Victor Hugo, născut pe 26 februarie 1802, a fost al treilea şi ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo şi al Sophiei Trébuchet. Cea mai mare parte a vieţii a trăit în Franţa, exceptând perioada 1851-1870, în care a fost exilat şi a locuit în Belgia. Copilăria şi adolescenţa lui Hugo au fost marcate de o serie de evenimente deosebite, printre care căderea şi revenirea primei republici franceze, apariţia primului imperiu francez sub Napoleon Bonaparte şi restaurarea monarhiei de Bourbon. Tatăl lui Victor Hugo a fost un republican ateu, care a servit Franţa ca ofiţer în armata lui Napoleon, faţă de care avea un enorm respect. În schimb, mama lui Hugo era catolică şi regalistă. Până în 1804, Victor Hugo şi-a însoţit tatăl prin garnizoanele militare din Corsica şi insula Elba. Între 1804 şi 1807 a locuit la Paris, apoi, până în 1811, la Neapole. A urmat apoi mutarea familiei în Spania, unde Victor Hugo a urmat cursurile Colegiului nobililor din Madrid. Continue reading
