Adolf Hitler, lider al Partidului Naţional Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (“Führer”) al Germaniei, a fost singurul responsabil al izbucnirii celui mai distructiv război din istorie.
Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau pe Inn, în partea de vest a Imperiului Austro-Ungar. În şcoală nu s-a remarcat, fiind elev mediocru. După moartea părinţilor, în 1907, s-a mutat la Viena unde a încercat să se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, încercare ce s-a soldat cu un eşec. Timp de şase ani a dus o viaţă mizeră în cele mai sărace cartiere ale oraşului, singura să sursă de venit fiind ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta şi le vindea în cafenele. În mai 1914 a plecat într-un oraş „cu adevărat german“, München. La începerea Primului Război Mondial el s-a înrolat în armată. După terminarea războiului, Hitler şi-a schiţat deja în minte ceea ce urma să devină naţional-socialismul: o gândire bazată pe un anti-semitism crud şi o orientare rasistă asupra societăţii şi a valorilor ei. În anul 1919, a devenit agent al departamentului politic al armatei bavareze, prilej cu care a intrat în contact cu Partidul Muncitoresc German. Adolf Hitler a formulat un program politic în 1920 şi a schimbat numele partidului în Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist.
Una din ideile acestui partid a fost cea a „purităţii rasei”, ea însemnând că toate rasele inferioare (evrei,ţigani,negri) erau subjugate. Ei considerau germanii rasă superioară şi doreau exterminarea celor inferioare. Iată câteva citate care ilustrează modul în care gândea Hitler şi ura sa pentru evrei:
– “Conştiinţa este o invenţie evreiască.”
– “Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii.”
– “Pacea eternă nu va dăinui pe pământ decât atunci când ultimul om îl va ucide pe penultimul.”
– “Spune o minciună suficient de tare şi suficient de mult şi lumea o va crede.”
– “Evreii nu sunt o comunitate religioasă, cu statul lor propriu, care are graniţele sale; mai curând sunt oameni-paraziţi.”
La 30 ianuarie 1933 Adolf Hitler a fost numit în funcţia de cancelar. În scurt timp, naziştii au preluat toate funcţiile de conducere, atât în Parlamentul german, cât şi în economie. Astfel s-a deschis calea spre o dictatură totalitară. S-au făcut speculaţii că motivul care a stat la baza acestei maini bolnave a fost un eveniment din tinereţea lui Hitler, atunci când din cauza unei prostituate evreice, el s-a îmbolnăvit de sifilis, însă acest lucru este puţin probabil. Cea mai plauzibilă explicaţie ne-o oferă Geoff Layton în lucrarea sa „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”:
„Hitler a fost produsul, şi nu creatorul unei societăţi deja infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un antisemit oarecare. Ura faţă de evrei era obsesivă şi vindicativă şi i-a influenţat întreagă filosofie politică. Că el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi explicat decât prin circumstanţele singulare ale Germaniei postbelice: umilinţă de la Versailles, problemele grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 şi 1929-1933. Într-o astfel de situaţie, Hitler a fost în măsură să exploateze existenţa unei ostilităţi latente împotriva evreilor şi să o transforme într-o politică radicală a urii”. Oricâte explicaţii s-ar încerca, faptele şi cifrele sunt covârşitoare: numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este tulburător. 6 milioane de evrei şi-au găsit sfârşitul în lagărele morţii de la Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka ori în ghetoul din Varşovia.
Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al declinului lui Hitler. Cu toate victoriile de început dintre anii 1939-1941, Hitler a făcut marea greşeală de a-şi subestima inamicii, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, precum şi greşeala de a începe un război pe două fronturi, cu aceste puteri. Orbit de succesele înregistrate de “războiul fulger” (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul „Operaţiunii Barbarossa”, care prevedea supunerea Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia s-a petrecut la 22 iunie 1941 şi a însemnat începutul sfârşitului. Luna decembrie a aceluiaşi an i-a dat lui Hitler (ne)șansa: a intrat în război SUA deoarece ”Roosevelt oricum îi ascultă pe evrei”. Înverşunarea sovieticilor, noroiul şi frigul au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală este posibilă, ceea ce dovedeşte că-şi pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943, armata germană se află deja în defensivă, pierzând iniţiativa şi, treptat, toate visurile bolnave de preamărire ale lui Hitler s-au sfârşit, lăsând în urmă o Europa distrusă şi şaizeci de milioane de victime. La 30 aprilie 1945, când soldaţii sovietici se aflau la doar un kilometru distanţă, Hitler s-a sinucis. În mai 1945, Germania era total ruinată, şi nicidecum o „Germanie Mare” care să distrugă Rusia bolşevică şi care să creeze o nouă ordine mondială, bazată pe conceptul supremaţiei arienilor.