În 1813 se naște Cezar Bolliac care a fost fruntaș al revoluției din 1848, unul dintre primii poeți lirici, promotor al studiilor arheologice și gazetar român. Continue reading
Ce ne-a învățat Goethe. ”Cenuşie este, iubite amice, orice teorie şi-i verde pomul vieţii aurit”
Johann Wolfgang von Goethe s-a născut pe 28 august 1749, în oraşul Frankfurt. Anul acesta se împlinesc astfel 360 de ani de la naşterea sa. Tatăl său, Johann Kaspar, era un înalt funcţionar şi a putut să îi ofere fiului său o educaţie aleasă. Desenul şi muzica, scrima şi călăria, limbile clasice şi literatura modernă nu au lipsit din educaţia viitorului mare poet şi romancier. De aici a început manifestarea geniului universal al lui Goethe. În viaţă, de fiecare dată când încheia o activitate cu succes, căuta o alta de care să se ocupe. Astfel, progresele tânărului Goethe au fost, încă de mic, surprinzătoare. În 1763, participă la concertul micului Mozart, care avea pe atunci 7 ani, rămânând uimit de performanţa acestuia. A decis să urmeze dreptul la Universitatea din Frankfurt şi cursuri intensive de desen în paralel. În 1770 se înscrie la Universitatea din Strasburg şi aici îşi ia licenţa în avocatură, dar renunţă la meserie după primul său proces. Tot aici îl întâlneşte pe filosoful Herder, conducătorul mişcării Sturm und Drang (Furtună şi Avânt). Acesta îi trezeşte interesul tânărului Goethe prin concepţiile sale surprinzătoare. Continue reading
Publius Ovidius Naso- marele poet roman exilat la Constanța. ”Orice scriu îmi iese vers”.
Publius Ovidius Naso s-a născut pe 20 martie, 43 î.Hr., la Sulmo, provincia Aquila, în zona central-sudică a Italiei. Provenea dintr-o familie de cavaleri și astfel tatăl său și-a permis să-și trimită cei doi fii la cele mai de seamă școli ale vremii. Fratele mai mare moare pe la 20 de ani și acum, Ovidius, rămas singur e îndreptat de tatăl său, om practic, înspre magistratură. Dar așa cum poetul mărturisește, ”et quod temptabam scriber versus erat”, ”Și ce încercam a scrie era vers”. Continue reading
Copilăria lui George Topîrceanu
Primăvara lui 1886 era frumoasă. Într-una din camerele azilului ”Elena Doamna”, pe 20 martie, se putea vedea doar du-te vino și agitație. Sosiseră și câteva vecine, în timp ce Ion Topîrceanu fusese trimis la plimbare. Pe la ora 17 trecătorii de pe șoseaua Cotroceni se uitau curioși la tânărul care patrula prin fața impozantei clădiri aprinzând țigară după țigară. Când a început să se lase întunericul, coana Luxița, moașa cartierului, l-a bătut pe umăr spunându-i un singur cuvânt: ”Băiat”. Mai mult n-a apucat să-i zică deoarece fericitul tată s-a și repezit să-și cunoască cel de-al doilea născut și să o vadă pe draga lui soție, Paraschiva. Continue reading
Dinu Lipatti- copilul care până la trei ani nu a surâs
Primăvara lui 1917 a început la București cu vreme urâtă la care se adăuga și ocupația germană cu privațiunile ei. Pe strada Grigore Alexandrescu nr. 17 se aștepta însă o rază de lumină: nașterea copilului Annei și al lui Theodor Lipatti. Ambii proveneau din familii unde muzica era la loc de cinste. Soții Lipatii înșiși cântau: ea la pian și el la vioară. Pe 19 martie vine pe lume Constantin(Dinu) Lipatti. Primele semne ale înclinațiilor muzicale se manifestă de timpuriu. Dinu nu împlinise încă un an când ritmul ceardașurilor fredonate de fata angajată să aibă grijă de copil trezesc în el reacții ce relevă un pronunțat simț ritmic. Orice zgomot, sunet recepționat sau frântură de melodie erau reproduse cu o fidelitate uimitoare. Părinții sesizând această înclinație, i-o stimulează oferindu-i diferite jucării muzicale. Continue reading
Ultimele clipe ale lui Brâncuși. ”Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin”.
