoare. Lângă ea era cea mai mare clădire a domeniului, Casa Suitei (”Sabur Jevi”) cu un stil aparte, având camerele distribuite în formă de potcoavă, cu colonade spre mare și coloane spre interior. Regina a ordonat construirea a mai multe pavilioane în jurul palatului: Pavilionul de Odihnă, cel al Administrației, și cele numite ”Izbânda”, ”Ciuperca”, ”Lingerie”, „Principele Nicolae”, ”Prințesa Ileana” și ”Cara Dalga”.

Ca loc de rugăciune, regina și-a construit o bisericuță, un templu „Maria Ruh” și o capelă „Stella Maris”- în stil bizantin. Pe un perete al bisericii regina Maria este înfățișată ca o înaltă suverană bizantină. Pictorul a îmbrăcat-o în mantaua grea de zibelină și a apăsat-o sub coroana de aur și pietre scumpe. De cealaltă parte a porților e principesa Ileana, cu o corabie în mână, în timp ce regina poartă în mâni bisericuța în miniatură. În acest edificiu la cererea reginei îi va fi depusă într-o casetă inima, în iulie 1938, mutată apoi în 1940 la castelul Bran și în final la Muzeul Național de Istorie. Pentru fiica ei favorită, Ileana, a construit un studio de artă și pictură. Aici s-au strâns mai multe prietene ale tinerei prințese, toate fiind ocrotite de regină. ”Amândouă iubeam viața, scrie suverana, iar Balciul era atât de frumos și atât în Bran cât și în Balcic strânsesem tinerele fete în colonii de vară, pentru că de pe urma noastră se bucurau de vacanțe fericite la aer curat, departe de fumul orașelor. Eu eram ocrotitoarea lor, dar Ileana era duhul care le ținea laolaltă și îndemna către mai curate idealuri, se pricepea ce să le povestească și vorbele ei erau slove de convingere și de speranță”.

Pentru ca regina să poată admira marea, la Balcic a fost amenajată pe țărm o lojă romană pe coloane de piatră, tot de aici regina își urmărea fiica înotând. ”De pe balconul din Balcic înaintat deasupra mării îmi urmăream copila ducându-și printre valuri micul ei vas „Isprava”. Pânzele se deschideau la vânt ca niște de aripi de mare zburătoare și câteodată mă săgeta prin inimă gândul că s-ar fi putut ca aripile acestea largi, în loc să mi-o întoarcă la căderea serii, să mi-o ducă departe din viață pe Ileana copila, tovarășa și dragostea mea”.vPasionată de grădini și flori, regina Maria a reușit să amenajeze splendide terase: „Principesa Ileana”, ”Regina Elisabeta”, ”Regina Maria”, ”Regele Alexandru”, ”Principele Tomislav” la care se adaugă grădinile ”Ducky”, ”Allah”, ”Mircea”, ”Cara-Dalga” și ”Jeannin”. Lângă ele se aflau Baia Romană și Fântâna de Argint.

Toți cei care au trecut pragul palatului din Balcic au admirat grădina amenajată de regina Maria. ”Valurile pe fruntea cărora pune vântul fiecăruia o coroniță albă, vin de scaldă migdalii și piersicii care coboară până la apă. De la casa reginei, de-a lungul malului mării, s-a amenajat un drum pavat cu plăci pătrate din piatră albă, înveselit cu fântâni, arbori, arbuști și flori, nenumărate flori, de toate soiurile și de toate miresmele. Printre aceste buchete se văd vase mari din teracotă aurie, aduse de prin insulele arhipelagului grecesc”. ”Din aprilie și până în octombrie târziu trecerea soarelui și a lunilor se ”notează” în tot parcul palatului tot cu alte flori, de la bujorii grei până la crinii înalți și de la gherghinele până la tufănele piloase. Apele cascadelor, abătute pe jgheaburi meșteșugite, se plimbă prin mijlocul aleilor sau se varsă pe alocuri, din țevi ca niște fluiere sau se întind în iezere și iese o răcoare și o înviorare ca în palatele arabe”.

