Două relatări contemporane, despărțite de un veac, relevă cum scena istoriei este crudă pentru împărații care moșteneau laurii lui Cezar, măreția lui Augustus și iscusința lui Traian.
Ambasador al regelui lombard Bernager în 949-950, apoi al împăratului german Otto I în 962, episcopul Liutprand de Cremona, ne-a lăsat o descriere impresionantă a grandorii statului bizantin: „În fața jilțului împăratului era un arbore din bronz aurit, pe ramurile căruia se aflau diferite soiuri de păsări, de asemenea din bronz aurit, și fiecare pasăre, după cum îi era soiul, scotea un cântec diferit. Cât despre tronul împăratului, acesta era făurit cu o asemenea măiestrie, încât părea când modest, când ieșit din comun și sublim, de la prima privire. Lei de o mărime uriașă, din lemn ori din bronz, nu știu, în orice caz cu totul acoperiți de aur, păreau să facă de gardă; lovind podeaua cu cozile lor, răgeau, și, în gurile lor deschise vedeai cum li se mișcă limbile. Am fost introdus în această sală, purtat pe umerii a doi eunuci, până înaintea împăratului. Și când am ajuns acolo, leii au scos răgete și păsările au început să cânte fiecare cum îi era soiul… M-am posternat de 3 ori în fața suveranului, apoi am ridicat capul și l-am văzut pe împărat, care mai înainte mi se păruse de o înălțime potrivită, șezând deasupra la o oarecare distanță de podea, iar puțin după aceea l-am văzut așezându-se, purtând alte veșminte la nivelul tavanului sălii. Nu am putut să pricep cum se întâmplase aceasta, doar dacă nu va fi fost purtat, poate, de-un aragalio, acea mașinărie ce se folosește la ridicatul buștenilor.”
Peste 100 de ani situația avea să se schimbe dramatic. În 1071 are loc lupta de la Mazinkert dintre bizantini și turcii selgiucizi. Armatele creștine sunt înfânte iar împăratul Romanos al IV-lea este luat prizonier și prezentat lui Alp Arslan, conducătorul turc.Când sultanul îl vede, nu îi vine să creadă că omul plin de sânge și murdar de noroi din fața sa este marele împărat al romanilor. După ce se convinge că era chiar el, Arslan pune piciorul pe gâtul lui Romanos și îl forțează să sărute pământul(foto sus). Între cei doi are loc un dialog celebru:
Alp Arslan: “Ce ai fi făcut dacă eu aș fi fost prizonierul tău?”
Romanos: “Probabil că te-aș fi omorât sau te-aș fi purtat prin Constantinopol ca un trofeu.”
Alp Arslan: “Pedeapsa mea este mai cruntă. Te iert și te las liber”
Alp Arslan l-a tratat pe Romanos cu multă curtoazie și i-a oferit aceeiași termeni de pace ca cei de dinaintea luptei.
Romanos a rămas captiv al sultanului pentru o săptămână. În acest răstimp cei doi au mâncat la aceeași masă, iar bizantinii au acceptat cedarea Antiohiei, Edessei, Hierapolisului și Manzikertului. Anatolia, centrul puterii bizantine, rămânea intactă. Pentru eliberarea lui Romanos a cerut 10 milioane de monezi de aur, dar suma a fost considerată prea mare. Sultanul a cerut apoi 1,5 milioane de monezi și un tribut anual de 360.000 de monezi. A fost aranjată și o căsătorie între fiul sultanului și fiica împăratului. Sultanul i-a dăruit multe cadouri lui Romanos plus o escortă de doi emiri și o sută de mameluci pentru drumul către Constantinopol. După întoarcere împăratul a avut un destin tragic. A fost răsturant de pe tron de familia Doukas, orbit și exilat pe insula Proti. În exil a primit o scrisoare de la Mihail Psellos în care era felicitat pentru pierderea vederii. Interzicându-i-se asistența medicală, rănile de la orbire s-au infectat. Fostul împărat a murit în chinuri rugându-se pentru iertarea păcatelor. Evdochiei, soția s-a, i sa permis să îi facă lui Romanos o înmormântare grandioasă.
Bătălia de la Manzikert este considerată ca marcând începutul declinului bizantin,împărații de la Constantinopol nereușind să recupereze teritoriile peirdute.
sursa:
Michel Kaplan, Bizanț, editura Nemira, București, 2010