Coco Chanel, supranumită magiciana eleganţei, a revoluţionat modă şi a eliberat trupul feminin de multe constrângeri. Şi-a petrecut viaţă alături de oameni foarte bogaţi, cultivaţi şi prestigioşi, dar a rămas întotdeauna “mademoiselle”, independentă şi mândră.

S-a născut la 19 august 1883, în Saumur, dintr-un tată negustor ambulant şi o mamă spălătoreasă. Pe actul său de naştere, lângă prenumele Gabrielle Bonheur (bonheur=noroc) apare scris greșit numele de familie ”Chasnel” o eroare ce nu a putut fi îndreptată pe loc deoarece părinții nu erau prezenți, tatăl fiind plecat iar mama prea slăbită. Încă din primele luni, micuţa îşi însoţea părinţii prin diferitele pieţe ale regiunii. Crescută într-un mediu dur de o familie modestă, la 12 ani îşi pierde mama, iar tatăl său, Albert Chanel, o abandonează la un orfelinat din Aubazine. Nu îl va mai revedea vreodată.”Am vrut să mă sinucid de multe ori. Până la 16 ani am fost în doliu. Invidiam ţărăncile, care se îmbrăcau în roz şi albastru”, spunea Coco Chanel, ori de câte ori îşi amintea de acea perioadă tristă. La vârsta de 17 ani, directoarea orfelinatului o trimite într-o mănăstire din Moulins. Cu părul lung, strâns într-un coc “greoi”, o faţă luminoasă şi delicată, o privire blândă, uneori tristă, cu un trup de viespe, Gabrielle se deosebea de fetele plinuţe de la ţară. Un an mai târziu, părăseşte mănăstirea şi se angajează croitoreasă la un butic din Moulins. Prea drăguţă să treacă neobservată, devine repede admirată de toată lumea din oraş. Adesea, evadează pentru a merge în cabaretul “La Rotonde”, unde cântă pentru prima dată “Ko Ko Ri Ko” şi “Qui a vu Coco?”. Pentru toţi admiratorii devine “micuţa Coco”, Coco Chanel.

În viața ei intră Etienne Balsan, un bogătaş monden, cel ce o va învăţa ce înseamnă libertatea. Tot datorită lui, îl cunoaşte pe englezul Arthur “Boy” Capel. Îndrăgostită, atât de fizicul, cât şi de personalitatea sa puternică, Coco este ajutată să se formeze, să capete originalitate: “a fost pentru mine tată, frate, familia mea”.Alături de Boy, Coco Chanel fascinează Parisul întreg.

Lumea modei

Ar fi putut să se mulţumească cu o viaţă semi-mondenă, dar a decis să muncească pentru a persevera în independenţă. Începe să confecţioneze pălării originale, cu borduri drepte, impunându-se rapid în lumea modei. “Aruncă la gunoi” corsetele, bustierele de balenă şi zorzoanele, când creează primele rochii mulate pe corp din jerseu. Îşi deschide propria linie de îmbrăcăminte (sacouri, ţinute sport, casual), introducând elemente din moda masculină. Ea însăşi se tunde băiețește, mândrindu-se cu bretonul curajos. Revista “Harper’s Bazaar” din Statele Unite îi recunoaşte munca deosebită, vorbind despre noua viziune Chanel: o rochie sobră şi fluidă, fără corsaj, fără mâneci bufante. Succesul este nebănuit. În revista “Les Modes”, Chanel mărturisea că secretul creativităţii sale constă în sobrietate şi simplitate. În seara de Crăciun, în 1919, Boy moare în urma unui accident de maşină, iar durerea lui Coco este amplificată şi de pierderea copilului pe care-l aştepta, precum şi de faptul că nu mai putea avea un altul.

Mirosurile fine și Coco Chanel

Toată viaţa a fost obsedată de curăţenie şi de igienă, fiind în căutare de mirosuri plăcute. Aşa lansează prima colecţie de parfumuri, numită “Chanel 5”, căreia i-au urmat şi altele. În 1924, creează împreună cu fraţii Wertheimer corporaţia “Parfums Chanel”, care îi aduce o avere imensă şi celebritate. După moartea englezului Arthur Capel, ducele Dimitri al Rusiei, mai tânăr cu 11 ani, pătrunde în inima lui Coco. I se pare a fi un om natural, ca toţi slavii de altfel, aceştia inspirându-i blănurile şi bluzele în stilul “moujik”, pe care le prezintă la Deauville, pe manechine ruseşti.

În acelaşi timp, introduce tweed-ul în materialele sale. Locul lui Dimitri este ocupat de ducele de Westminster, cu o avere fără egal şi de o eleganţă ieşită din comun. Este perioada când Coco Chanel trăieşte în locuinţa acestuia din Eaton Halle, când da multe baluri şi dineuri. Îşi construieşte un adevărat imperiu, cu 4.000 de lucrătoare, bine-pregătite profesional, angajate cu contract de muncă(spre deosebire de alți producători ce aveau muțți muncitori la negru). Tot atunci introduce şi pantalonul, dar singura interesată de noul produs este Marlene Dietrich. În 1930, Coco Chanel avea 47 de ani, dar cine o vedea îi dădea cu 10 mai puţin. Producătorul american Sam Goldwyn (de la MGM) o invită la Hollywood, un loc pe care îl găseşte vulgar. Se împrieteneşte cu Marlene Dietrich şi Greta Garbo, ce aveau să-i devină modele. Întorcându-se în Franţa, se leagă pasional de Paul Iribe, un geniu al arhitecturii, îndrăgostit de lux şi petreceri. Impune totodată rochiile de seară din satin alb, inegalabile.

Retrasă în hotelul Ritz

Coco Chanel nu are parte nici de Paul, care moare sub ochii săi, în timpul unei partide de tenis, cu câteva luni înainte de a se căsători. Copleşită de durere, simte că se prăbuşeşte. Medicii îi recomandă sedative. Se instalează la hotelul Ritz, pe care nu-l va mai părăsi niciodată. Încep momentele de singurătate şi de tristeţe.

Hans Gunther von Dinklage, ataşat al Ambasadei Germane, este un alt nume de care se leagă cel al lui Chanel. Acesta a făcut ca asupra personalităţii celebre să planeze suspiciunea de trădare a Franţei în timpul războiului. Nu s-a putut dovedi niciodată, deoarece toate arhivele secrete au fost distruse. În 1945, Coco Chanel pleacă în Elveţia, după care revine în salonul parizian. Din plictiseală, dar şi pentru că triumful lui Dior putea să-i “steargă gloria”, Chanel scoate celebrul taior, drept, scurt, fără guler, nedemodat, repede adoptat în America, apoi în Franţa şi peste tot. Grace Kelly, Lauren Bacall, Ingrid Bergman, Rita Hayworth, Elisabeth Taylor, Jackie Kennedy îi devin cliente fidele. Aşa accede la o recunoştere planetară. Femeia libertăţii, veşnic în mişcare, n-a vrut niciodată să aibă o locuinţa a sa. Spre sfârşitul vieţii, toate posesiunile ei încăpeau într-un cufăr. Averea sa era totuşi imensă, dar repeta cu plăcere că nu-i pasă de celebritate, că nu are nevoie de ea şi nici de bani. La 80 de ani mărturisea că nu crede în moarte, pe care o consideră o simplă transformare, fiindcă sufletul este cel care pleacă. Se stinge la 10 ianuarie 1971, într-o duminică seara lăsând în urmă o lume pe care reușise să o schimbe.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici