Paul Emil von Lettow-Vorbeck a fost un general în armata imperială germană și comandatul trupelor din Africa de Est Germană din timpul primului război mondial. Timp de patru ani, cu o forță ce nu a depășit 18.000 de soldați (3000 de germani și restul africani) i-a ținut în șah pe cei 250-300.000 de aliați (britanici, belgieni și portughezi). A fost practic neînfrânt în luptă și de asemnea unicul comandant german care a reușit să invadeze cu succes pământ britanic. Succesele i-au adus supranumele de “Leul Africii” și se consideră că a purtat cel mai mare și de succes război de gherilă din istorie.
Începutul carierei
S-a născut în 1870 și din 1890 a început o carieră militară. În 1900 a fost trimis în China și a participat la reprimarea Răscoalei Boxerilor. Nu i-a plăcut genul de lupte cu care s-a confruntat. Războiul de gherila de acolo așa cum spunea el “era contrar disciplinei armatei germane.” S-a întors din China în 1901 și a devenit membru al Cartierului general al Armatei. În 1904 este trimis în Africa de Sud-Vest Germană (Namibia) în timpul unei răscoale. Nu a participat la genocidul de acolo, suferind însă răni la ochiul stâng și piept. În 1914 ajunge comandant al trupelor din Africa de Est Germană (Tanzania). În această perioadă leagă o prietenie cu autoarea Karen Blixen care își va aminti de el: “Venea dintr-o altă epocă și nu am întâlnit până acum un german care să îmi ilustreze mai bine calitățile unui neamț.”
Primul război mondial
Planul lui Lettow-Vorbeck era simplu: sa îi țină în loc pe englezi astfel încât să nu poată trimite trupe pe frontul european. Berlinul spera să obțină în Africa un fel de neutralitate. Lettow-Vorbeck neglijează ordinele și se pregătește de conflict. Înfrânge armata britanică ce venise să cucereascăi Tanga (2 noiembrie 1914) iar apoi obține un nou succes la Jassin pe 19 ianuarie 1915. Nedispunând de trupe suficiente pentru o ofensivă majoră a adoptat tactica pe care o detesta, războiul de gherila. Ataca prin surprindere căi ferate, forturi și sisteme de comunicații. Din Europa nu primea niciun fel de întăriri. De arme performante a reușit să facă rost în urma cuceririi de depozite inamice, la sfârșitul războiului având mai multe arme decât era necesar.
De mâncare făcea rost de unde putea: din localitățile adversarilor pe care le caputra, prin schimb cu triburile aficane sau din recoltele inamice. De medicamentele atât de necesare a făcut rost capturând un vapor cu aburi. Planul său de a-i ține în șah pe Aliați funcționa. Din ce în ce mai multe trupe erau aduse în Africa. În fața acestui puhoi s-a retras spre sud. După bătălia de la Mahiwa din octombrie 1917, unde a pierdut 519 de soldați iar britanicii peste 2700, a fost făcut general maior, asta după ce vestea a ajuns cu greu în Germania. Pe 13 noiembrie 1918, la două zile după ce se sfârșise războiul, a cucerit orașul Kasama. În dimineața lui 14 noiembrie magistratul britanic Hector Croad a venit cu un steag alb și i-a prezentat mesajul generalului aliat Jacob van Deventer în care era informat că războiul se terminase. Lettow-Vorbeck a fost de acord să se predea. Locul predării este marcat și azi printr-un monument care se află acum în Zambia.
Paul Emil von Lettow-Vorbeck a acțioant în timpul războiului după un cod nescris al onoarei: respect față de inamici, tratament decent față de soldații sai și față de civili. În primul război mondial americanii i-au discriminat pe soldații afro-americani, dar Lettow-Vorbeck i-a tratat pe askarii săi africani în mod indentic cu europenii. Vorbea fluent Swahili câștigând respectul și admirația subalternilor indiferent de culoarea pielii. I-a făcut chiar ofițeri pe negri și credea că “aici toți suntem africani.” Niciun comandant alb din acea epocă nu avea atâta apreciere față de africani. Dacă alții îi vedeau doar ca pe niște unelte de război, el îi vedea oameni. La sfârșitul războiului britanicii i-au repatriat pe germani, însă Lettow-Vorbeck a refuzat să plece până nu a primit confirmarea că askarii vor fi tratați decent și vor fi trimiși la casele lor în cel mai scurt timp posibil.
După război
S-a întors acasa ca un erou, s-a implicat în politică încercând să facă opoziție naziștilor. A reușit să aducă o parte din ofițerii africani pe care i-a integrat în Freikorps, o grupare anti-comunistă.
Când Hitler i-a oferit postul de ambasador la Londra, i-a spus liderului nazist care se afla pe un val uriaș de simpatie: “Du-te dracului.” Deși a fost permanent șicanat de hiteriști, a reușit să supraviețuiască regimului grație popularității sale de erou de modă veche. Bătrânul general nu i-a uitat pe ai săi askari. S-a întros în Africa de Est și a fost întâmpinat cu multă dragoste de foștii sai subordonați. La întoarcerea în Europa a devenit un militant pentru îmbunătățirea stării lor materiale. Când a murit în 1964, la vârsta de 93 de ani, guvernul R.F.G. a adus pe calea aerului doi askari ca invitați oficiali astfel încât ei să poată participa la funeraliile “generalului lor.” Câteva luni mai târziu, ultima dorință a fostului comandant s-a împlinit, guvernul german a acordat celor 350 de askari care mai trăiau sume compensatorii.
surse
http://www-personal.umich.edu/~geostein/docs/SteinmetzGermanic.pdf
http://timashby.com/the-german-general-who-told-hitler-to-go-screw-himself/
http://www.firstworldwar.com/bio/lettowvorbeck.htm