Vladimr Ilici Lenin- ”Nu poți face o revoluție cu mănuși albe”


Vladimir_Ilyich_Ulyanov

Vladimir Ilici Ulianov s-a născut pe 22 aprilie 1870 la Simbirsk, oraș pe cursul mijlociu al Volgăi. Era al treilea copil al unei familii cu ascendență variată- germană, suedeză, evreiască și calmucă- tipică pentu mica intelectualitate rusă, cultivată, adeptă a modernității și în plină ascensiune socială, tatăl fiind inspector școlar înnobilat de țar.

Vladimir se dovedește un elev excelent, inteligent, carismatic, dar solitar și exigent. Pare destinat unui viitor plin de reușite când brusc are loc un eveniment ce îl va marca pe viață. În 1886 tatăl său moare, iar fratele său este arestat și executat în 1887 pentru tentativa de omor la adresa țarului. Moartea fratelui îl convinge de necesitatea schimbării regimului. Începe Dreptul, dar devine tot mai închis în sine și lecturează tot mai multe cărți interzise. Acum va fundamenta cele trei logici ce vor duce la nașterea bolșevismului.

Prima era gândirea revoluționară. Precum revoluția franceză ce alungase “le anciene regime”, așa și în Rusia trebuia să se înfăptuiască distrugerea radicală a societății. Singura capabilă de acest lucru era o societate secretă formată din profesioniști ai subversiunii, abilitați să recurgă la orice mijloace. Aceștia sunt viitorii revoluționari de profesie. Cea de-a doua logică este cea a societății perfecte, fără opresori și oprimați. Ultima logică este cea a marxismului știițific, nimic nu este lăsat la întâmplare, totul se face “după manual”. În 1895 participă la fondarea Uniunii de Luptă pentru Emanciparea Clasei Muncitoare, fapt pentru care este arestat și exilat în Siberia, lângă fluviul Lena. Se căsătorește cu Nadejda Krupskaia. Tot acum va publica prima sa lucrare “Dezvoltarea capitalismului în Rusia”, unde demonstrează că țara era deja capitalistă, iar revoluția burgheză va trebui urmată rapid de cea socialistă.

În 1900 pleacă la Zurich unde fondează Iskra (Scânteia). Acolo pune piatra de temelie a bolșevismului în lucrarea “Ce-i de făcut”, semnată cu pseudonimul Lenin, făcând referire la fluviul unde fusese exilat. În 1903 începe cu adevărat cariera de revoluționar de profesie a lui Lenin. Cu ocazia congresului Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia, majoritatea cititori ai Iskrăi, el trece la metoda preferată de impunere a puterii, epurările. Nu degeaba motto-ul lucrării “Ce-i de făcut” este “Prin epurări partidul devine și mai puternic”.

În 1905 are loc o revoluție în Rusia, dar țarul o suprimă ușor. Dezamăgit de rezultat, Lenin pleacă în călătorie prin capitalele europene, dar și în stațiunile cele mai luxoase. Trăiește o viață dublă de mic burghez de pe urma rentelor sale și a fondurilor partidului dar si de om care își dedică timpul pregătirii unei revoluții. În 1914 izbucnește războiul. Lenin suferă din cauza faptului că partidele socialiste se raliază guvernului național, în loc să pună umărul la revoluția socialistă mondială. În “Imperialismul- stadiul cel mai înalt al capitalismului” (1916) apreciază că orânduirea capitalistă a ajuns în “faza de putrefacție”. Proletariatul trebuie să deschidă frontul împotriva burgheziei.

