Anul 1789 a dus la răsturnarea monarhiei și instaurarea republicii. Regina, Maria Antoaneta, a fost aruncată în temniță. Pe 14 octombrie 1793, ea a fost chemată la tribunal, fără a i se acorda timp de analizare a cazului și de a-și pregăti apărarea. Principalele capete de acuzare au fost: intruziune în treburile guvernului, oferirea de sfaturi rele soțului său, Ludovic al XVI-lea și considerarea fiului ei drept rege, deși republica fusese proclamată. I s-a cerut să spună numele așa-zișilor complotiști împotriva națiunii, dar fosta regină a răspuns: ”Nu voi cârti împotriva supușilor mei. Le-am văzut pe toate, le-am înțeles pe toate și le-am uitat pe toate”.
La toate acuzațiile a răspuns scurt sau deloc. La final a afirmat: ”Am fost regină și mi-ați luat coroana, am fost soție și mi-ați omorât soțul, am fost o mamă și mi-ați furat copilul. Doar sângele mi-a rămas, luați-l și pe acesta. Nu mi-a mai rămas nimic”. Condamnarea a fost previzibilă: ghilotina în 24 de ore. Dusă înapoi în temniță, Maria Antoaneta și-a petrecut noaptea scriindu-i doamnei Elisabeta o epistolă în care o ruga să aibă grijă de copiii săi care vor deveni orfani. În această scrisoare își ierta toți inamicii și își implora copiii să nu o răzbune. Scrisoarea nu a fost expediată niciodată, fiind găsită printre documentele judecătorului care o condamnase, cu puțin timp înainte ca și el să fie ghilotinat. După ce i s-a comunicat sentința, Maria Antoaneta a început să-și facă toaleta sub privirile gardienilor, neuitând însă să mulțumească unei actrițe pentru rochia albă imaculată pe care i-o oferise. Șeful călăilor a intrat în celulă, i-a tăiat superbul păr, l-a ars și i-a legat mâinile la spate atât de strâns încât funiile i-au străpuns pielea.
Lui Ludovic al XVI-lea i se permisese să fie duș pe eșafod într-o trăsură și i se oferise un preot ecumenic. Maria Antoaneta era dusă într-un faeton(căruță cu 2 roți devenită celebră după ce revoluționarii francezi au utilizat-o pentru transportul condamnaților la moarte). Spre deosebire de soțul ei, a primit un preot ”constituțional”, adică unul ce depusese jurământ față de statul francez. Acesta era singurul tip de preot acceptat pentru prizonieri. Cunoscând sentimentele poporului, fosta regină se temea că va fi atacată și sfâșiată înainte de ajunge la locul execuției. Preotul încerca să o calmeze ”Doamnă, prin moarte veți fi eliberată…” ”Da”, l-a întrerpt era brusc ”am făcut greșeli, dar nu crime”. Făcuse greșeli din cauza lipsei de experiență, trăise o viață de lux în timp ce restul țării suferea, dar era nevinovată față de capetele de acuzare ce duseseră la condamnare. Maria Antoaneta privea soldaţii aşezaţi pe două rânduri pe străzile pe unde trecea altădată aclamată. În dimineața lui 16 octombrie 1793, la vederea reginei oamenii erau inițial muți, dar apoi începeau să strige: ”Trăiască republica!… Jos tirania!” O mare de 300.000 de oameni umplea Piaţa Revoluţiei. Toţi erau cu ochii aţintiţi spre regina ce se îndrepta spre eşafod. A pășit hotărâtă pe scările ce duceu spre ghilotină, dar a pierdut un pantof care astăzi este piesă de muzeu.
A urcat impasibilă treptele podiumului. Când ajutorul de călău a vrut să-i scoată vălul ce-i acoperea capul, ea a făcut un pas îndărăt şi s-a izbit de călăul care aştepta nemişcat.
”- Scuzaţi-mă, n-am vrut să vă lovesc…” a spus ea.
Acestea au fost ultimele ei cuvinte. La ora douăsprezece şi un sfert capul ei se rostogolea pentru a fi luat de călău și arătat mulțimii în delir. Cu 9 luni mai devreme, așa făcuse și cu capul soțului ei. ”Aşa a murit – exclama liric Lamartine în Istoria Girondinilor – această regină lejeră în prosperitate, sublimă în dezastru și neînfricată pe eşafod”. La Cimitirul Madeleine, unde trupul ei decapitat a fost aruncat peste alte cadavre, Maria-Antoaneta a rămas trântită în iarbă de la 16 octombrie până la 1 noiembrie, când un gropar a azvârlit peste ea câteva lopeţi de pământ la repezeală. Îngroparea a costat statul mai puțin de doi dolari…
Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici