La o cină în Parisul unui octombrie 1795, o văduvă de 32 de ani pe nume Josephine de Beauharnais stătea lângă Napoleon Bonaparte, un ofițer corsican cu șase ani mic decât ea. El era scund, gras, neîngrijit și răutăcios, dar de cum a zărit-o pe Josephine, a fost cucerit de ea. “A fost dragoste la prima vedere, prima pasiune adevărată pe care o simțea până în măduva oaselor”, spune prieteneul său August de Marmont.

Josephine, mamă a doi copii, trăia în Paris de 8 ani descurcându-se singură. Nu era deloc atrasă de Napoleon deoarece acesta era sărac și urât. Prietenii ei îl considerau o glumă proastă. Fiica, Hortense, o ruga să nu se mărite cu el. “Sunt asemenea unei mâncări neîncălzite corespunzător”, scria referitor la relația ei cu pețitorul. În același timp nu avea foarte mulți bărbați care să îi facă avansuri astfel încât nunta, destul de urâtă, a avut loc. În ziua următoare, Napoleon a plecat singur în Italia, stabilind niște “cutume casnice” de despărțiri dureroase și reuniuni furtunoase care vor face celebră relația dintre Josephine și Napoleon. Nimic din viața de până atunci nu îi sugera Josephinei că era destinată să fie împărăteasă.

Se născuse pe 23 iunie 1763 în colonia franceză Martinique și era cel mai mare copil al unei familii care avea întinse plantații și purta numele de Marie-Josephe-Rose, prescurtat Yeyette. Fără a fi surmenată de educație, ea și surorile sale se jucau în voie cu servitorii casei și copiii sclavilor, mâncând pe furiș trestie de zahăr, fapt ce îi va afecta grav dantura, făcând ca dinții ei să arate mai degraba cu niște….. cuișoare, după cum relatează un contemporan. Acesta este motivul pentru care ea are în toate portretele buzele strânse. Când a împlinit 15 ani, mătușa ei, parizianca Edmee, a scris părinților ei ca una dintre fete să fie trimisă pentru a se mărita cu vicontele Alexandre de Beauharnais, fiul de 17 ani al iubitului ei. Când Yeyette a sosit, prezumtivul ei soț a fost neplăcut surpins de formele ei rubensiene, de timiditatea sa, de manierele nesofisticate și de accentul “de colonii”. S-a însurat totuși cu ea, au avut un fiu și o fiică, dar s-a întors la amanta sa măritată și a cerut separarea.

Yeyette, acum Josephine, s-a retras la o elegantă mănăstire din Paris unde a învățat arta seducției, a slăbit, a renuțat treptat la accentul “de colonii” tranformându-și gasul într-o simfonie. A început să aibă o serie de amanți aristocrați. Odată cu revoluția din 1789 și-a restilizat numele în Cetățeana Beauharnais, a renunțat la vechile robe din mătase și a adoptat rochiile museline (foarte fine, transparente și ușoare). Ulterior va ajunge să își comande chiar și 900 de rochii pe an. Soțul ei (încă nu divorțaseră) a fost ghilotinat, ea a fost aruncată în temniță, dar pe 6 august 1794, în ziua în care trebuia executată, a fost eliberată. Peste un an îl va cunoaște pe Napoleon.

Napoleon și-a adorat soția și i-a dedicat scrisori de dragoste foarte fierbinți. “Aș fi atat de fericit să te ajut să te dezbraci…. Sărutări pe gură, pe ochi, pe umeri, pe piept, peste tot”, dar Josephine a rămas neimpresionată de aceste sentimente și a început o aventură cu un locotenent husar, Hippolyte Charles. Spre ghinionul ei, dovezi ale aventurii extraconjugale au căzut în mâinile redactorului-șef al ziarului britanic Morning Chronicle care le-a publicat în noiembrie 1798. Fiind înfrânt de Nelson în bătălia de pe Nil, umilința lui era completa. Toată Europa știa că soția îl înșela. Josephine s-a retras la Malmaison la casa de la țară în timp ce Napoleon urla că vrea divorț și refuza să o vadă. Ea și-a luat copiii și cu toții au început să plângă în fața ușii liderului francez la cinci dimineața. Napoleon a cedat. “Nu puteam suporta plânsetele celor doi copii”. Relația se schimbase oricum. Micul general era prim-consul al Franței și un erou național. Josephine era doar consoarta vulnerabilă la șirul nesfârșit de femei care îi făcea ochi dulci lui Napoleon.

Cu toate acestea, el nu îi putea rezista Josephinei. “Eram un cuplu foarte burghez”, spunea el, “împărțeam chiar aceeași cameră și același pat”. Acest gest era unul foarte îndrăzneț pentru acea epocă. Chiar după ce Napoleon a fost încoronat împărat și a divorțat de Josephine pentru că nu îi putea oferi un moștenitor, povestea de dragoste a continuat. Cu trecera anilor, devotamentul Josephinei a crescut. În ziua pronunțării divorțului, a plâns în hohote la Malmaison. Napoleon s-a dus să o consoleze și cuplul s-a plimbat ținându-se de mână prin ploaia torențială. Atașamentul nu s-a stins nici în ultimele clipe ale vieții. Numele lui a fost pe buzele ei și în ziua morții, 29 mai 1814. Servitoarea a afirmat că femeia de 51 de ani a murit de dorul lui Napoleon. Napoleon, pe patul de moarte, în 1821, pe insula Sfânta Elena, în mijlocul Oceanului Atlantic, la peste 8000 de km. depărtare de Franța, vorbea doar despre Josephine.

Expresia “Nu în seara asta, Josephine” îi este atribuită lui Napoleon și însemna refuzul său de a petrece noaptea alături de soția sa. Nu există totuși nici măcar o singură dovadă că acesta ar fi utilizat cuvintele citate. Este foarte probabil că expresia a fost inventată de adversarii săi politici pentru a-l discredita în fața opiniei publice. Din corespondența dintre cei doi se poate deduce exact contrariul, ei erau foarte îndrăgostiți.