Nicolae Ceaușescu a fost cel mai longeviv lider al Partidului Comunist Român, din fruntea căruia a condus România timp de 24 de ani, din martie 1965 și până în decembrie 1989. Regimul său a fost unul dintre cele mai dure dictaturi ale blocului comunist.

S-a născut pe 26 ianuarie 1918 într-o familie numeroasă de țărani din Scornicești, județul Olt. A absolvit doar patru clase în satul natal, după care, în 1929 a plecat la București unde a devenit ucenic de cizmar. Și-a completat studiile după ce a ajuns conducător al țării, devenind, cu aportul ”lumii academice” comuniste, doctor în științe economice și politice și chiar membru al Academiei Române. Începând cu 1933 s-a apropiat de cercurile comuniste, mai întâi ca membru al tineretului comunist și apoi ca membru de partid. Făcând parte dintr-o organizație ilegală, a fost arestat de mai multe ori pentru infracțiuni contra ordinii publice, ieșind din închisoare abia în august 1944. În această perioadă și-a cultivat relațiile pe lângă liderii mișcării, în special Gheorghe Gheorghiu-Dej, fapt ce i-a adus funcția de secretar regional de partid imediat după război, atunci când comuniștii au luat puterea. Din 1948 a devenit membru în Comitetul Central al Partidului și în aparatul de conducere al Ministerului Agricultuii, pentru ca în 1950 să fie chemat în armată cu gradul de general-maior și să devină adjunct al ministrului Forțelor Armate, Emil Bodnăraș.

Mijlocul anilor ’50 a fost decisiv pentru ascensiunea la conducerea țării. În cadrul schimbărilor făcute de Dej în partid ca urmare a evenimentelor de la Moscova, ce au culminat cu discursul lui Hrușciov de condamnare a crimelor lui Stalin, Ceaușescu a ajuns secretar al Comitetului Central și membru al Biroului Politic al Partidului. Ca urmare, i s-au încredințat organizarea și încadrarea partidului, ca responsabil din partea conducerii pentru Secțiile Organelor Conducătoare de Partid. Prin intermediul acestei funcții și-a construit baza de putere în partid, promovându-și apropiații. Decesul lui Gheorghiu-Dej în martie 1965, l-a găsit în poziția de al doilea om din partid, ideală în vederea preluării totale a puterii, lucru pe care l-a făcut în următorii doi ani. În iulie 1965 a obținut din partea Comitetului Central nominalizarea în funcția de secretar general al partidului, profitând de bunăvoința unor lideri mai vechi, dar și de indecizia posibililor contracandidați. Precaut la început, reușește să-și elimine treptat toți rivalii, devenind din 1968 conducătorul necontestat al țării. A cumulat aproape toate funcțiile, culminând cu alegerea drept președinte al Republicii Socialiste România, în martie 1974.

Primii ani de conducere s-au manifestat printr-o oarecare destindere a controlului asupra societății, relaxare economică și condamnarea abuzurilor lui Gheorghiu-Dej. După vizita din 1971 efectuată în China și Republica Democrată Coreea și contactul cu comunismul de tip asiatic, Nicolae Ceaușescu a decis impunerea unei dictaturi din ce în ce mai apăsătoare, marcată de ideologizarea vieții publice, pe baza unui șablon național-comunist construit printr-un proces de rescriere a istoriei și de edificarea celui mai puternic cult al personalității din tot lagărul socialist european. Ziua sa de naștere a devenit sărbătoare națională, iar localitatea natală a fost transformată peste noapte în municipiu și loc de pelerinaj. Politica de sistematizare forțată a satelor a dus la distrugerea parțială a vechilor vetre rurale. Toate aceste politici publice au fost susținute printr-o puternică supraveghere a populației de către poliția politică a regimului, Securitatea.

În plan economic, Nicolae Ceaușescu a promovat o politică de autarhie extremă, manifestată prin dezvoltarea fără discernământ a capacităților industriale și încercarea de a lichida datoria externă cu orice preț. Acestea s-au făcut prin raționalizarea strictă a consumului populației, al cărui rezultat a fost o înrăutățire treptată a condițiilor de trai, ca urmare a lipsei acute a alimentelor, utilităților și a bunurilor de orice fel. O caracteristică a regimului său, care a l-a făcut cunoscut pe plan internațional, conferindu-i o anumită popularitate pe plan intern, a fost promovarea unei politici de independență față de Moscova. Momentul de vârf al acestei atitudini a fost în august 1968, când a refuzat să se alăture intervenției trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. Prin atitudinea față de URSS, stabilirea de relații cu R.F.G. și o bună colaborare cu Israel, i s-a cădit o anumită statură internațională, care s-a erodat rapid datorită deselor încălcări ale drepturilor omului pe plan intern, precum și a refuzului de a întreprinde orice fel de reforme.

Această intransigență extremă, care căpătase dimensiuni patologice, l-a dus la un sfârșit tragic: Nicolae Ceaușescu a fost executat în urma unui proces sumar la 25 decembrie 1989, după ce a fost răsturnat de la putere în urma singurei Revoluții violente din lagărul comunist.

Tovarăși, pasionați de istorie, uniți-vă. Dacă vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici