După năvălirea mongolă din 1241, ținutul dintre Carpați și Nistru a rămas sub ascultarea poporului asiatic. Deseori, mongolii (tătarii) treceau munții în Transilvania și Ungaria făcând mari stricăciuni astfel încât regii maghiari au organizat mai multe campanii de alungare a lor. Una dintre ele, victorioasă în 1343, avea printre conducători pe Dragoș, voievod maramureșean. Pentru a răsplăti serviciile maramureșenilor în respingerea mongolilor peste Nistru, în 1352 maghiarii organizează aici o marcă (provincie de graniță) cu numele de Moldova, avându-l în frunte pe Dragoș și reședința la Baia. Dragoș domnește doar 3 ani, după el venind Sas care stăpânește 4 ani.

În aceeași vreme, Bogdan din Cuhea, voievod tot din Maramureș, se afla în conflict cu coroana ungară. În 1359 nemaiputând sta în Maramureș, trece cu fiii, rudele și toți cei care voiau să-l urmeze Carpații, și îl silește pe Balc, urmașul lui Sas să cedeze prin luptă puterea. O parte din populația locală se aliază cu Bogdan, astfel încât tentativele lui Sas de a se reînscăuna sunt respinse. Pe 4 februarie 1365 regele Ungariei emite o diplomă prin care confiscă proprietățile lui Bogdan și le dă urmașilor lui Sas, în special lui Balc, ca urmare a pierderii Moldovei în dauna fostului voievod, atestând astfel neatârnarea noului stat românesc. Bogdan a închis ochii în 1365, la șase ani de la descălecat. Continue reading →