Ultima pacientă care a fost tratată de Sigmund Freud a vorbit despre consultaţiile de 45 de minute pe care le-a avut cu părintele psihanalizei şi care i-au schimbat tot restul vieţii.

Margarethe Walter, decedată în 2013 la 94 de ani, a vorbit în 2006 despre Freud cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea părintelui psihanalizei, zi care a fost celebrată cu evenimente în întreaga Europă, atât la Viena, unde a practicat pentru prima dată, cât şi la Londra, unde marele psihanalist a trăit şi a lucrat ca refugiat din calea naziştilor. Margarethe Walter le-a povestit reporterilor de la ziarul german Die Zeit că a fost dusă să-l vadă pe dr. Freud la adresa de acum legendară Berggasse 19 din Viena, în anul 1936. Ea a oferit lumii o mărturie “de prima mâna”, mişcătoare şi concludentă în ceea ce priveşte muncă acestui om extraordinar. Pe atunci, Freud avea deja 80 de ani. Munca sa, care viza problemele psihologice din fragedă copilărie a pacienţilor, precum şi sexualitatea negată sau represivă a scandalizat iniţial lumea medicală, după care, gradual, a fost acceptată.

“Avea o barbă mică, albă, un costum gri şi era puţin adus de spate” a povestit Margarethe, care a adăugat că acesta – când intra într-o încăpere – parcă o umplea pur şi simplu de linişte şi dădea persoanelor prezente un sentiment de siguranţă. “Avea o privire foarte pătrunzătoare. M-a întrebat cum mă cheamă însă a răspuns tata în locul meu. M-a întrebat apoi ce fac în timpul liber, însă nu am apucat să deschid gură, că tot tata a răspuns. La fel s-a întâmplat şi când m-a întrebat de şcoală. Ambiţiile mele în ceea ce priveşte o viitoare carieră le-a aflat tot din gura tatălui meu. Exact aşa se întâmpla de fapt şi acasă. Am stat acolo pur şi simplu fără să spun nicio vorbă. Am stat că un obiect care fusese adus acolo ca un exponat”. Margarethe mai povesteşte că la un moment dat dr. Freud l-a dat afară pe tatăl ei din cabinet, politicos, dar într-o manieră foarte fermă. Ea fusese adusă de autoritarul său tată la cabinet, pentru că doctorul de familie o diagnosticase cu “o afecţiune mintală”. Într-o descriere inspirată parcă din diagnosticul lui Sigmund Freud, Margarethe a povestit că “eram cea mai singuratică fată din Viena. Singură, excesiv de protejată, încuiată în casă şi aproape sigur neiubită de nimeni”. Mama sa murise când o născuse, mama vitregă era rece şi lacomă, bunicul ei era foarte în vârstă, iar tatăl ei era inabordabil, de neatins parcă. “Tot ceea ce mi se întâmpla era decis dinainte, pe la spatele meu”, a mai relatat fosta pacientă.

Atunci, adolescenta a decis să-şi deschidă sufletul terapeutului ei: “se uita la mine neîntrerupt, iar participarea lui totală la suferinţele mele m-a învăluit. Era singura persoană care mă ascultă pe lumea asta”, îşi aminteşte femeia, care a mai descris cum i-a mărturisit lui dr. Freud că citea cărţi erotice: “noaptea, imediat ce bunica mea, cu care dormeam, începea să sforăie, mă apucăm să citesc cărţi pe care le ascundeam printre coperţile unor romane de Goethe. La un moment dat, bunica s-a trezit şi m-a prins”. Discuţiile şi tratamentul pe care a mers dr. Freud s-au concentrat pe tatăl ei şi pe revolta pe care o simţea aceasta faţă de el. Inevitabil s-a ajuns şi la probleme sexuale. Adolescenta i-a mai povestit psihanalistului cum a fost cu tatăl ei la cinematograf şi cum el a insistat să părăsească sala când a început o scenă mai tandră, în care protagoniştii începuseră să se sărute. “Mi-a spus ”hai să plecăm, asemenea scene nu sunt pentru tine”, dar eu voiam să văd cum se termină sărutul celor doi”.

Atunci, dr. Freud i-a spus tinerei sale paciente: “a fi adult atrage după sine o serie de dificultăţi şi realizări care formează de fapt o personalitate. Lasă-ţi dorinţele libere şi începi să opui rezistenţă la ceea ce nu vrei să faci. Întreabă de ce şi nu mai acceptă în tăcere orice ţi se spune să faci. Vorbim aici despre atitudine, trebuie să iei atitudine pentru ceea ce crezi că este important, cu determinare. Când veţi mai merge la cinematograf şi va mai fi o astfel de scenă pe care vrei să o vezi, stai jos, nu te ridica. Repet, stai jos. Îţi spun cât se poate de explicit şi de clar: dacă vrei să vezi scenă respectivă, stai jos şi gândeşte-te la ceea ce ţi-am spus”. Ulterior, când au mai mers la cinema, Margarethe şi-a înfruntat tatăl atunci când el i-a spus să se ridice şi să plece. Gradual, ea a început să riposteze calm, dar ferm la ordinele tatălui ei şi a reuşit să se detaşeze de dominaţia acestuia şi chiar să-şi găsească o carieră, devenind sculptoriţă. “Mi-a salvat viaţă”, a conchis aceasta aducându-şi aminte cu drag de cel care i-a fost terapeut, de marele Sigmund Freud.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață a site-ului click aici