În februarie 1917 are loc revoluția rusă, prin care țarul este înlăturat. Aceasta este șansa lui Lenin. Noul guvern face greseala de a nu scoate Rusia dintr-un război catastrofal. Nemulțumirea generală crește. Dacă Lenin s-a dovedit a fi un sociolog mediocru în “Dezvoltarea capitalismului în Rusia”, filosof execrabil în “Materialism și empirocriticism”, dialectician primar în “Caiete filosofice”, economist lamentabil în “Imperialismul, cel mai înalt…”, și utopist puțin original în “Statul și revoluția” plus un scriitor lipsit de inspirație spre deosebire de Troțki, el de dovedește a fi un revoluționar desăvârșit. El își dă seama că noul guvern democrat era un pericol pentru visele sale. El răspundea în mare măsură nevoilor de liberalizare a societății ruse. Lenin va trebui să acționeze pentru distrugerea sa. Pe 17 iunie anunță public faptul că Partidul Bolșevic, fondat în 1912, era gata să ia puterea.

Stârnește hohote de râs cu această afirmație. Pe 16-17 iulie, în timpul revoltelor din Petrograd (Sankt Petersburg) bolșevicii încearcă să ia puterea, dar guvernul reacționează și Lenin e nevoit să intre în clandestinitate. Împreună cu Troțki pune la cale o nouă revoluție. Pe 7 noiembrie, ia cu asalt Palatul de iarnă în care se afla guvernul și îl răstoarnă. Astfel are loc Revoluția din Octombrie. Conform calendarului iulian, cel aflat în uz în Rusia, era data de 25 octombrie, dar conform celui gregorian era 7 noiembrie. Va începe un război civil între armata roșie bloșevică și armata albă, anti-comunistă. Pe 3 martie 1918 Lenin încheie pace cu Germania, stat împotriva căruia Rusia încă lupta. Aparent Lenin pierde din popularitate datorită faptului că va ceda cele mai bogate provincii europene ca preț pentru neutralitea germană în fața bolșevicilor. Peste 8 luni, războiul se încheie iar tratatul devine nul, rușii recăpătându-și în mare parte teritoriile.

Pentru a câștiga războiul civil (terminat în octombrie 1922), pune în aplicare comunismul de război, acesta constând în rechiziții ce au duse la foamete, închiderea ziarelor nebolșevice, eliminarea intelectualilor, cere lichidarea Bisericii Ortodoxe care propovăduia pacea internă. Profesorii și scriitorii care sprijineau contra-revoluția sunt expulzați. Lenin era într-o stare de permanentă de tensiune, fapt ce duce la un prim atac cerebral pe 26 mai 1922. Pentru realizarea revoluției mondiale, fondează Internaționala Comunistă, Cominternul, partid global însărcinat să răspândească revoluția în lume. Simțindu-si sfârșitul aproape, își redactează testamentul politic. Critică pe toți liderii bolșevici, dar în special pe Stalin, pe care îl considrea cel mai periculos, cel mai instabil psihic. Cu groază observă că ideile sale eșuează: economia comunistă este la pământ iar proiectul revoluției europene este un fiasco.

Moare pe 21 ianuarie 1924, la vârsta de 53 de ani. Cauza directă a decesului nu a fost aflată nici până astăzi. Autopsia a arătat că accidentele vasculare cerebrale au fost provocate de o gravă ateroscleroză care îi afectase arterele cerebrale. În timpul autopsiei, unul dintre medicii săi a constatat că una dintre arterele sale scotea un sunet straniu, de parcă ar fi fost fosilizată. Dar ce ar fi putut provoca moartea unui bărbat puţin trecut de cinzeci de ani, care ducea o viaţă sănătoasă? Lenin nu fuma şi interzicea oricui să aprindă o ţigară în prezenţa sa, făcea exerciţii fizice, bea alcool în cantităţi moderate şi nu era obez. Se pare astfel că înlăturase cei mai mulţi factori de risc.În 2004, trei medici israelieni au publicat un studiu în care îl diagnosticau pe Lenin. Pentru ei, problemele neurologice întâmpinate de Lenin către sfârşitul vieţii sale corespundeau ultimelor stadii ale sifilisului şi este posibil ca revoluţionarul să se fi tratat cu Salvarsan, un tratament cunoscut împotriva bolii la acea vreme şi care conţinea arsenic. Cu toate acestea, misterul continuă să persiste, deoarece autorii studiului nu au putut veni cu dovezi grăitoare.

Leave a Reply