Ionel Teodoreanu- o viață pe ”Ulița copilăriei” și ”La Medeleni”


ionel teodoreanu

Ion(numele va varia în diverse documente: era Ion în actul de naștere, Ioan în certificatul de absolvire de la gimnaziu) Hipolit Teodoreanu s-a născut pe 6 ianuarie 1897, ora 12:10 noaptea în casa avocatului Osvald și a profesoarei de pian Sofia. Deși zona era aproape de splendidul centru vechi al orașului, avea un aer rustic: case joase din cărămidă sau din chirpici, așezate în grădini pline de verdeață, unele din ele situate în livezi de meri, peri, pruni, cireși și mai rar cu tufe de iasomie sau liliac, așa cum era și căsuța Otiliei Cazimir de lângă casa Teodorenilor. ”Ulița mea e pașinică, tăcută. Prin ea străbat carele cu boi venind de la țară. Convoiul tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei și colbul care le-nsoțește e un surâs blajin”.

Unchiul lui Ionel Teodoreanu, director al Uzinei electirce Iași și viitor personaj în” La Medeleni” sub numele de Herr Direktor, a propus ca nepotul său să urmze o școală primară cu predare în limba germană în București – franceza o învățase în familie- iar doi ani îi va face în Capitală pentru ca ultimii doi ani la Iași deoarece mama nu suporta depărtarea de odorul ei. În 1909 e înscris la Liceul Internat din Iași une termină cursul inferior(gimanziul), iar din 1912 urmează Liceul Național. Prea atașat de carte nu era. Îi plăcea sportul, mai ales tenisul și patinajul. ”Eram în clasa a patra de liceu. Ca profesor de limba română îl aveam pe Calistrat Hogaș. Într-o zi ne dă compoziție cu subiect liber. Eram pe atunci un pasionat patinator. Manuscrisele mele le scriam cu ascuțisul patinei pe gheață. Deci, întorcându-mă acasă, rog pe mama să-mi facă lucrarea cerută. Mama mi-a făcut o compoziție cu titlul ”Babeta”. La ora de română am citit lucrarea cu glas tare, iar profesorul Hogaș a fost atât de încântat de talentul meu încât mi-a prezis o strălucită carieră literară. Am căpătat nota zece și am fost fericit de debutul literar al… mamei mele”.

Nu peste mult timp a primit o lucrare cu tema ”Ce este iarna”. Elevul Teodoreanu ori din lene, ori din plictiseală a redactat doar următorul text: ”Iarna este o filă albă pe care un condei a scris: cling, cling, cling”, iar dedesubt a scris cu litere mai Teodoreanu Hypolit Ion. Profesorul l-a răsplătit cu nota 1, semnând și el cu litere mari Calistrat Hogaș. În 1916 termină liceul și evită să fie trimis pe front prin intermediul relațiilor pe care le avea tatăl său. În 1919 tânărul reușeșete să-și treacă într-un singur an toate examenele necesare unui studiu de trei ani la Facultatea de Drept din Iași devenind avocat. Pe 20 februarie 1920 se căsătorește cu Lili Lupașcu pe care o cunoscuse prin intermediul fiicelor lui Barbu Ștefănescu Delavrancea.

După ce începe să-și execite meseria se apucă de scris ca metodă de relaxare. Umple pe ascuns mai multe caiete cu versuri, cugetări, scurte poeme în proză, schițe, povestiri. La îndemnul lui Demostene Botez și al lui Lili debutează în paginile revistei ieșene ”Însemnări literare” cu o serie de scurte poeme în proză adunate sub numele de „Jucării pentru Lilly”. Soția sa, cunoscută sub pseudonimul Ștefana Velisar-Teodoreanu, își amintește despre debutul literar al soțului:

”La un moment dat, apare Ionel în pragul ușii, zbârlit de data asta, cu capul plin de bucle, tot capul numai tumbe castanii. Târând după el un mare sac de cânepă, dintr-acei în care se pun cartofii, ticsit cu niște lucruri colțuroase, de diferite mărimi, care păreau îndesate cu sila înăuntru… era cu obrajii înfierbântați, ochii plini de strălucire ca la un răsărit de soare…
- Noi suntem frați! Avem același suflet! Aceleași mirări, aceleași încântări. Ne ating aceleași bucurii. Noi scriem la fel.
- De unde ai scos toate astea? De unde știi că scriu? Și cum scriu? Îl întrerup înnegurată, zvârlind o pernă peste carnețelele mele.
Dar el nici n-auzea ce spuneam și cu înflăcărare:
- Să-ți citesc. Uite, despre zarzări. Și mata ai scris despre meri și cireși înfloriți, despre caiși… Acum înțelegi ce-ți spun eu? Și începe să-mi citească. Buchete și crengi, o livadă întreagă de metafore pline de frăgezime și fantezie”.

Povestirile ”Vacanța cea mare” și ”Ultimul basm” din volumul de debut al lui Ionel Teodoreanu, ”Ulița copilăriei” apărut în 1923 anunțau marea operă cu care avea să uimească în următorii ani. În 1925 apare primul volum din trilogia ”La Medeleni”, intitulat ”Hotarul nestatornic”. Dănuț, Olguța și Monica vor fi trei personaje ce vor marca literatura română. Fin cunoscător al sufletului infantil și veșnic îndrăgostit de copilărie, Ionel Teodoreanu ni-l dă pe Dănuț care se visează rând pe rând amiralul japonez Kamimura învingându-l pe inamicul său amiralul rus Potemkin în războiul ruso-japonez din 1904-1905, Robinson Crusoe, trăind în singurătate pe o insulă pustie, unde nu faci decât ceea ce vrei să faci, Ivan Turbincă, atrăgându-i în traista sa vrăjită pe toți dușmanii. Fantezia copilului dornic de a schimba lumea după tiparele existente în visele sale nu cunoaște margini.

Cel de-al doilea volum al trilogiei, ”Drumuri”, apărut în 1926 ne evocă adolescența cu bucuriile și neîmplinirile vârstei. Dănuț se îndrăgostește de Monica, fata care îi apare în vis ca un simbol al purității, deși în copilărie nu o putea suferi. Toți eroii trăiesc din plin farmecul romantic al mediului moldovenesc de altădată. Volumul al treilea, ”Între vânturi” (1927), unde copilăria și adolescența mor prin tragedia Olguței, făptură în jurul căreia gravitau lumea întreagă transformă întreaga acțiune a Medelenilor într-o cruce așezată pe mormântul unei lumi apuse. Critica vremii a fost aproape în unanimitate de acord că trilogia reprezenta o realizare de seamă a literaturii noastre, iar romanul a cunoscut nenumărate reeditări până la cel de-al doilea război mondial. Cartea era, de altfel, încununarea activității publicistice a lui Ionel Teodoreanu. De acum încolo cititorii de toate vârstele l-au răsfățat și înconjurat în permanență cu simpatie și admirație. Șezătorile literare la care era anunțată prezența sa făceau sălile pline, iar epistolele admiratoarelor curgeu cu nemiluita. Orice titlu care purta semnatura sa se epuiza rapid din librării.

Ionel Teodoreanu a fost totdeauna mâhnit de faptul că în 1862 Iașiul își piedruse titlul de capitală a românilor. Totuși, după cum însuși spunea, chiar dacă importanța economică se dusese, viața literară ieșeană paradoxal înflorise. Cu timpul însă toate publicațiile literare se mutaseră la București, acolo aveau acces la mai multe resurse. În 1933 scriitorul se vede și el nevoit să părăsească frumosul târg al Ieșilor și se mută în Capitală. Noul climat nu-i oferă însă condițiile de creație cu care era obișnuit, iar opera literară intră în declin. După al doilea război mondial este atras tot mai mult de poezie. După doar 28 de zile de la împlinirea vârstei de 57 de ani, la 3 februarie 1954, aproape de noua sa locuință din strada Romulus nr. 53, în fața unui magazin alimentar. Ionel Teodoreanu își dă sfârșitul din cauza unei sincope cardiace. „Se joacă Moartea cu-n inel, sunându-l pe falange. Şi curg lacrimi pe obrajii Morţii” (Fata din Zlataust, 1931)

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici