Cetățile erau unul din mijloacele de apărare al teritoriului românesc. Ele serveau pentru a opri sau încetini înaintarea dușmanului, dând astfel armatei de țară timp ca să se strângă, slujind în același timp drept adăpost pentru domn, boieri și o parte a locuitorilor din împrejurimi. Însemnătatea cetăților a fost mai mare în Moldova și Transilvania și mai mică în Țara Românească. Majoritatea cetăților Moldovei se aflau la hotare sau în proximitate: Hotin, Cetatea Albă, Tighina, Crăciuna restul fiind în interior(Roman, Suceava). Unele erau de zid adică din piatră și cărămidă iar altele de lemn și pământ. Acestea din urmă, numite mai târziu palănci, s-au risipit cu totul, așa încât pentru câteva din ele nu se poate preciza nici locul unde se aflau. Continue reading
Tag Archives: cetatea suceava
Cetatea de Scaun a Sucevei- locul în care s-a născut Moldova
Orașul Suceava a fost timp de aproape două secole capitala de glorie a Principatului Moldovei. Referitor la etimologia numelui de Suceava există mai multe păreri. Prima ipoteză spune că denumirea vine de la râul cu aceași nume, din limba slavă Suceava= râu sucit, cotit, cu multe meandre. Alți istorici și filologi afirmă că numele derivă de la cojocarii unguri care ar fi întemeiat orașul, szocs= cojocar. O ultimă opinie este cea că și orașul și numele râului provin de la numerosele tufe de soc existente pe malurile sale plus că în evul mediu pronunția era Soceava. Continue reading