Progresele realizate de societatea geto-dacă, îndeosebi în domeniul metalurgiei, în ultima parte a primului mileniu î.Hr, au stimulat producția de bunuri și totodată au dus la intensificarea și extinderea schimbului dintre diferitele comunități. Trocul, forma tradițională, s-a dovedit a fi depășit, impunându-se din ce în ce mai mult nevoia apariției și folosirii monedei ca etalon în procesul de schimb. Continue reading
Tag Archives: geti
Campania lui Alexandru cel Mare în Dacia
Importantă pentru istoria politică a daco-geţilor este povestirea contemporanului şi martorului ocular Ptolemeu al lui Lagos, păstrată însă numai în două izvoare târzii: Strabo şi Arrian, asupra expediţiei pe care a făcut-o Alexandru cel Mare împotriva Geţilor, pe malul stâng al Dunării, în anul 335 î. Hr.Regele Macedoniei venise împotriva Tribalilor, un neam tracic dela nord de Balcani, în dreptul Olteniei, pentru că aflase că vor să se răscoale. Tribalii s-au retras în faţa lui Alexandru şi o parte s-au refugiat într-o insulă a Dunării în frunte cu regele Syrmos. Armata macedoneană îi urmăreşte şi, cu acest prilej, Alexandru face şi o scurtă incursiune împotriva Geţilor pe ţărmul stâng. Continue reading