Destinul Otiliei Cazimir şi cel a lui George Topîrceanu se vor uni atât literar, cât şi sentimental. Deşi George Topîrceanu se căsătoreşte în anul 1912 cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, căsnicia se va destrăma, iar între acesta şi Otilia Cazimir se va înfiripa o poveste de dragoste discretă, dar care stârneşte interesul cronicarilor şi al publicului, ca orice legătură între personaje publice. Într-o epistolă aflată adresată uneia dintre prietenele şi confidentele sale, prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), care a primit îndrumări şi lecţii de stilistică literară, încă de la debut, de la George Topîrceanu, Otilia Cazimir îşi exprimă sentimentele, angoasele şi dorul pe care le înfruntă după moartea poetului George Topîrceanu:
16 mai 1937
Duminică seara
Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus și din partea matale garoafe (nu terminasem încă banii de flori). Mormântul lui, înțelegi mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar nu l-am simțit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut și o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri. Am fost cu băiatul. E tăcut și îndărătnic ca tatăl său. Nu-i mic, cum crezi: are 24 de ani – și nici o situație. Îi place vioara și trăiește cu capul în nori. Fuge de-ai lui și vine să tacă la mine. Mă duc cu el să-i fac haine, ne plimbăm amândoi, bem cafele. În curând va avea o slujbă (are bacalaureatul, atât) și mi-a promis că se înscrie la Universitate. Cred că o să mă asculte. Curios, mi se pare mai… mare decât el! Numai el putea fi mic, mic – “și mai mic!” – și alintat! Știi ce de jucării avea? Am găsit într-o zi o praștie, o praștie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănușă nouă! Și avea aeroplane și muzicuțe. Și mie nu mi-au dat nimic. Le-am aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii “serioși” cu jucăriile lui? Am căpătat (l-a furat băiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joacă, din clasa a 7-a de liceu (era mai mare decât el!). Continue reading →
