Continut istoria romanilor.
Specialiştii de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi au descoperit recent că în patrimoniul instituţiei există o fotografie în care scriitorul Ion Creangă, în vârstă de 48 de ani la vremea respectivă, apare alături de profesorul Alexandru C. Cuza şi istoricul Nicolai Andriescu-Bogdan. Este vorba despre o copie după o ferotipie realizată în 1885, la Slănic Moldova, unde Creangă se afla la tratament. Continue reading
După victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia. Intrarea triumfătoare a avut loc în data de 1 noiembrie 1599, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic. În „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, istoricul Nicolae Bălcescu ne descrie în cuvinte alese fericitul eveniment. Mihai Viteazul, prin opera sa politică, devenise deja un laitmotiv pentru întreaga societate românească. Bălcescu a editat volumul în contextul revoluției de la 1848, pentru a sublinia relevața dorințelor naționale și de a-i însufleți pe toți cei care doreau eminaciparea românilor. Continue reading
Recuperarea Chiliei şi Cetăţii Albe, pierdute în 1484, a reprezentat un obiectiv important pentru Ştefan cel Mare. În speranţa obţinerii unui sprijin militar consistent, el a dat curs unei solicitări mai vechi şi a depus personal jurământ de credinţă regelui polon, Cazimir al IV-lea, la Colomeea (15 septembrie 1485). Continue reading
Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu ei în expidiție și familie și bogății. Un al doilea fapt este disprețul pentru moarte. Crezând potrivit religiei lor că sufletul este nemuritor, considerând deci moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca un început, și anume o viață nouă, alături de Zalmoxis, dacii luptă cu un avânt și un curaj extraordinar. Sinuciderile în război, atunci când înfrângerea este inevitabilă, sunt un fapt obișnuit. Dovadă sunt regele Dapyx care lupta contra lui Crassus (28 î. Hr.) și Decebal împreună cu sfetnicii săi, în al doilea război cu Traian. Continue reading
Elementul esențial al culturii geto-dacice a fost religia. Ea i-a impresionat profund pe toți sciitorii lumii vechi care au cunoscut-o, începând cu Herodot în veacul al V-lea î.Hr și terminând cu împăratul Iulian Apostatul în secolul IV d. Hr.. Continue reading
În ziua de 20 martie, dimineaţa, postul de radio Tg.-Mureş, în limba maghiară, a anunţat începerea unei greve generale, pînă la satisfacerea tuturor revendicărilor populaţiei de naţionalitate maghiară. Un număr de peste 16.000 de maghiari s-au adunat în centrul oraşului, în faţa clădirii consiliului judeţean al CPUN (Consiliul Pentru Unitate Națională), solicitînd imperativ satisfacerea imediată („acum sau niciodată”) a revendicărilor lor şi repunerea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al CPUN a lui Kincses Elod. Continue reading
La începutul lunii mai a anului 1866 toată floarea politică și administrativă a țării se pregătea cu emoție de venirea în țară a lui Carol I- cel care în data de 10 mai a aceluiași an urma să fie primit în București. Dar, când oricine s-ar fi așteptat mai puțin, într-un colț al României, câțiva țărani olteni au decis să se opună noului regim și să-l răzbune pe domnitorul forțat să abdice, Alexandru Ioan Cuza! Aceștia erau grănicerii însărcinați să păzească pichetele de la Dunăre. Conform regulamentelor din acea perioadă satele din apropierea frontierelor trebuiau să ofere flăcăi gata echipați pentru protejarea granițelor. Pe 4 mai, ei au primit ordinul să se încoloneze și să plece spre Craiova, urmând ca de acolo să fie trimiși spre București, pentru a asista la ceremonia de primire a noului domn. Continue reading
Domn al Moldovei între 4 (îşi începe efemera domnie înainte de această dată) şi 12 septembrie 1552, Ioan Joldea nu a fost „os domnesc” (deci nu era descendentul dinastiei princiare a Muşatinilor, cu care nu se înrudea practic în nici un fel), el făcând parte din rândurile boierimii moldave. Mai mult chiar, deşi a obţinut, sub domnia lui Ştefan Rareş (voievodul „Moldovlahiei” din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552), înalta dregătorie de mare comis, boierul Joldea nu era considerat de către contemporanii săi ca fiind de obârşie prea nobilă. El făcea, însă, parte din partida boierească moldavă adeptă a Răreşeştilor (ramura familiei domnitoare a Bogdăneştilor, întemeiată de Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei), condusă de văduva lui Petru Rareş, doamna Elena Ecaterina. Aceasta, după asasinarea, la 1 septembrie 1552, în localitatea Ţuţora, a fiului ei Ştefan Rareş, hotărăşte, pentru a menţine coroana voievodală în sânul propriei familii, să-l susţină la tron pe Joldea, căruia-i oferă, pentru a-i legitima venirea la domnie, mâna fiicei sale, Ruxandra. De altfel, un izvor polon îl socoteşte pe fostul comis ca fiind deja „căsătorit cu sora tiranului (Ştefan Rareş)”. Continue reading
În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării. Continue reading