După 1950, Constantin Brâncuși, stabilit deja de mulți ani la Paris, ieșea din ce în ce mai rar și pentru scurtă perioadă din casă, suficient doar cât să-și ia cele strict necesare. Pașii încep să trădeze nesiguranța trupului. Cade bolnav la pat și așteaptă marea trecere. ”Trăiesc acum ca într-un deșert- singuratic, cu animalele (sculpturile) mele”. Printre cei care l-au vizitat în ultimele luni de viață au fost și compatrioți care-și amintesc: „…de-a latul laviței, proptit cu spatele de perete, stătea un fel de Moș Crăciun: nemișcat, cu brațele de-a lungul trupului, cu picioarele atârnând grele…Frumos cu fața îmbujorată, cu barba zvâcnind în sus, albă, cu reflexe roșcovane. Stătea într-o nemișcare totală. Era indiferent? Așa părea, dar ochii îi umblau de colo-colo. Malițioși, iscoditori, mobili, ne priveau. Mai mult, ne pipăiau parcă. Deși grav bolnav, Brâncuși nu se abstarctizase, nu se detașase de viață. Ochii țineau legătura cu lumea. Colomba Voronca (soția unui scriitor apropiat sculptorului) a prezentat-o mai întâi pe Florica: Continue reading
Grigore Antipa- fondatorul celui mai spectaculos muzeu al României
Născut la 27 noiembrie 1867 în Botoşani, Grigore Antipa a urmat şcoala primară la „Institutul” lui Mărgineanu din oraşul natal, după care, în 1878 s-a înscris la vestitul liceu particular din Iaşi – Institutul Academic, una din cele mai bune şcoli secundare din ţară, la acea vreme. Acolo a fost coleg cu Emil Racoviță și i-a avut profesori printre alte nume mari, pe Grigore Cobălcescu și Petru Poni. Primul profesor, prin înalta sa erudiţie şi cu excepţionalul talent de expunere a reuşit să-i insufle pasiunea pentru ştiinţele naturii. Continue reading
Michelangelo Buonarroti- copilul care vorbea cu piatra
La începutul anului 1475 călare din Florența ieșea Ludovico Buonarroti împreună cu soția sa gravidă, Francesca di Neri di Miniato del Sara, pentru a-și lua în primire postul de primar al satului Caprese. Acolo avea să se nască pe 6 martie Michelangelo, viitorul artist de geniu. Continue reading
Nicolae Titulescu- ”Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!”
Născut la Craiova, pe 4 martie 1882, ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în județul Olt. Tatăl său avea o frumoasă carieră publică, îndeplinind funcția de prefect al județului Dolj, președintele Înaltei Curții și deputat sub guvernul Ion Brătianu. Între 1893-1900 Nicolae Titulescu urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. Continue reading
Ion Mihalache- ”România trebuie să fie, înainte de toate, România dreptăţii”.
Ion Mihalache s-a născut pe 3 martie 1882 în satul Goleştii-Badii, comuna Topoloveni dini județul Argeş. A urmat cursurile şcolii normale „Carol I” din Câmpulung Muscel, fiind numit învăţător în comuna Ludeşti (Dâmboviţa). În Primul Război Mondial, Ion Mihalache s-a distins în luptele pentru apărarea țării în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviței, pe fronturile de la Oituz și Mărășești, fiind decorat cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”. A organizat și militat pentru izbânda referendumului prin care populația din Basarabia a hotărât în 1918 revenirea la patria mamă. Continue reading