Scriitorul și diplomatul Paul Morand ne spune că „am găsit acolo o cameră garnisită mai mult cu flori și mobilată cu cărți decât cu scaune ori măsuțe. Erau orânduite acolo și expuse cărți recent apărute în Europa și Statele Unite, toate soiurile de flori”. Dis-de-dimineață el o observă pe regină ”îngrijindu-și cârciumăresele care semănau cu niște eșantioane de lână multicolore. La colțurile teraselor erau așezați dovleci uriași, ca niște turbane de aur pe mormântul sultanilor. Un cer albastru-cobalt, un soare african, un vânt nebun înghețau aceste grădini șiroinde”. În afară de grădina de 1500 de metri pătrați de pe țărmul mării, regina a construit și două sere pentru flori plus o stuprăie pentru apicultură.

La Balcic au locuit mai ales în timpul verii regina alături de copiii favoriți, prințul Nicolae și prințesa Ileana, care aveau apartamente separate în vilele de lângă palat. Mare iubitoare a mării, Ileana a fost atrasă de Balcic ca de nicio altă reședință a reginei, având o relație cu totul specială, marcată de încredere, dragoste și prietenie. „Înțelegrea dintre noi, mărturisea regina, fusese deplină și viața noastră armonioasă. Eu nu i-am stingherit în niciun fel libertatea, nu i-am cerut jertfe, n-am supus-o niciunei îndatoriri. Îmi dădea din timp atât cât voia și nu-i impuneam tovărășia mea, nici nu mă încrucișam cu prieteniile ei. Eram însă de față la capătul unei zile pline, ca să-i ascult planurile și însuflețirea sau ca să discut problemele, prea grele ca să le dezlege singură”.

”Cea mai puternică patimă a copilei cu ochi albaștri era marea. Era moștenirea ce-i venea dinspre mine. Ajunsă o înotătoare de întâia mână și intrată pe această cale a vrut să cunoască tot meșteșugul, s-a pus să studieze arta navigației și precum se purtase când era copil, a stăruit să treacă examenul în fața unei comisii pentru a avea brevetul de navigator”. Și Paul Morand a remarcat pasiunea pentru mare: ”În timp ce principesa Ileana intra în apă, iar eu înotam în apropierea ei, un vas de război purtând pavilionul regal ne supraveghea scalda, cu echipajul în poziție de drepți. Îmbrăcată în muselină albă, cu părul ei auriu ca o aureolă, Maria a României ne privește de departe. Privește marea cu care în această dimineață se aseamănă”.

După iunie 1930 când Carol al II-lea a preluat puterea, regina s-a izolat în Palatul de la Balcic, ocupându-se de grădini și pictură pe malul mării, în compania fiicei Ileana. Fire sensibiă, suverana a început să ajute cu bani oamenii nevoiași din zonă, în special bulgari și turci. Uneori regina lua dejunul în compania unor sărmani. Paul Morans spune: „Iată însă că o bătrână țărancă turcoaică, încărcată cu dulcețuri, urcă pe terasă și vine și se așează la masa micului dejun, lângă regina căreia îi mângâie mâna spunând ”Ghiuzel, ghiuzel”. Se pare că asta vrea să spună ”Frumoasă, frumoasă”, cum nimeni nu înțelege turceasca, conversația se petrece cu surâsuri. Ne miram mereu descoperind simpilatea suveranilor”. ”Spre deosebire de semenii ei încoronați, care ascund adesea sub timide purtări burgheze niște suflete complicate, capricioase și înțepenite în orgoliu, regina își poartă simplitatea în inimă și fastul în veșminte. Maria a României, cu cea mai bună genealogie a Europei, are o vigoare a sentimentelor cu totul populare, o înțelegere cu totul democratică a marilor suferințe și a măruntelor griji ale fiecăruia”. După moartea reginei în iulie 1938, domeniul de la Balcic intră în declin.

După cedarea Cadrilaterului, complexul vine în custodia regelui Mihai. Acesta nu va mai merge acolo, abandonându-l odată cu Palatul Cotroceni, reședința principală fiind Palatul Regal din Calea Victoriei. În anii 1946-1947, sub administrația lui N. Oncescu s-au executat o serie de lucrări, dar efectul va fi umbrit de explozia unei bombe la Balcic, care a provocat mari pagube reședinței reginei Maria. Astfel, Balcicul a avut o soartă asemănătoare cu Branul, ambele castele cunoscând epoca lor de glorie în timpul reginei Maria, care a reușit să le transforme cu o fantezie creatoare inepuziabilă în adevărate reședințe regale, la malul mării creând ”o feerie britanică de culori în mijlocul deșertului”.