Data nașterii lui Ion N. Theodorescu (Tudor Arghezi) este neclară. Anul este 1880, dar ziua este sursă de controverse. Pe piatra funerară, poetul a cerut să fie dăltuit: ”Născut la 21 mai în București, cu origini pământești din Gorj și înhumat aici la Mărțișor”. Certificatul de naștere spune că Ion N. Theodorescu s-a născut pe 23 mai 1880 ca fiu al lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu.

Neconcordanța datelor e explicată de fiica poetului, Mitzura Arghezi: ”…dintr-o scăpare din vedere, tatăl lui îl declarase cu două zile mai târziu”. Mama din acte, Maria Theodorescu, e o semi-plăsmuire a tatălui. Nae Theodorescu avusese o legătură amoroasă cu Rozalia, care trăia în concubinaj cu băcanul Manole Pîrvulescu. Bucureșteanca Maria Theodorescu(care probabil nici nu îl cunoștea pe Nae), avea doar numele comun cu tatăl lui Arghezi. Rozalia Arghezi, era o femeie simplă, menajeră. Tudor Arghezi a fost părăsit de tată când avea doar 3 ani. Mama a fost singura care l-a îngrijit, mai mult pe ascuns deoarece era un copil nedorit. Ea l-a învățat germana și maghiara, fiind din Transilvania. Lipsit de căldura paternă, poetul și-a petrecut o mare parte a copilăriei hoinărind pe stăzile din București. La 7 ani pe Calea Victoriei s-a întâmplat o minune: ”Mă numesc unul din oamenii în viață care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. L-am zărit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. ”Uite-l pe Eminescu!”, a spus cineva, cu un glas pe care-l țiu minte. Se pare că poetul nu mai făcea parte din viața lui și că trăia o metempsihoză străină”.

În 1887 începe școala. Copilul Ion N. Theodorescu nu a fost prea dedicat studiului. În iunie 1888 primește premiul I. Distincția nu era acordată doar lui, media de 8,23 fiind mediocră. Amintirea este una plăcută. Dascălul Nicolae Abramescu știa să-și apropie elevii. Toți cei 45 de băieți din clasă au primit ”biscuți englezești ronțăiți pe iarbă”. În clasele următoarele mediile au fost din ce în ce mai mici. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimanziului ”Cantemir-Vodă”, locuind la internatul liceului Sf. Sava din cauza precarității situației materiale(avea domiciliul în București și iată, stătea în internatul unui liceu din aceeași localitate) și a spijinului insufiecient de la familie, în special tatăl care nu-i plătea regulat pensia alimentară. În clasa a treia de liceu rămâne repetent deoarece nu ia o corinjență la matematică. Mai are alte două, la elină și muzică vocală, dar le trece.

Ironia sorții face ca tocmai matematica să îi asigure un venit, dar nu numai: ”La 12 ani dam lecții unui adult, învățând algebra pentru el. În vacanțele școlare lucram ca ucenic la un pietrar, poleind inscripțiile din cimitire. La 16 ani eram secretarul unei expoziții de pictură și publicam primele versuri. La 17 ani intram laborant într-un laborator de uzină și la 18 conduceam laboratorul. La 19 ani eram diacon și referent de conferențiar pentru religie comparată la școala de ofițeri. În străinătate am cărat cu spinarea, am vândut bibelouri cu 10 centime bucata, am învățat să fac inele și capace de ceasornic. Când n-am avut ce mânca, am răbdat. Întors în țară, nu m-am dat înapoi de la nicio strădanie…La 58 de ani am dat examen de lucrător de zețar”.

Revenind la anii copilăriei, în clasele gimanziale notele au fost și mai mici. Dragă i-a fost amintirea profesorului, Gheorghe Gârbea care era și scriitor. El i-a pus la dispoziție lui Tudor Arghezi biblioteca locuinței din strada Romană, unde avea multe cărți rare. Intuise talentul literar al lui Ion Theodorescu și dorea să-l ajute să-și consolideze cultura. Profesorul îl încuia în bibliotecă și-l încuraja să citească. Aici face cunoștință viitorul poet cu ”scriitorii noștri mai vechi, cu cărțile chirilice de strană și slujbă”, dar și cu câțiva scriitori străini. ”Am prețuit apoi evident pe Amyot, pe Rabelais, pe Montaigne, pe Jules Laforgue, Baudelaire, pe Dostoievski și pe Tolstoi”. ”În casa din strada Romană… avea o bibliotecă vastă și elevii lui preferați se bucurau de beneficiul încrederii lui. Ne dădea cheile de la casă și ne spunea și citeam”. ”După fiecare lectură mai lungă trebuia să-i dăm un raport asupra căruia făcea întotdeauna observații precise. Cronicarii i-am învățat de la el”. Elevul Tudor Arghezi era mereu pus pe șotii. Astfel, la o lucrare la limba română, la profesorul Theodor Speranția, Ion Theodorescu scrie 15 lucrări pentru ceilalți colegi. Fiecare din ele fiind diferită, bineînțeles. Doar că el este singurul care ia nota 3, ceilalți între 7 și 9.

”Școala nu-mi plăcea cum se făcea. Profesorii nu-mi plăceau mai toți fiind niște samsari ai învățământului. Regulamentele nu-mi plăceau… De aici un conflict general. Dar singurul conflict ce mă interesea, era conflictul cu mine însămi…Îmi lipsea ceva dar nu-mi dădeam seama ce”. Din păcate, nu mai poate susține exemenul de capacitate, pentru înscrierea în clasa a 5-a liceală. Din cauza acestul impediment și își întrerupe studiile. Viața devine din ce în ce mai grea și nu știe pe ce cale să apuce. I se deschide însă un drum. În 1896 publică prima poezie. Acum se naște poetul Tudor Arghezi…

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici